Adina Reich, născută în 1928 în Bucureşti, a studiat scenografia la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucureşti, a lucrat la multe spectacole ale Teatrului Evreiesc din Capitală, apoi la Tel Aviv, unde s-a mutat cu părinţii. A predat Istoria stilurilor şi a costumului, publicînd cărţi în limba ebraică. Aceasta este ultima scrisoare înainte de moartea ei fulgerătoare, adresată prietenei ei din copilărie şi apoi colegă de facultate, Adina Nanu, care o întrebase despre educaţia permanentă prin artă (şi nu numai) în alte părţi.

7 ian 2011

Dragă Adina,
 
După cum ţi-am promis, îţi scriu despre cursurile organizate de secţia pensionarilor din primăria Tel Aviv. Directoarea este soţia ajutorului de primar, care face parte din „partidul pensionarilor“ şi a fost ales şi reales în alegerile municipale.
Avînd relaţii atît de bune cu instituţiile culturale şi sociale, această cucoană a reuşit să obţină pînă în prezent acces la vreo 8-10 săli de conferinţe, la muzee, cluburi de pensionari şi case de cultură. Conferenţiarii sînt în majoritate profesori universitari, dar şi „figuri publice“, ca de exemplu jurnalişti din presa televizată sau radiodifuzată, ghizi turistici, critici de artă etc.
 
Ciclurile de conferinţe (5-14 conferinţe într-un ciclu) pe care le-am auzit pînă acum au fost: Îmbunătăţirea memoriei; Plimbare prin excavaţii arheologice; Scrieri în limba ebraică din Babilon şi pînă în secolul al XIX-lea; Civilizaţiile precolumbiene; Istoria dinastiilor europene şi islamice; Istoria pianului; Plimbare prin regiunile Franţei; Parisul necunoscut.
Acum trei ani am descoperit „conferinţele-concert“, ce se ţin în sala de spectacole a Primăriei, care este în apropierea locuinţei mele. Conferenţiarul este compozitor, pianist, dirijor şi profesor la Academia de Muzică. Este foarte simpatic şi are umor, pe lîngă cunoştinţe şi un repertoriu vast, iar anul trecut a fost distins în Franţa cu titlul de „Cavaler al Artelor“, după care a fost primit la conferinţă cu întrebarea „Unde ţi-ai lăsat calul?“. Nu ştiu dacă este cunoscut şi în România, numele lui este Ghil Şohat (are 39 ani). Conferinţele lui sînt însoţite de cîte un recital de pian, vioară, violă sau alt instrument, la care cîntă împreună cu alţi artişti şi mai tineri, premiaţi la diferite concursuri, la care el este uneori în juriu, sau aduce filme cu concerte, sau opere cu cele mai celebre formaţii. La aceste programe am auzit pînă acum: Simfoniile lui Gustav Mahler; opere celebre, de la Mozart la Alban Berg; Schubertiada; Marile creaţii pentru pian; Bach şi compozitorii romantici. Pe lîngă cursurile care se ţin o dată pe săptămînă (cursuri semestriale) sau o dată pe lună (cursuri anuale), au loc şi conferinţe izolate sau plimbări ghidate de o jumătate de zi. Am luat parte la conferinţa „Bach şi arhitectura“ şi la o plimbare în cartierul Templierilor (nu ce crezi tu). Aceşti „Templieri“ au fost colonişti germani creştini care s-au instalat în Ţara Sfîntă la începutul secolului XX şi au adus progresul tehnologic, ca de exemplu presa mecanică pentru ulei de măsline, care funcţionează demonstrativ pînă astăzi ca să servească la învăţarea mecanicii de maşini. Acum se restaurează cartierul în formă de parc.

Alte subiecte pentru cicluri de conferinţe sînt: Călătorie mondială pe ecranul cinematografic; Capodopere muzicale ale compozitorilor vienezi; În jurul pămîntului în 6 întîlniri: scena artistică la Londra, Tokio, New York, Berlin, Barcelona şi Tel Aviv; Capodopere ale istoriei artelor. Acestea din urmă au loc la Muzeul de Artă din Tel Aviv şi se compun astfel: o oră conferinţă, o jumătate de oră pauză (cu reducere la bufetul muzeului pentru cafea şi croissante) şi o oră vizită în muzeu, în grupuri de 15-20 persoane, fiecare cu ghidul lui.
 
„Academia pentru pensionari“ publică din timp catalogul activităţii pe fiecare semestru, cu informaţii despre ziua, ora şi locul unde se vor ţine conferinţele, numărul conferinţelor şi taxa pentru fiecare, şi te poţi înscrie prin telefon, plătind prin „credit card“. După ce te-ai înscris, primeşti prin poştă programul de studiu (silabus) cu data fiecărei conferinţe, chitanţa şi o înştiinţare tipărită dacă s-au programat şi alte activităţi care nu apar în catalog. Pentru fiecare curs primeşti o legitimaţie (pe un dreptunghi din plastic, ca un credit card) pe care sînt scrise toate datele relevante, care serveşte drept bilet de intrare. Dacă mai ai întrebări, am să-ţi trimit  răspunsul.
 
Cu mult drag,

Ady