Consum, resurse şi dreptate

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
Consum, resurse şi dreptate png

„Nu cred că există vreun argument absolut convingător pentru a nu folosi nemăsurat resursele naturale. Cel puţin nu într-o lume în care aceste resurse comune sînt exploatate privat.“ Să zicem că facem parte dintr-o organizaţie ecologistă care militează pentru conservarea şi păstrarea unui echilibru în natură. Mergem din uşă în uşă, ca martorii lui Iehova, şi încercăm să-i convingem pe oameni să-şi supravegheze consumul. Un domn, aparent intelectual, ne dă răspunsul de mai sus şi ne trînteşte uşa în nas. Ce e de făcut?

Un prim pas ar fi să selectăm acele argumente care atîrnă cel mai greu, dar care nu sînt neapărat irefutabile. Motivul este simplu: domnul ţîfnos are dreptate. Nu există o datorie directă, perfectă şi universală pentru conservarea resurselor (apa sau cele energetice), atunci cînd acestea ies din proprietatea comună şi intră pe o piaţă (intens reglementată, de altfel) în care cererea şi oferta se caută reciproc. Dacă sîntem agenţi raţionali care încearcă să-şi maximizeze profitul şi bunăstarea (cel puţin în teorie), atunci singurul criteriu este această maximizare. Poate că unii dintre noi sînt friguroşi şi au nevoie de mai multă căldură, drept urmare nu văd un exces în a-şi lăsa centrala termică să înghită metru cub peste metru cub de gaz. Alţii sînt mai bine căliţi şi ar vedea excesivă şi neprofitabilă această acţiune. Situaţia se repetă şi în cazul apei sau al electricităţii. Acest agent raţional are motivele lui psihologice. Poate că unora le este frică de întuneric, alţii văd bacterii şi mizerie pretutindeni – poţi să-i obligi să nu-şi minimizeze frica?

Cheia întregii probleme, pentru un individualist care gîndeşte relaţia sa cu resursele pur economic, nu stă în căutarea unor obligaţii, drepturi sau principii morale universale, ci în mai buna cumpătare a propriei vieţi. În fond, oikonomia a fost la început buna administrare, bunul management al casei, al gospodăriei. A fi excesiv în consum aduce cu sine costuri de oportunitate: e cald şi casa e mai luminată decît Casa Poporului, dar renunţi la un bilet la cinema, la o carte sau la o cină cu prietenii. Totodată, acestui individualist i se poate răspunde (prin uşa închisă) şi altfel: excesul său le produce externalităţi celorlalţi. Da, resursele sînt exploatate şi tranzacţionate privat, dar deşeurile şi alterarea naturii se socializează, trebuie să le suportăm împreună. Iar acestea nu mai ţin doar de oikonomia, ci şi de ecologie.

Pe partea cealaltă

Şi aşa ajungem la o altă uşă, de pe aceeaşi stradă, unde sîntem îmbrăţişaţi pentru curajul nostru de a arăta lumii criza moral-ecologică în care ne aflăm. Sîntem primiţi prea bine, pentru a nu deveni sceptici, nu faţă de distinsa doamnă care ne-a primit, pe ascuns îndrăgostită de Captain Planet, ci în raport cu credinţa noastră. Oamenii au credinţe puternice legate de poziţia lor în lume şi de felul cum îşi văd acest destin. „Bineînţeles că există o datorie în a ne abţine de la consumul excesiv al resurselor“ susţine această doamnă. „Ştiu, e vorba de o viziune holistă asupra lumii, dar nu sîntem atomi pierduţi prin univers, ci parte a aceluiaşi mecanism complex, Natura.“ Pentru cea sau cel care crede cu tărie într-o poziţie holist-ecologistă, orice consum excesiv este blamabil moral. Mulţi dintre aceştia cred că doar un stil de viaţă echilibrat şi atent poate să mai salveze ceva în dezastrul planetar. Ei sînt avangarda progresului moral care vrea să integreze natura în lumea celor care merită consideraţie morală. Sîntem responsabili şi avem datorii (chiar imperfecte) faţă de toate entităţile vii şi faţă de ansamblul naturii care susţine viaţa. Pentru aceştia, acţiunea antropică (al cărei exces începe cu Revoluţia industrială) trebuie limitată.

Adesea se avansează argumentul generaţiilor viitoare, care susţine, uneori în forme foarte rafinate, necesitatea unui consum responsabil al resurselor, pentru ca umbra viitorului să nu devină întunericul celor de mîine. Nu avem datorii faţă de Natură, dar avem datorii să lăsăm celor care ne urmează un mediu adecvat unei vieţi sănătoase, un mediu în care se pot dezvolta şi-şi pot atinge scopurile. Argumentul a fost puternic criticat, dar niciodată depăşit. Chiar dacă e greu de acceptat că putem avea datorii faţă de persoane care nu există sau e evident că nu putem şti cum va arăta acest viitor (poate că generaţiile viitoare vor explora spaţiul în căutarea unor exoplanete locuibile), nu putem susţine că persoanele din viitor nu merită nici o consideraţie morală şi că existenţa lor nu ne priveşte deloc. Şi noi am fost cîndva generaţia viitoare.

Pe linia de mijloc

Cine alegem să fim? Domnul raţional sau doamna empatică (pentru a păstra stereotipul pînă la capăt)? Cei doi împart ceva: o anumită prudenţă. Dacă individualistul e prudent în logica sa, ştiind că nu poţi universaliza anumite datorii, holistul este prudent în acţiunile sale. Cei doi sînt părţile extreme ale unei dezbateri polifonice. Între aceste extreme, putem judeca folosind şi alte instrumente de evaluare, de exemplu – o etică a consecinţelor. Ce s-ar întîmpla dacă am acţiona doar raţional sau am judeca întotdeauna empatic? Cum ar arăta o lume în care resursele s-ar reduce simţitor? Şi cine va fi responsabil pentru aceste consecinţe?

În plin capitalism psihedelic (ca să preiau formula lui Sloterdijk), vechea observaţie a lui Adam Smith – conform căreia tranzaţionarea liberă a resurselor şi diviziunea muncii, iar nu consumul aduc bunăstare – nu-şi mai găseşte rostul. Dincolo de credinţele noastre divergente şi de justificările pe care le dăm acţiunilor noastre, există ceva obiectiv: structura economică a resurselor. Ele sînt limitate şi, în momentul de faţă, nu le guvernăm împreună, ci se exploatează privat. Acest traseu, de la resursa energetică la cetăţean, seamănă cu o stradă întunecoasă pe care diverse persoane îşi joacă interesele. Piaţa energiei, dar şi cea mai largă, a tuturor resurselor naturale, sînt lipsite de transparenţă, iar statul negociază şi reglementează adesea în defavoarea cetăţenilor. Aceştia sînt defavorizaţi în faţa marilor consumatori industriali, dar le revine obligaţia de a salva Planeta. Cazul paradigmatic este cel al statului care stimulează energiile „verzi“, dar ele nu mai ajung la consumatorul casnic. Prudenţa la care sîntem noi invitaţi nu intră în preocupările guvernămîntului. Nedreptatea resurselor, pe care ar trebui s-o repare cetăţenii, nu este, de cele mai multe ori, rezultatul acţiunilor lor. De aici trebuie început – de la un nou aranjament instituţional; aici se generează şi dezbaterea morală. În care raţiunea şi empatia, gîndirea ecologică şi cea economică, respectul faţă de sine şi cel faţă de natură pot sta împreună.

Constantin Vică este asistent universitar la Facultatea de Filozofie şi cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (ccea.ro), Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.