Cum (ne)sprijină statul dreptul la „Nu“

Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Cum (ne)sprijină statul dreptul la „Nu“ jpeg

În România, prejudecățile legate de victimele violenței domestice sînt multe și sînt stratificate. De la justificarea violenței prin comportamentul provocator al victimei (după cum au declarat 58% dintre respondenții unui sondaj Eurobarometru în 2010) pînă la „dacă nu pleacă, înseamnă că-i place“ sau „dacă e proastă și nu spune nu, și-o merită“, mentalitatea din România tinde să acuze victima și nu agresorul.

Deși azi există campanii contra violenței domestice, campanii care se desfășoară sub spectrul acestui imperativ NU – „Spune Nu violenței domestice!“ –, cît este de susținut, în mod real, acest slogan de către autorități? Asigură statul român infrastructura necesară, suportul solid pentru ca acest „Nu“ să poată exista? De la lege la servicii sociale, care este realitatea pe care acest „Nu“ se poate construi și susține?

Să nu uităm: o victimă a violenței domestice este în primul rînd o persoană care are nevoie de ajutor. Nu vorbim despre cineva care, peste noapte, se va transforma într-o Xena războinică, doar pentru că aude sloganul „Spune Nu violenței!“, ci de o persoană fragilă care are nevoie în primul rînd de informații la îndemînă, de servicii sociale și de un suport legal puternic.

Dacă vorbim, în primul rînd, despre „suportul“ autorităților române, cazul Angelicăi Bălșan este unul de referință. Victimă a violenței domestice, bătută și maltratată ani de-a rîndul, femeia a avut totuși curajul să spună „Nu“ și să ceară ajutor autorităților. Ce s-a ales din toată lupta ei? Autoritățile nu numai că nu au protejat-o, dar au și decis că vina este a ei – ea ar fi provocat, de fapt, accesele de violență ale soțului – care, de altfel, a fost și achitat de toate acuzațiile.

Gîndiți-vă la acest om abuzat, de două ori. O dată de partener, o dată de cei în măsură să o protejeze. Cine ar mai fi avut energia și curajul să meargă mai departe? Angelica Bălșan a făcut-o: a dat în judecată statul român, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar în 2017 a cîștigat. În urma procesului, CEDO a condamnat România la achitarea sumei de 9.800 de euro daune morale, pentru încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la interzicerea tratamentelor inumane sau degradante.

Cu toate acestea, deși un exemplu de tenacitate și îndîrjire, n-ai cum să nu te întrebi de ce această doamnă, victimă a violenței domestice, a trebuit să fie maltrată și de statul român. Un stat care, în ceea ce privește violența domestică, a făcut dovada unei nepăsări uneori criminale încă de la implementarea legii de protecție.

Pentru că prima lege care prevedea prevenirea și combaterea violenței în familie a fost dată în România abia în anul 2003. Din lege lipsea însă ordinul de restricție, pe motiv că acest ordin ar încălca „dreptul la proprietate“. În 2011, România ajunsese să fie singura țară din Uniunea Europeană care nu implementase acest ordin de restricție.

Pe data de 5 martie 2012, într-un salon de coafură din Capitală, Gheorghe Vlădan a deschis focul, rănind șase persoane și omorînd două – printre care și pe soția sa, care intentase proces de divorț și care, cu cîteva zile înainte, făcuse plîngere la Poliție, spunînd că soțul o amenințase. Jurnalista Mihaela Cojocariu scria pentru Adevărul: „În ziua masacrului, Vlădan fusese citat telefonic să se prezinte la Secţia 14 Poliţie din Capitală, unde soţia sa îl reclamase pe 1 martie 2012 pentru ameninţări. Florina Vlădan declarase la Poliţie, pe 1 martie 2012, că soţul său, cu care se afla în acţiune de divorţ, o ameninţa, iar acesta este deţinătorul unei arme cu foc, însă autorităţile nu au grăbit soluţionarea plîngerii, iar după patru zile femeia a fost ucisă“.

Pe 9 martie 2012, Legea 217/2003 a fost completată de Legea 25 prin care se introducea, în sfîrșit, ordinul de protecție. Pentru Florina Vlădan a fost însă prea tîrziu.

