Cum povestești o țară?

Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Cum povestești o țară? jpeg

Cînd, în urmă cu cîteva săptămîni, un amic străin, venit în vizită în România, mi-a pus clasica întrebare „Și cum e viața pe la voi?“, m-am blocat. Oscilam între a rosti instinctiv primul cuvînt care îmi venea în minte – „nesigură“ – și a da un răspuns mai nuanțat, care să prindă cît mai mult dintre culorile traiului în România. Am sfîrșit prin a mormăi un salvator și complezent „E complicat“, după care am început să pălăvrăgim – o pălăvrăgeală care s-a îndreptat inevitabil spre politică, ridicîndu-mi întrebarea: este politica mereu punctul de plecare cînd începi să povestești viața din România?

Pentru că, oricît aș fi evitat subiectul, vorbind despre traiul meu de zi cu zi care, în anumite privințe, era foarte asemănător cu al său, discuția tindea totuși să alunece spre politică, via o văicăreală de pahar și informații care, de fapt, nu l-ar fi îmbogățit cu nimic. Așa că l-am luat la o plimbare prin București.

În Piața Romană am dat peste o doamnă bătrînă, micșorată de ani, ghemuită într-o lădiță de lemn. Era înfofolită în mai multe straturi de haine negre, iar în picioare, peste pantofi, își pusese două pungi de plastic fixate pe gleznă cu elastice. Sărăcia ei întunecată contrasta cu imortelele pe care le vindea. Roșii, vesele, mov, galbene, strălucitoare. Deși la limita subzistenței, doamna nu cerșea, iar cînd am cumpărat un buchet, refuzînd restul pe care voia să mi-l dea, s-a rușinat și mi a întins încă o floare. „Din partea casei.“

Puțin mai sus, pe Mendeleev, l-am introdus pe amicul meu în lumea gastronomiei tradiționale românești. L-am dus, adică, la șaormerie, „La Băiatu“, unde am stat la coadă alături de oameni ai străzii, hipsteri cu ochii în smartphone-uri, tineri, vîrstnici, domni la costum, paznici în uniformă și doamne coafate. „Șaorma asta a voastră seamănă cu coada la care taman am stat“ – mi-a spus rîzînd, în timp ce se căznea să muște, elegant, din ruloul de lipie plin cu „de toate“.

Ne-am continuat plimbarea pe Magheru, înspre Unirii. El, cu ochii exoftalmici la vitrine. Sînt atît de colorate și ostentative că nu-mi pot lua ochii de la ele, mi-a mărturisit, cu toată încîntarea. Și, taman cînd să-și conchidă ideea într-o perorație despre culorile vii ale Bucureștiului, atît de deosebite față de strictețea plictisitoare a orașelor elvețiene, amicul era să dea într-o groapă. Dar nimic nu-i domolea entuziasmul. Nici claxoanele isterice, nici biciclistul care l-a lovit pe trotuar. Intrînd pe străduțele desfundate din Centrul Vechi, devenise un copil într-o cofetărie. Privea clădirile dărăpănate, zidurile roase și caldarîmul stricat ca și cum ar fi fost opere de artă. Așa ceva nu vedea la el în țară. Bine, la el în țară nici nu și-ar fi rupt gîtul pe stradă, nici nu s-ar fi lovit de sictirul chelnerului care i-a spus, scurt și plictisit, că nu acceptă plata cu cardul, pe motiv că e „tîrziu“.

Cînd ne-am întors din periplu, mi-am salutat florăreasa din colțul blocului și i-am povestit amicului de ce a refuzat aceasta, vara trecută, să-mi vîndă flori: „E caniculă zilele astea, o să-ți moară imediat, îți dau cînd se mai domolește vipia“.

„Țara ta pare că e și veselă, și tristă. Și rea, și bună. În același timp“ – mi-a spus peste cîteva zile, la plecare, luînd cu el în tolbă nu doar realitatea politică, ci și pe cea de zi cu zi, cu veseliile și tristețile ei, adunate laolaltă. Ca într-o șaorma cu de toate.

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.