Am descoperit acum vreo doi ani o carte excepțională despre vinuri (franțuzești) și despre vin, la modul general – Dicționar din dragoste de vin, de Bernard Pivot, publicată la noi de Editura Baroque Books & Arts. Pînă la această carte citisem destul de puțin despre vin, însă fusesem constant o băutoare de vin. Cunoșteam mai mult termenii de cîrciumă decît pe cei de specialitate – știam cînd un vin este „băubil“ sau cînd altul e o poșircă, știam ce e acela un cupaj și încercasem și vinul „de buturugă“. Cred cu entuziasm că vinul este cea mai versatilă și mai surprinzătoare băutură care există pe Pămînt – de pildă, același vin poate să-ți dea stări diferite în funcție de momentele în care îl bei, de oamenii cu care îl bei etc. Cartea lui Pivot, plină de umor și de farmec, mi-a deschis însă noi perspective. Am citit-o pe îndelete, de fapt mai mult am „degustat-o“. A fost important și faptul că am primit-o cadou din partea unei prietene dragi, deci din partea unei doamne care știa cît de mult îmi place vinul. Împreună, reușiserăm, de-a lungul timpului, să golim cîteva sticle, prea puține și mereu să ne promitem că ne vom reîntîlni la altele. Atunci cînd bei vin cu o prietenă, cu o doamnă, este altfel ca atunci cînd bei vin cu un grup vesel de prieteni și paharele se golesc unul după altul, cu toții aștepînd cu nerăbdare să fie reumplute, iar conversația curge într-un ritm „al vinului“. Cred că am observat pentru prima oară cum beau vin două sau mai multe femei la Paris, căci erau pretutindeni prin bistrouri, și de vîrste diferite, de la fetișcane la doamne trecute binișor de 70 de ani, fascinante. E o altă formă de a împărtăși un moment, de a celebra o prietenie, vinul nu se bea niciodată de sete sau cu sete, înghițiturile sînt mai mici, sînt un fel de pauze de gîndire care însoțesc cuvintele, iar cuvintele rămîn la un moment dat suspendate în aer, conversația devine doar o șoaptă. Am avut senzația că toate acele femei beau vin împreună ca și cum ar împărtăși, de fapt, un mare secret.

Revenind la cartea lui Pivot, am citit-o visînd cu ochii deschiși la toate acele podgorii minunate, fiecare cîte un mic paradis în sine și făcînd pauze la fiecare pagină pentru a căuta vinurile despre care povestea Pivot pe o aplicație de vinuri. Și, desigur, am citit-o cu poftă de vin (nu am cum să nu amintesc aici și prefața la ediția în limba română a lui Dan C. Mihăilescu, care ar putea să vorbească despre vin o zi întreagă fără să te plictisești o clipă). Sînt total de acord cu „ideea de bază“ a lui Pivot: „Vinul înseamnă cultură. Cultura viței, dar și cultivarea spiritului. Nimic nu surclasează pîinea și vinul în memoria de hrană și mit a omului.“

Ilustrație de Ion BARBU