Cartea lui Sherry Turkle, Reclaiming Conversation (Recuperarea conversației), este o chemare fățișă la luptă: supunerea noastră extatică în fața tehnologiei digitale duce la o atrofiere a unor caracteristici umane precum empatia şi autoreflecţia şi a venit vremea să ne impunem din nou, să ne purtăm ca nişte adulţi şi să așezăm tehnologia la locul cuvenit. Oamenii pe care-i intervievează au adoptat noile tehnologii pentru a deține mai mult control, dar au ajuns să se simtă ei înșiși sub controlul acestora. Sinele simpatic, idealizat, pe care şi le-au creat prin intermediul rețelelor sociale, le izolează încă și mai mult sinele adevărat. Comunică la nesfîrşit, dar le e teamă de conversaţiile faţă în faţă. Îşi fac griji, adesea nostalgic, că le scapă ceva esențial.

Conversaţia este principiul organizator utilizat de Turkle, pentru că o bună parte din ceea ce reprezintă umanitatea este ameninţată atunci cînd o înlocuim cu comunicarea electronică. De exemplu, conversaţia presupune solitudine, pentru că doar în solitudine învăţăm să gîndim cu mintea proprie şi să ne dezvoltăm un simţ stabil al sinelui, esenţial pentru a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sînt. (Dacă nu reuşim să ne dezlipim de smartphone-urile noastre, îi consumăm pe ceilalţi „în bucăţele, ca şi cum i-am folosi ca piese de rezervă pentru susţinerea sinelui nostru fragil“.) Prin atenţia acordată de părinți copiilor în conversaţii, copiii dobîndesc senzația unei conexiuni de durată şi obiceiul de a vorbi despre sentimentele lor, nu doar de a le simula. Atunci cînd vorbeşti cu cineva în persoană, eşti silit să-i recunoşti întreaga realitate umană și așa apare empatia. Iar conversaţia prezintă riscul plictiselii, stare de care smartphone-ul ne-a învăţat să ne temem cel mai mult, dar care este totodată și starea în care se dezvoltă răbdarea şi imaginaţia.

Turkle examinează fiecare aspect al conversaţiei – cu sinele în solitudine, cu familia şi prietenii, cu profesorii şi iubiții, cu colegii şi clienţii, cu comunitatea mai largă – şi comentează eroziunea electronică a fiecăruia. Facebook, Tinder, cursurile interactive online, expedierea compulsivă de mesaje, tirania e-mail-ului de serviciu şi activismul social online superficial, toate sînt evaluate. Dar cea mai emoţionantă şi mai reprezentativă secţiune a cărţii priveşte moartea conversaţiei în familie. După părerea tinerilor intervievaţi de Turkle, cercul vicios funcţionează astfel: „Părinţii le cumpără copiilor telefoane. Copiii nu-și mai pot face părinţii să se desprindă de telefoanele lor, aşa că îşi caută refugiu în propriile telefoane“. Părinţii se tem să nu rămînă înapoiați tehnologic față de copiii lor, că discuţiile cu copiii mici cer răbdare şi exerciţiu și că e mai uşor să-ţi demonstrezi dragostea părintească făcînd o grămadă de fotografii şi punîndu-le pe Facebook.

Deşi Reclaiming Conversation se referă la politicile intimităţii şi la roboţii care uşurează munca, Turkle remarcă faptul că Steve Jobs interzicea tabletele şi smartphone-urile la cină şi-şi încuraja familia să vorbească despre cărţi şi istorie. Şi e drept că o familie care se descurcă suficient de bine încît să cumpere și să citească noua ei carte poate învăța să-şi limiteze expunerea la tehnologie şi să se descurce încă şi mai bine. Dar ce se întîmplă cu masa largă de oameni prea stresați sau prea singuri ca să reziste atracţiei tehnologiei, prea extenuați de muncă sau prea săraci ca să scape din cercurile vicioase?

Tehnologiile noastre digitale nu sînt neutre din punct de vedere politic. Tînărul care nu poate sau nu vrea să fie singur, să stea la discuții cu familia, să iasă în oraș cu prietenii, să asiste la o prelegere sau să își facă slujba fără să-şi monitorizeze permanent smartphone-ul este o emblemă a aderenței de lipitoare a economiei noastre politice la propriile noastre corpuri. Tehnologia digitală este un capitalism în hyperdrive, care-şi injectează logica consumului şi reclamei, a monetizării şi eficienţei, în fiecare minut în care sîntem treji. Este tentant să corelăm ascensiunea „democraţiei digitale“ cu creşterea bruscă a cotelor de inegalitate a veniturilor, să vedem în asta mai mult decît un paradox.

Dar poate că erodarea valorilor umane este un preţ pe care majoritatea oamenilor sînt dispuşi să-l plătească pentru confortul „gratuit“ oferit de Google, pentru plăcerile Facebook-ului şi pentru compania demnă de încredere a iPhone-urilor. Apelul lansat de Reclaiming Conversation constă în evocarea unor vremuri – nu foarte îndepărtate – cînd conversaţia, intimitatea şi dezbaterea nuanţată nu erau nişte articole de lux dintr-un butic.

(fragment din volumul Sfîrşitul sfîrşitului lumii, traducere de Daniela Rogobete, Editura Polirom, 2019)