Cum ar fi fost fără…

Publicat în Dilema Veche nr. 534 din 8-14 mai 2014
Cum ar fi fost fără… jpeg

- argument -

În 1999, un Occident unit ca niciodată de atunci a decis intervenţia militară împotriva Serbiei, pentru a stopa un nou masacru etnic în Kosovo, după ce ratase această misiune în Bosnia. După trei ani de reforme haotice ale unor coaliţii de centru-dreapta fragmentate, România se orientase spre Vest, dar rămăsese în urma ţărilor pentru care era programată extinderea. Cererea NATO de sprijin a fost susţinută la limită de puţine persoane din elita politică şi a fost vehement contestată de presă – preşedintele Emil Constantinescu a plătit cu popularitatea sa. Criza din Serbia şi loialitatea României şi a Bulgariei au făcut ca negocierile de aderare să fie deschise, şi cu aceste două ţări, în decembrie acel an. A urmat apoi un ritm alert al negocierilor, conduse în cea mai mare parte de Guvernul Adrian Năstase, care a închis negocierile în alt decembrie, 2004. Schimbarea de putere care a urmat imediat a făcut ca integrarea efectivă să se producă în 2007. Dacă ne gîndim numai la cariera echivocă ulterioară a acestor doi oameni – Emil Constantinescu şi Adrian Năstase –, ne dăm seama că nimic nu era predestinat sau programat în această poveste. Sîntem, pe hartă, noi şi Bulgaria, o prelungire a blocului politic şi economic occidental între două zone care devin pe rînd instabile: Balcanii şi vecinătatea europeană imediată a Rusiei.

Dacă am fi înapoi în 1999, un scenariu de perpetuă candidatură la aderare ar fi mai probabil decît cel care chiar s-a întîmplat. Albania, Bosnia, Serbia sînt ţări candidate la aderare, dar deja vorbim despre o criză internă a UE şi despre crize naţionale în aceste ţări, care pun sub semnul întrebării extinderea propriu-zisă. În cealaltă vecinătate, Ucraina a devenit teatrul unui nou război deocamdată rece, cu mici erupţii calde, iar Moldova se chinuie brav să se integreze pe sub radar, dar fără perspectivă certă.

Sîntem la şapte ani de la momentul aderării şi avem genul de angoase banale: fonduri UE, cum ne folosim influenţa în UE, cum performează europarlamentarii noştri, ce facem cu directiva privind raportarea non-financiară, cum contribuim la uniunea bancară. Teme interesante, dar angoase de ţară aşezată, pînă la urmă. Ce am făcut cu aderarea la UE? Am discutat asta în două evenimente recente, de unde am extras idei şi contribuţii pentru această temă. Primul a fost Eurosfat – un eveniment anual organizat în Casa Republicii foste Socialiste, acum sediul Parlamentului democratic. Eurosfat a plecat ca o iniţiativă a unui grup de tineri români care lucrează la Bruxelles – strînşi în organizaţia Europuls. Unii lucrează la Parlamentul European, alţii la Consiliu, alţii predau la universităţi de acolo. Ei sînt generaţia postaderare – români care se mişcă natural în a doua capitală a României – Bruxelles. Anul acesta, Eurosfat a fost organizat împreună cu Centrul Român de Politici Europene. Al doilea eveniment a fost organizat pe 16 aprilie de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România pentru a marca zece ani de la marea extindere. S-a vorbit despre bilanţul polonez, despre bilanţul bulgar, dar mai ales despre bilanţul României.

După ce veţi citi aceste analize şi gînduri în jurul unor angoase aşezate, vă invit să vă gîndiţi la cum ar fi dacă nu s-ar fi întîmplat. Bilanţul scenariului real trebuie pus în contrapartidă cu scenariile alternative, reale în sud-vestul şi în nord-estul României.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU

Apariţia acestui text a fost realizată cu asistenţa Uniunii Europene, în cadrul unui grant oferit de Parlamentul European în domeniul comunicării. De conţinutul acestui articol este responsabilă doar revista Dilema veche şi nu se poate considera sub nici o formă că textul reflectă punctul de vedere al Uniunii Europene.

Proiectul BeEU - 8 organizaţii mass-media pentru un Parlament este cofinanţat de Uniunea Europeană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.