Criza joburilor şi a ierarhiilor

Andreea OFIŢERU
Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Criza joburilor şi a ierarhiilor jpeg

Într-o zi de mai, la unul dintre ghişeele de la o administraţie financiară din Capitală, oamenii stăteau la coadă. Erau nervoşi pentru că nu era nimeni care să le primescă hîrtiile sau să le răspundă la întrebări. Au început să vocifereze: ei n-au timp să aştepte, şi funcţionarii să nu mai stea la cafele şi să vină să-i servească. Cuvîntul „cafea“ a picat ca o măciucă în moalele capului funcţionarilor, pentru că imediat s-a auzit o voce de după tejghea, care le-a strigat că „nu e nimeni la cafea“, „că sînt atît de puţini încît nu îşi mai văd capul de treabă toată ziua“ şi „că nu găsesc o pauză de cinci minute pe tot timpul cît stau acolo“. 

De aici a pornit o adevărată gîlceavă despre cine plăteşte pe cine şi cît de bine sînt serviţi clienţii pe bani publici. A trebuit ca pînă la urmă să intervină şeful de birou, care le-a luat apărarea subalternilor săi.

Situaţia a revenit la normal, iar oamenii au început din nou să-şi vadă de treaba lor. Faptul că a intervenit şeful pentru angajaţii lui este des întîlnit în instituţiile publice. Acolo „gaşca“ funcţionează mai bine, iar şeful e de cele mai multe ori „om de treabă“. Ierarhiile sînt respectate, dar numai de formă, deoarece toată lumea cunoaşte pe toată lumea. 

Episodul de mai sus pare să arate că raporturile de muncă nu s-au schimbat prea mult. Au fost tăieri de salarii, restructurări pe ici, pe colo, dar a rămas o anumită solidaritate: sîntem aici şi „suferim“ împreună.

Prea deştept pentru noi

Faptul că aşa stau lucrurile a fost confirmat şi de o situaţie mai puţin obişnuită, petrecută tot „la stat“. În plină criză, un funcţionar şcolit în America a rămas pe drumuri. Era angajat la Autoritatea pentru Tineret şi Sport. Bursier al programului „Bursa României“, Radu Oprea a încercat să schimbe ceva, să aducă din „metoda smart“ în administraţia publică. Dar s-a lovit de ierarhii. Şefa lui recunoştea, în urmă cu doi ani, că „băiatul e foarte, foarte deştept şi are o bază de date destul de vastă, dar nu s-a acomodat în unitatea noastră“. „Acest băiat eu cred că este benefic, dar probabil nu şi-a găsit aici în mediul nostru posibilităţile“, mai spunea superioara lui. Drept urmare, Radu a fost pus pe liber odată cu restructurările făcute în urmă cu doi ani. Situaţia i-a convenit şi lui, pentru că astfel nu mai era legat contractual de bursa care îl obliga să aibă job la stat, prost plătit şi cu posibilităţi reduse de dezvoltare. Cu alte cuvinte, se confirmă, încă o dată, că dacă nu faci parte din sistem, eşti pus pe liber. Cazul lui Radu Oprea nu este singular. Sînt mulţi alţi oameni frînaţi de ierarhii şi care în final îşi caută un mediu mai bun. Oamenii de resurse umane, care studiază schimbările din piaţa muncii, susţin că fluctuaţia de personal din rîndul bugetarilor este redusă. Acest lucru are loc şi pentru că există o anumită plafonare. Cei mai mulţi dintre angajaţi, chiar dacă nu sînt mulţumiţi de mediul în care lucrează sau de şeful lor, rămîn.

Criza – prilej de inovaţie

Cît de mult a schimbat criza economică raporturile de muncă, şi nu neapărat la stat? Sînt angajatorii mai atenţi cu angajaţii lor? Sau dimpotrivă, angajaţii sînt mai umili?

Directorul Die Welt Online, Romanus Otte, spune că perioada asta mai grea poate fi o şansă pentru oamenii inovatori. Nu mai contează atît de mult ierarhiile într-o organizaţie, cît coeziunea pentru a găsi soluţii şi modul de a folosi inteligenţa oamenilor pe care îi ai pentru a merge înainte. 

