Despre ţigani, în România, nu se vorbeşte oricum. Se vorbeşte ori pacifist, corect politic, folosindu-se denumirea de "rom", aducîndu-se în discuţie problema rasială şi cazurile numeroase de discriminare, făcîndu-se de multe ori trimiteri şi la situaţiile similare pe care afro-americanii le-au întîmpinat acum cîteva zeci de ani pe teritoriul Statelor Unite, sau se face vehement, cu obidă, punîndu-se pe tapet cealaltă problemă, problema socială pe care această minoritate etnică o reprezintă în ţara noastră. Se vorbeşte, în acest al doilea fel, despre obiceiurile-barieră care despart ţiganii de români. Se vorbeşte despre hoţii, despre minciună şi lene, despre cît de mult au stricat ţiganii imaginea românilor în Europa.Este vorba, pînă la urmă, de o discriminare rasială sau de una culturală? Ce nu convine? Culoarea pielii sau firea? Cît de bine cunoaştem însă firea celor cărora nici nu mai ştim cum să ne adresăm, romi sau ţigani, cît de dispuşi mai sîntem să investim într-o nouă şansă celor ascunşi de sute de ani în spatele clişeelor, a căror identitate chiar mulţi dintre ei ajung să şi-o ascundă? Încotro se îndreaptă comunitatea şi, pînă la urmă, cît de departe mai putem sta, înlăuntrul aceleiaşi naţiuni, unii de alţii? (S. G.)