Cultul vechimii și brățara de aur

Publicat în Dilema Veche nr. 763 din 4-10 octombrie 2018
Cultul vechimii și brățara de aur jpeg

Inițial plănuisem să glosez pe marginea momentului de vîrf al aurului în literatură, adică țestoasa lui Des Esseintes din À rebours-ul lui Huysmans, imagine care mi-a sedus adolescența la concurență cu gîndacul din Metamorfoza lui Kafka și sinuciderea lui Martin Eden. Doar că, brusc, am revenit în pasa egocentrică în care am căzut de la o vreme și am făcut apel la propria-mi vîrstă de aur, însăilînd textul ce urmează.

Copil fiind, eram atent la ceea ce declanșa automat admirația bunicilor și unchilor mei. Pesemne, ca să-ți poți alcătui propriile ierarhii, ai nevoie în prealabil să vezi cine sau ce produce satisfacția, plăcerea sau venerația bătrînilor. Nu mi-a trebuit multă vreme ca să observ că ai mei nutreau un adevărat cult al vechimii, dar nu așa, la modul filozofic, ci foarte concret: se extaziau față de orice venea de demult, fie o undiță, fie o tigaie neagră ca iadul, sau pendula Garnier din perete. Bomfaierul, șublerul, fierăstrăul, toporul și tot soiul de alte unelte, mecanisme sau damigene îi înduioșau pînă la lacrimi. Lucrul vechi era lucru sfînt, sau „treabă nemțească“. Realitate valabilă și pentru cărți, filme, spectacole, șepci sau basmale. Al doilea captator emoțional era lucrul făcut definitiv, la antipodul „fușărelilor de azi“. Cu așa ceva n o să ne mai întîlnim noi! Pe de altă parte, „aur curat“ era o formulă la fel de ubicuă și eficientă. Lucrul zdravăn, făcut cu metodă, era considerat aur curat numai fiindcă venea de pe vremuri, fie că era ceva mecanic, fie rețetă culinară, un vin vechi ori șifonierul Biedermayer considerat „o bijuterie“, ca și lanseta franțuzească din fibră de sticlă ori pușca belgiană de colecție. Toate astea, la o familie care nu avea ca avere decît verighete și cercei, plus un carnet CEC pentru Herculane și Călimănești.

Cînd citesc în memoriile altor veacuri despre familiile care s-au salvat în exil cu o bocceluță de bijuterii, un clasor de timbre sau o punguță cu cocoșei ascunși pînă atunci în sobă, în pod sau în pivniță, mă topesc de autocompătimire la gîndul că ai mei n-ar fi putut pleca în bejenie sau la închisoare decît cu o funie de ceapă, una de usturoi și-o bucată de carne afumată. Himere precum argintăria, tablourile, acțiunile bancare și titlurile de proprietate erau tot ce poate fi mai străin de mahalaua care m-a lăsat analfabet existențial pe viață, fără educație estetică, religioasă, financiară, medicală, vestimentară, culinară ș.a.m.d., dar vîrîndu-mi bine în minte că plăcerea e prohibită, banul e ochiul dracului, luxul e pierzanie, tot ce ține de cosmetică e semn de prostituție și vid sufletesc. Pe de altă parte, cum eram văzut cu o carte, cum auzeam vocea bunicilor că „degeaba ești deștept, tot meseria e brățară de aur. Citești tu franțuzește, da’ nu ești bun de nimic, nu știi să spargi un lemn, să tai o găină sau să repari fierul de călcat“. Reproșuri periodice, menite să-mi tuflească elanurile de împlinire culturală.

Așa se face că aurul meseriei și vechimea lucrurilor au devenit etalonul reveriilor mele. Astfel încît l-am compătimit sincer pe milițianul care ne-a stupefiat acum 15 ani, cînd ne-au spart hoții casa și l-am întrebat ce naiba au căutat în borcanul cu murături din balcon. „Păi cum? Acolo-și pun oamenii normali aurul, bijuteriile, într-o punguță pe fundul, borcanului!“ Bietul ne considera oameni serioși, cu cel puțin un kilogram de aur în casă, în vreme ce noi ne bucuram că vom avea gogonele de revelion.

Acum, ajuns bunic la rîndul meu, nu știu pentru ce să pledez în fața nepoților: pentru demnitatea orgolioasă a sărăciei sau pentru necesitatea chibzuinței și pofta de ascensiune socială care conduce spre avere și putere? La urma urmei, deși reciproca e la fel de adevărată, numai dobîndind vei putea dărui. 

Dan C. Mihăilescu este critic și istoric literar. Cea mai recentă carte publicată este Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!? Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, Editura Humanitas, 2015.

Foto: Pea Chesh, flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.