Copiii democraţiei

Anisia PETCU
Publicat în Dilema Veche nr. 667 din 1-7 decembrie 2016
Copiii democraţiei jpeg

Mi s-a spus, și nu o dată, că fac parte dintr-o „altfel” de generație, că noi sîntem „copiii democrației”, cei care au trăit de la bun început fără să aibă vreun contact cu sistemul comunist și care sînt, în sfîrșit, cu adevărat eliberați de acesta. Simt însă că această imagine, în fond frumoasă și plină de speranță, nu corespunde în totalitate cu ceea ce am trăit de cînd am început să fiu conștientă de lume în general și de faptul că nu trăiesc izolată, ci ca parte dintr-o societate și legată de ceilalți. În schimb, spectrul ăsta al unui sistem în care nu am trăit și al unei revoluții pe care nu am înfăptuit-o noi planează încă deasupra noastră și, după mine, încă ne mai ține din cînd în cînd de mînă.

Ni se spune că e în puterea noastră să schimbăm ceva, să provocăm schimbarea aceea substanțială pentru care s-a luptat și să fim, într-un fel sau altul, viitorul la care se spera. Putem, totuși, să facem asta deo-camdată? Eu nu știu încă dacă da sau nu. Trăim într-un context în care se așteaptă de la noi să aducem ceva „nou”, dar, totodată, să nu șocăm. Să ne rupem de ce era vechi și greșit, dar să o facem cu atenție și corect. Să nu fim nici prea relaxați, prea ireverențioși, prea lipsiți de respect față de ce înseamnă „tradiție”. Simt că ni se cere, deci, să evoluăm și să fim mai buni, fără să ni se acorde însă, de fapt, libertatea de care am avea nevoie, printre altele, ca să descoperim singuri ce înseamnă acest bine, ca să ajungem într-adevăr la o nouă stare a lucrurilor, la ceva care să nu mai poarte așa de greu în spate urmele unui sistem rigid.

Poate că starea asta a lucrurilor nici nu e așa surprinzătoare, avînd în vedere că majoritatea instituțiilor mari și cea a persoanelor încă foarte influente sînt în continuare profund marcate de valori ce invocă „tradiția” și ceea ce „e corect” (ce-o mai fi și aia?). În fața lor, oamenii continuă să aibă atitudinea aceea cuminte, de puși la locul lor, așa că nu vor sau nu pot să îi contrazică pe cei sus-puși, lipsiți de vreo iluzie că ceva mare se poate înfăptui prin ei; de asemenea, se tem foarte tare să greșească. Și ce e cel mai rău, cred, este că mentalitatea de felul ăsta îmbibă și parte din generația noastră. De-asta în continuare se permit discursuri publice de mare amploare despre cum încălcarea drepturilor minorităților e ceva „corect”, de-asta oamenii nu ies la vot, de-asta continuă un sentiment că sîntem lipsiți de putere – pentru că, în mare măsură, s-a perpetuat din comunism o părere cum că, de fapt, chiar sîntem așa.

Nu spun că e totul așa de negru. Lucrurile totuși se schimbă, cei tineri au curajul să aibă inițiativă, să treacă de stereotipuri și platitudini, să încerce să se bazeze pe ei înșiși chiar și cînd sînt descurajați. Dar eu, personal, simt că un membru al generației mele nu poate face asta decît avînd și o doză de inocență, alegînd să nu bage în seamă imaginea de ansamblu. Pentru că altfel, dacă încerci să privești societatea în ansamblul ei și să fii obiectiv, să o cuprinzi pe toată, cred că e încă imposibil să nu te descurajezi.

Eu, una, mă surprind descurajîndu-mă uneori. În curînd voi lua lumea în piept chiar mai mult decît acum și sînt împărțită între sentimentul datoriei de a schimba ceva și îndoiala că voi putea, pentru că oricum nu sînt încă într-un mediu în care să pot face suficient. Dar în același timp îmi spun singură că nu e adevărat, că generația mea se compune din mulți membri, că măcar cîțiva alții simt ca mine și că împreună o să facem ceva să se întîmple, pînă la urmă. Și cred că, de fapt, de-asta e diferită generația mea. 

Anisia Petcu este studentă în anul III la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. S-a născut în 1995.

Foto: Geo Barcan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.