Creativitatea globală

Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
Un jurnal impersonal jpeg

Dacă am fi oneşti şi mai ales dacă ne-am cunoaşte cu adevărat „interesul“, am recunoaşte deschis că ceea ce s-a întîmplat în ultimii cinci ani la ICR ne-a cam luat prin surprindere. Şi pe aceia dintre noi obişnuiţi cu „instituţiile“ româneşti, cu încrengăturile mononucleate de prieteni-suporteri-rude, dar chiar şi pe cei care au avut vreme să cunoască mecanismul prin care grupările de interese (culturale, academice, universitare) se dizolvă la un moment dat necesarmente.

Cînd H.-R. Patapievici a venit la conducerea ICR, puţină lume şi-a imaginat că eseistul forte, intelectualul conservator, scriitorul extrem de personal ar fi fost cea mai nimerită persoană pentru a gira funcţionarea unui sistem în care propriile opinii şi convingeri trebuiau să lase loc diversităţii, relativităţii şi democraţiei gusturilor. Şi cei care i-au citit, cu admiraţie, cărţile, şi cei care-l ştiau doar din fotocopiile din Politice (care au circulat, într-o epocă nu foarte îndepărtată, în plenul Parlamentului României) s-au întîlnit într-o comună ridicare din umeri: cum ar fi putut teoreticianul „democraţiei incomplete“ să armonizeze şi mai ales să suporte reacţiile haotice ale unei culturi incomplete şi ea, marginale, pline de genii neînţelese şi de cerberi culturali?

La cinci ani de la acceptarea acestei provocări şi după încheierea mandatului de preşedinte al EUNIC, ar trebui să recunoaştem că actualul ICR este una dintre rarele instituţii europene din România, iar pariul pentru care H.-R.P. şi-a pus între paranteze viaţa sa de pînă atunci e unul cîştigat. (...) Cînd H.-R. Patapievici defineşte reţeaua de instituţii cultural EUNIC, care lucrează în peste 130 de ţări şi al cărei preşedinte a fost în 2010, ca pe un model de „creativitate globală... născută din punerea laolaltă a iniţiativelor locale“, îl credem în primul rînd pentru că, în ultimii cinci ani, nenumăraţi scriitori, regizori, artişti plastici, creatori de toate felurile au stat împreună cu alţi oameni creativi din întreaga lume.

Mărturisesc, n-am crezut că acest lucru va fi posibil la o asemenea scară. Nu mi s-a părut potrivită, la acel moment, stabilirea unei comisii de traduceri după hachiţele şi simpatiile revistelor culturale româneşti, pentru că lucrez de ani buni la una dintre ele şi ştiu prea bine cum se construiesc portofoliile de colaboratori. Am priceput însă, destul de recent, că nu se putea altfel. La urma urmelor, din genul acesta de subiectivităţi şi omisiuni se nasc toate canoanele. Cum să alegi, fără afurisiri publice şi private, 20 de scriitori români din miile care-au scris vreodată? Cum să împaci suta noastră de ani de literatură cu apariţiile zilei de ieri? Cum alegi 10 scriitori contemporani din cei 15 valabili? Cum propui un scriitor bun: cu toate cărţile sale, sau doar cu cele reuşite? Cum aduci în atenţia unor contemporani cărţi scrise în alte vremuri, dar care, printr-o contorsiune tempo-spaţială, li se adresează exact lor? Nu poţi decide în privinţa acestor chestiuni decît comunicînd, luînd în discuţie mai multe opinii profesioniste, inteligente, autorizate (deşi subiective), cunoscînd lumea editorială spre care ţinteşti şi venind în întîmpinarea ei, fiind atent, în egală măsură, la insolit şi reprezentativitate. Şi, aş mai zice, ţinîndu-ţi firea, fiind acolo unde eşti, temporar şi întîmplător aşa cum e Patapievici: onest, deschis şi, în definitiv, creativ, chiar dacă într-un mod instituţional. H-R. Patapievici ne-a făcut o demonstraţie de onestitate, împreună cu echipa sa, iar dacă am fi, la rîndul nostru, oneşti, am recunoaşte-o.
 
(fragment din „Creativitatea globală“, apărut în Dilema veche, nr. 387,  14 iulie 2011)

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 21 iunie 2012, la RFI România, cu Otilia Nuţu şi Mircea Vasilescu. Prin telefon a intervenit Cristi Puiu. Au fost difuzate fragmente înregistrate cu Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, şi senatorul Puiu Haşotti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.