Au mai rămas doar două săptămîni pînă la debutul noului an școlar și universitar, iar lucrurile sînt în continuare confuze. Există mai multe scenarii posibile, în funcție de evoluția pandemiei, se iau în calcul variante hibrid, școala de-a acasă combinată cu școala „clasică” ce presupune prezența fizică la ore, în unele școli se improvizează deja noi săli de clasă în spații adiacente sau în containere montate în curtea școlii, pentru a se respecta distanțarea. S-au împărțit tablete conectate la Internet, însă sînt insuficiente, iar în unele gospodării din mediul rural nu există curent electric, darămite Internet, pentru copiii săraci școala de la distanță nu e o soluție. Imaginile cu băncile prevăzute deja cu panouri de protecție sînt angoasante, nu poți ține un copil 4-6 ore într-o colivie. Unii profesori iau în calcul să țină ore în aer liber, cît le va permite timpul frumos. Părinții sînt în continuare nemulțumiți, pentru mulți dintre ei școala online din primăvară a fost un coșmar, iar cei care și-au reluat job-urile și nu au cu cine să-și lase copiii singuri acasă, în fața computerului unde vor învăța online, abia acum realizează cît de mult s-au bazat pe „sistem”. Pasarea copilului școlii timp de mai multe ore pe zi era, dincolo de factorul educațional, și un mod de viață, de a gestiona timpul unei familii. Pe de altă parte, nu există încă date și evaluari despre ce a însemnat școala online de anul acesta, care au fost rezultatele, dacă au existat vreunele. Profesorii și elevii s-au adaptat din mers, fiecare a făcut cam ce l-a tăiat capul. S-a simțit, însă, din plin absența, de-a lungul timpului, a unor cursuri de formare în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii în educație, profesori din vechea gardă care în urmă cu cîteva luni blamau Internetul și-l considerau nociv și pierzător de timp pentru elevi s-au trezit în ipostaza de a se folosi exclusiv de Internet pentru a preda și a ajunge cumva la elevi. Mulți dintre ei abia dacă știau să deschidă un calculator, unii au luat decizia pe care o tot amînau de ceva vreme – să se retragă din „sistem”, să iasă la pensie. Ceilalți și-au dat silința să învețe într-un timp record să folosească platformele online, de multe ori au fost ajutați chiar de către elevi. Însă dacă unui profesor de matematică, de pildă, i-a fost mai ușor să împartă niște teme pe grupuri sau pe e-mail și apoi să le corecteze, unui profesor de sport i-a fost foarte greu, dacă nu imposibil să-și mute orele care prespun în primul rînd un spațiu fizic, precum terenul de sport sau sala de gimnastică, în spațiul virtual. Însă cine are nevoie de sport? – va spune, cu un zîmbet superior, profesorul de matematică.

Un Dosar despre „Școala în pandemie” este necesar, chiar dacă nu oferă prea multe răspunsuri cu privire la ce va urma. Rămîne de văzut în timp dacă tot răul va fi spre bine și dacă o situație de criză va putea să modifice în vreun fel un sistem de învățămînt înțepenit și cu multe hibe sau chiar percepția asupra educației.

Ilustrație de Ion BARBU