Cum mi-am înfruntat Gorgona

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Cum mi am înfruntat Gorgona jpeg

Poți respira. Relaxează-te. Aerul intră în plămîni, dar trebuie să te calmezi – primul pas pe care l-am învățat demult, cînd faci manevra Heimlich, a rămas pentru mine un soi de mantră pe care mi-o repet, de fiecare dată, în momente de panică, momente cînd mă întîlnesc cu Gorgonele.

În ultimele două luni, lunile stării de urgență, Gorgonele au bîntuit pămîntul. Dar nu în forma lor mitologică, cu gheare ascuțite și șerpi în loc de păr, ci în spiritul lor – acel ghem compact al fricilor noastre cele mai cumplite, spaime pe care le purtăm în noi, adînc îngropate, dosite în cele mai îndepărtate unghere ale ființei noastre, ascunse de alții, dar și de noi. Un virus a îngenuncheat o lume întreagă în doar cîteva luni, nu atît prin virulența sa, cît mai ales prin trezirea Gorgonelor din sufletul nostru. Toți, de la lideri mondiali la politicieni și autorități locale, prieteni și familie, toți ne-am privit Gorgona în ochi, iar ochii Gorgonei ne-au oglindit propriile poltronerii.

Gorgona mea nu a fost frica de boală. Și nici claustrofobia izolării. A fost lipsa de control. Brusc, privindu-mi Gorgona în ochi, am înțeles că nu mai sînt stăpînă pe viața mea. Eram legată de mîini și de picioare. M-am găsit, deodată, în acel coșmar în care vrei să te miști, dar simți că ești paralizat, simți că te sufoci. Și chiar în acel moment, cînd aerul părea că nu mai pătrunde în plămîni, în acea clipă de asfixiere, mi-am adus aminte de primul pas al manevrei Heimlich: Poți să respiri. Relaxează-te, aerul intră în plămîni, nu trebuie să te panichezi.

Așa că mi-am înfruntat Gorgona: am tras o cortină de fier între rațiune și simțire. Am trecut pe pilot automat. M-am transformat într-un robot, pentru a-mi putea recîștiga controlul asupra vieții.

M-am supus unei rigori zilnice. Două ore de sport, una dimineața, una seara. Două ore de germană. Două ore de citit intens presa internațională – mai ales presa franceză, nu de alta, dar, dacă tot plecasem la luptă, de ce nu mi-aș fi scos și franceza de la naftalină? Revista trece online? Nu-i o problemă, facem pe dracu-n patru și o reorganizăm – căutam zilnic subiectele actuale, pe care încercam să le pun într-un context mai larg. Se vorbea despre penuria măștilor medicale? De ce nu aș căuta un istoric al măștilor medicale – de unde au apărut (încotro se duc)? Se vorbea despre izolare? De ce nu aș scrie ceva despre cultura Hikikomori?

Serile mi le dedicam traducerilor – ca un făcut, am găsit online, gratuit, „Brief einer Unbekannten”, („Scrisoarea unei necunoscute”), de Stefan Zweig – o nuvelă care se petrece în vremurile gripei spaniole. (Bineînțeles, în paralel, am început să citesc mai multe și despre istoria gripei spaniole.) Cu cît lucrurile din exterior deveneau mai grave, cu atît mă afundam, mai dement, în studiu. Dacă ce se întîmpla „afară” era dincolo de orice control, creierul era singurul pe care îl puteam controla. Așa că îi inventam jocuri din ce în ce mai perverse: nu traduceam un text doar din germană în română, dar și în franceză și în engleză. Ajunsesem să mă culc în mijlocul dicționarelor, al manualelor și al caietelor dictando. Ajunsesem să-mi traduc pînă și gîndurile în trei limbi diferite. Pentru că ținea de mine să o fac.

Scurtele ieșiri pînă la magazin, pentru „asigurarea bunurilor necesare”, le executam rapid, mecanic. Nu savuram absolut deloc faptul că ieșeam din casă. Scrierea „declarației pe proprie răspundere” îmi provoca greață, pentru că simțeam, prin ea, apropierea Gorgonei, privirea teribilă în ochi a spaimei mele: „Chiar dacă ieși, nu ești liberă și nu o faci în termenii tăi!”. Abia așteptam să mă întorc între cei patru pereți ai garsonierei mele de 25 de metri pătrați, să arunc declarația și să mă lăfăi în viața pe care mi-o construisem și pe care puteam să o trăiesc „în condițiile mele”.

Nu mi-am permis, în perioada asta, prea multe divagații. Nu m-am uitat la filme pe Netflix, iar cartea mea „de răsfăț” – ultimul Haruki Murakami necitit – stă încă pe noptieră, nedeschisă. O păstrez pentru cînd Gorgona va fi întemnițată, la loc, în beciul din străfundurile sufletului, iar căile respiratorii nu vor mai fi obstrucționate. Pentru cînd voi regăsi echilibrul necesar, iar simțirile vor putea sălășlui în pace alături de rațiune. Pînă cînd voi ști că am recăpătat îndeajuns de mult control asupra vieții mele încît să-mi permit să mă las în voia emoțiilor.

Abia atunci îmi voi permite să-mi regăsesc acele vulnerabilități necesare, slăbiciuni care mă vor preschimba, la loc, din robot în om.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.