Un alt manager spunea că pe timp de criză nu-ţi permiţi să respecţi fişa postului, iar angajaţii cei mai buni nu sînt cei care ţin cu stricteţe de fişa postului. Cu alte cuvinte, nici ierarhiile nu contează prea mult, contează cît de bine îţi faci treaba şi cît eşti de dedicat.

Studiile recente în dinamica pieţei muncii arată însă că să-ţi găseşti un job care „să reziste“ vremurilor grele pe care le trăim pare misiune imposibilă. De aici – o anumită flexibilitate a angajaţilor. Cu excepţia unora dintre locurile de muncă de la stat, au trecut vremurile în care să lucrezi toată viaţa pentru o companie.

Cercetările privind piaţa muncii arată că sînt tot mai rare cazurile în care oamenii încep să lucreze pentru o companie şi ajung să se pensioneze de la aceeaşi firmă. Şi aici sînt cîteva motive serioase: companiile dau faliment, oamenii se lovesc de ierarhii rigide, iar remuneraţia nu ţine cont de nevoile lor.

Cîteva tipuri de şefi – de evitat

Sînt oameni care şi-au schimbat cel puţin o dată locul de muncă, din cauza ierarhiei sau, mai precis, a şefului. Există mai multe tipuri de „şefi răi“, după cum arată revista Inc.com. Dacă oamenii ar fi conştienţi de la început de aceste tipologii, atunci cariera lor n-ar avea de suferit. Tipul şefului de evitat este cel care vede conflicte peste tot: între departamente sau între companii. Angajaţii lui sînt nişte trupe cărora le ordonă şi care trebuie să execute. Un alt tip de şefi răi este acela care creează reguli rigide pentru angajaţi. 

Şefii care se tem de insubordonare sînt cei mai periculoşi pentru dezvoltarea personală. Ei vor ca angajaţii să nu iasă din cuvîntul lor şi să facă exact ceea ce li se spune. Iniţiativa subordonaţilor este practic blocată de dictonul „aşteaptă să vezi ce are de spus şeful“.

Trebuie ocolit şeful care-şi motivează numărul de salariaţi pornind de la „teama“ opţiunii care-i domină. De aici, toată lumea are de pierdut, pentru că nimeni nu mai are curaj să-şi asume decizii de risc.

Şeful care consideră jobul „un rău necesar“ şi îşi tratează angajaţii ca pe nişte victime, fiind, deci, un obstacol în afirmarea personalităţii individului, este iarăşi de evitat.

Fără training-uri pe timp de criză

Angajatorii s-au adaptat la criza economică prin reducerea cheltuielilor privind locurile de muncă, dar şi prin tăierea bugetelor de pregătire profesională. Puţini au auzit de coaching – prin care angajaţii nu numai că devin motivaţi, dar îşi găsesc mai uşor locul în companie. Prin „antrenare“ pentru business îţi creşti afacerea, deoarece oamenii învaţă să-şi depăşească limitele. Un studiu publicat de Inc.com arată că 80% dintre angajaţi îşi doresc să vină cu entuziasm la serviciu dimineaţa.

Se poate spune asta şi despre România? Mă tem că nu. Joburile prost plătite şi volumul mare de lucru pentru un singur angajat arată că România e la început de drum în privinţa resurselor umane, cu toate fondurile europene cheltuite în acest scop.

Va schimba Codul Muncii situaţia din piaţa muncii din România? Se încadrează România în tendinţa mondială în privinţa joburilor şi, implicit, a ierarhiilor? 

Dosarul „The Future of Jobs“, publicat de The Economist în toamna anului trecut, arată că firmele se bazează pe angajaţii cu contracte temporare, care sînt în mod normal mai flexibili. Prognozele pentru următorii cinci ani arată că tot mai multe companii se aşteaptă să utilizeze forţă de muncă part-time sau angajaţi contractuali. Potrivit The Economist, în 2010, în America, numărul de lucrători cu normă parţială a atins un nou record – 19,7%. 58% dintre angajatorii americani se aşteaptă să utilizeze mai mult part-time, angajaţi temporari sau contractuali, iar 22% se aşteaptă să externalizeze mai multe locuri de muncă. 

Andreea Ofiţeru este jurnalistă.

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 14 iunie 2012, RFI România, cu Stela Giurgeanu, Nicuşor Dan şi Mirel Bănică. Realizator: Laurenţiu Colintineanu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.