Pentru următoarele victime, legea a funcționat, dar cu frîne: ordinul nu putea fi obținut pe loc, ci doar în instanță – potrivit articolului 27, „cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima“, și doar cu multe dovezi la dosar – durata medie de obținere a acestui ordin fiind cam de o lună. După alți șapte ani, abia în 2018, Legea 217 a fost din nou modificată, în sensul obținerii pe loc a unui ordin de restricție provizoriu, cu posibilitatea prelungirii.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în 2017, 84 de persoane și-au pierdut viața în urma violenței domestice.

t05b proteste 4 ziua februarie 2017 0011 ai jpg jpeg

Datele statistice din prezent nu sînt cu nimic mai bune: în primele șase luni din 2019 au fost raportate 11.456 de fapte de violență domestică comise între membrii familiei (conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române, furnizate la solicitarea Centrului FILIA). Majoritatea agresorilor adulți sînt de sex masculin (92%), iar majoritatea victimelor adulte sînt de sex feminin (81%). Tot în acest răstimp, au fost înregistrate la Poliție, în medie, zilnic, 71 de cazuri în care bărbați au agresat membri de familie. Victime: 8.974 de femei, 2.098 de bărbați, 286 de fete și 269 de băieți.

Tot în medie, zilnic, în primele șase luni ale anului, 60 de femei au înregistrat plîngere la Poliție împotriva unui membru de familie pentru loviri sau alte violențe.

În primele șase luni ale anului 2019 și-au pierdut viața 21 de femei, 13 bărbați și 2 fete în urma violențelor comise asupra lor de foști sau actuali parteneri sau alți membri ai familiei.

Un alt punct al întreținerii acestui fenomen este lipsa serviciilor sociale – via adăposturi – asigurate în România, în principal, de organizațiile non-guvernamentale. Ce face statul?

În București, unde anul trecut Poliția Capitalei a înregistrat 3.794 de acte de violență domestică, primarul Gabriela Firea a demarat proiectului „Împreună“ (un proiect-pilot „destinat victimelor care se află în evidența Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, precum și celor care au beneficiat de servicii în adăposturi destinate acestei categorii sociale și care nu beneficiază de un alt sprijin din partea statului sau a unor ONG-uri“, victime care figurează cu domiciliul/reședința pe raza Capitalei) prin care acestea vor primi un ajutor lunar destinat chiriei, în valoare de 1.500 de lei.

Însă, odată cu demararea acestui proiect, Primăria a decis să nu continue colaborarea cu Asociația Anais, una dintre cele mai active asociații în domeniu – drept urmare, Casa Invecta, un centru de criză pentru primirea femeilor victime ale violenței în familie a fost închisă. Într-un comunicat de presă al „Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor“ se spune că existența acestui centru cu program non-stop era absolut necesară în București, unde adăposturile Primăriei pentru victimele violenței se închid la ora 16,30.

„Primăria Municipiului București nu oferă nici o alternativă. Timp de peste doi ani, Casa Invicta a găzduit și/sau consiliat 350 de femei. Conform statisticilor centrului, 104 femei și 128 de copii au ajuns la Casa Invicta după ora 16,30, cînd restul adăposturilor sînt închise. Aceste cifre ne arată nevoia existenței unui adăpost cu orar non-stop: violența nu se întîmplă în intervalul de funcționare stabilit de instituții. Femeile și copiii fug din calea agresorilor la orice oră din zi și din noapte.

ONG-urile atrag atenția că Primăria Municipiului București nu respectă legea – Consiliul General al Municipiului Bucureşti are responsabilitatea de a estima dimensiunea locală a situaţiilor de violenţă domestică şi de a aloca un buget adecvat activităţilor din domeniu.“

Cu toate acestea, cu toate protestele de stradă și luările de poziție din partea presei și a societății civile, Casa Invicta a fost închisă. Primăria nu a mai avut bani și nici deschiderea necesară pentru a continua această colaborare. Și pentru a salva, probabil, niște vieți.

Foto: A. Ivan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.