- argument -

În decembrie 1989, aveam 5 ani şi patru luni, un paltonaş roşu care-mi ajungea pînă la genunchi şi nişte mănuşi de lînă prinse de-o aţă lungă, ca să nu le pierd. Ţin minte că-n ziua aia mergeam cu mama în vizită la bunici, în cartierul Tătăraşi din Iaşi. Bunicii stăteau la etajul VIII, într-un bloc de lîngă piaţă. Am intrat în scară ţinînd-o pe mama de mînă, probabil că-i povesteam cine ştie ce prostioară de la grădiniţă, ne îndreptam spre lift, cînd uşa unui vecin de la parter s-a deschis vijelios, vecinul a ieșit din casă şi a strigat: „A căzut Ceauşescu! A căzut Ceauşescu!“ Eu m-am speriat şi-am strîns tare mîna mamei, dar vecinul a apucat-o de mîna cealaltă şi-a tras-o la el în apartament: „Haideţi să vedeţi, dau acuma în direct la televizor!“ Am intrat amîndouă, am trecut prin hol şi-am ajuns în sufragerie. Mama s-a uitat cîteva secunde la ecranul alb-negru, a înţeles ce se întîmplă, s-a desprins de mine şi a sărit de bucurie, am văzut cum degetele ei ating tavanul şi-l sparg, cum mama trece prin tavan şi prin toate etajele blocului, cum se ridică deasupra lui, se uită la oraş şi zîmbeşte. M-am gîndit atunci că „A căzut Ceauşescu!“ e un fel de vrăjitorie care le face pe toate mamele din ţară să se ridice deasupra oraşelor lor şi să zîmbească. Nu mai ştiu ce-a urmat apoi, în afară de televizorul de-acasă, care-a dispărut cîteva zile, odată cu tata, plecat să facă gardă de permanenţă la Casa Pogor din Iaşi, ca să apere manuscrisele lui Eminescu şi celelalte obiecte de patrimoniu ale Junimii, în timp ce-n oraş se zicea ba că ne-au otrăvit apa, ba că-n Copou sînt tancuri ruseşti. Asta a fost Revoluţia mea. La 25 de ani după, am rugat cîţiva tineri născuţi după 1989 să le scrie părinţilor lor: ce ştiu ei despre comunism şi despre Revoluţie, cum e să fi crescut odată cu democraţia din România, ce înseamnă pentru ei cuvîntul „libertate“ etc. A ieşit un mic volum de corespondenţă sentimentală, un bilanţ candid şi lucid al ultimilor 25 de ani, pe care vi-l oferim în paginile următoare.

● Fotografiile din acest Dosar fac parte din Colecţia Costică Acsinte (http://colectiacosticaacsinte.eu), proiect iniţiat de Atelierele Albe şi Muzeul Judeţean Ialomiţa, şi au putut fi folosite prin amabilitatea domnului Cezar Popescu. Fotografiile acestea sînt şi ele nişte scrisori peste timp, de la o generaţie la alta.