Cînd aţi început să-l întrupaţi pe Moş Crăciun? De ce?

Prima şi prima oară eram în clasa a VIII-a. Am văzut într-o vitrină o mască de Moş Crăciun (foarte bine lucrată) dintr-un cauciuc subţire. Mi-a plăcut şi am cumpărat-o. La cîteva zile, preotul nostru paroh le spune părinţilor mei că vrea să ajute comunitatea şi să le facă o surpriză plăcută credincioşilor, oferindu-le mici cadouri (sub formă de pacheţele) enoriaşilor, atît mari cît şi mici. Dar nu voia să le ofere, pur şi simplu, ci chiar după slujba Naşterii Domnului, şi nu oricum. Voia să găsească pe cineva care să fie Moş Crăciun. Mama avea un costum de „Moş Gerilă“ pe undeva pus în fundul unui dulap şi i-a zis preotului că eu cumpărasem şi o mască de Moş. Aşa că, în acel an, eu am fost Moş Crăciun al parohiei de care aparţineam. Apoi, în anii următori, am păstrat aceeaşi tradiţie a bisericii, şi nu numai. Am început să fiu moşul grădiniţei la care lucra ca educatoare mama mea. La început puţin stingher, nu prea vorbeam cu copiii. Şi uşor-uşor am prins curaj, şi totul a mers de la sine.

Aveaţi în minte o anumită imagine a Moşului cînd aţi început? Care ar fi aceea?

Cînd am început să-l întrupez pe Moş Crăciun aveam imaginea pe care o întîlnim cu toţii în poveştile şi filmele de sezon, dar s-a dovedit că... nu era chiar aşa în practică. Am încercat să-mi imaginez cum e să fiu bunic, aceasta fiind mai aproape de realitate. Aşa credeam eu că trebuie să fie acest personaj, pentru că un bunic e întotdeauna blînd cu nepoţii lui, le face toate poftele şi le îndeplineşte toate dorinţele. Le dă sfaturi nepoţilor şi îi ajută cînd au nevoie.

Cum v-aţi perfecţionat de-a lungul timpului, cum v-aţi ajustat imaginea?

Cum spuneam şi la început, am pornit de la un costum de „Moş Gerilă“ şi o mască de cauciuc. Făceam acest lucru doar de dragul mamei mele şi al preotului paroh. Apoi, cînd am intrat la facultate, mi-a ieşit total din cap această experienţă, aveam alte lucruri pe care trebuia să mă concentrez. Dar, la un moment dat, o anumită firmă de evenimente m-a întrebat dacă vreau să „joc“ acest rol. Am acceptat şi, astfel, mi-am reluat un vechi obicei. Mi-am reamintit imediat ce simţeam cu cîţiva ani în urmă cînd vedeam chipurile fericite ale copiilor. Peste încă un an am trecut la nivelul următor şi mi-am făcut un costum de Moş, mi-am cumpărat peruca şi barba aferente, am căutat nişte ochelari potriviţi şi apoi am finalizat toată această „lucrare“ cu un machiaj adecvat. 

Ce aşteaptă părinţii, ce aşteaptă copiii de la Moş Crăciun?

Părinţii aşteaptă să-şi vadă copiii fericiţi, ăsta fiind cel mai mare cadou pe care şi-l pot dori. Iar copiii îşi doresc ce i-au scris Moşului; tot timpul au cele mai ciudate dorinţe. Trec pe lista Moşului lucruri pe care nu ni le putem imagina.

Ne puteţi face un istoric al cadourilor de-a lungul experienţei dvs. ca Moş?

Spiriduşii mei (părinţii) împachetează foarte bine cadourile şi de cele mai multe ori nici măcar Moşul nu reuşeşte să-şi dea seama de conţinutul lor. Dar... îmi amintesc de cîteva cadouri ieşite din comun, cum ar fi un semn de trecere de pietoni, pe care o fetiţă blondă, cîrlionţată, de 8 ani l-a primit de Crăciun (mare fericire se citea pe chipul ei). Într-un an am mers la o Casă de copii, iar Moşul a făcut posibil ca doi fraţi să se întîlnească după zece ani. A fost pentru prima oară cînd nu mi-am dorit să fiu Moş, ci un om simplu care să-i strîngă în braţe pe copii şi să-i poată ajuta cu adevărat, nu numai de Crăciun.

Şi al celor mai frecvente cerinţe ale părinţilor pentru copiii lor?

Părinţii îşi doresc acelaşi lucru de fiecare dată: ca odraslele lor să fie mai cuminţi, să mănînce tot, să nu mai facă în pampers şi să ceară la oliţă, să fie buni cu frăţiorii/surioarele lor, să pună jucăriile la locul lor după ce se plictisesc de joacă, să asculte de educatoare şi învăţătoare, să înveţe să împartă jucăriile lor cu ceilalţi copii, să nu-i lovească pe alţi copii, să iubească animalele... şi pot continua aşa la nesfîrşit.

Cum se poartă copiii cu Moş Crăciun? A evoluat cumva purtarea lor în ultimii ani? În ce fel?

Toţi copiii sînt primitori, abia aşteaptă să îl vadă pe Moşu’, chiar dacă unii dintre ei ştiu că nu este veritabilul Moş Crăciun. Cu toate astea, majoritatea copiilor se fîstîcesc în momentul în care îl văd, încep să se înroşească şi să uite pînă şi cum îi cheamă. Comportamentul copiilor nu s-a schimbat de-a lungul anilor, dimpotrivă, aceştia îşi doresc din ce în ce mai mult să simtă gustul sărbătorilor tradiţionale. Probabil din cauza tehnologiei avansate, copiii, ca şi noi, simt nevoia de tradiţie.

Ce aşteaptă ei de la Moş? Cum îl privesc?

Toţi copiii, atunci cînd îl văd, aşteaptă cadouri. Dar totodată au şi dorinţa de a-l îmbrăţişa.

Se va perima vreodată Moş Crăciun? De ce?

Nu se va perima niciodată, deoarece Moş Crăciun este un simbol al copilăriei, indiferent ce se va întîmpla. Spiritul Crăciunului nu va dispărea niciodată. 

a consemnat Iaromira POPOVICI

Marin Fagu este actor al Teatrului „Ţăndărică“ din Bucureşti.