Colivă şi fondante

Monica STOICA
Publicat în Dilema Veche nr. 699 din 13-19 iulie 2017
Colivă şi fondante jpeg

De cînd eram țînc cunosc taina nunților și înmormîntarilor. O priveam cu ochii mireanului de vîrstă fragedă. Luam parte la ritual. Trivial, ca prichindelul. Gastronomic. Aveam poftă de tot ce se dădea. Nu știam ce înseamnă măritiş, pirostrii sau moarte și bocet. Mărturisesc: de mic copil îmi plăceau ritualurile creştine pentru că îmi plăceau mîncărurile. Datul de pomană la moartea omului sau datul de fericire cînd se făceau fetele soții.

„Ce ne-or da şi nouă babele, ce au în coşul de nuiele pe care-l poartă la biserică?“, mă gîndeam. Eram curioasă în gînd să văd cum arată omul în coșciug, dar mi se făcea frică de fantome și de schelete. Ce i aia moarte? Cînd a murit bunicul celei mai bune prietene din copilărie i-au înfipt un țăruș în piept ca să nu devină strigoi. Avea ochii albaştri şi aşa se spune: aştia devin năluci. Huidume de adolescenţi care mă tot luau în tărbacă pentru că eram mică mă băgaseră în sperieți cu morții. Povesteau niște copii mai mari, cu o lanternă la bărbie, ca-n filme de groază, într-o cazemată pe care o construiserăm pe stradă la mine din macaturi și cearceafuri, că morții se ridică din groapa de la cimitir la douășpe noaptea. Înghețam de frică. Evitam morții. Dar îmi plăcea să mănînc din „împărţit“. Veneau femeile cu tava cu lumînare. Copan de pui, triunghi de brînză topită, un croissant. Sărmăluțe cu foaie de varză sau foaie de viță. Cînd nu era post, era gustos. Ca să-mi treacă frica de stafie, mă concentram pe mîncare. Cu frica de Dumnezeu, recunosc, înghiţeam în sec de poftă.

Coliva cu grîul dulce o primeam la pahar de plastic. Cum se ducea cîte un om de pe stradă la Domnul, bunicii îmi aduceau ofranda. Bomboane multicolore în vîrf, zahărul îmbibat de vinul sfințit, bobul fin. Nu-l cunoșteam pe omul care murise, vedeam convoiul pășind lent pe șosea și auzeam clopotele. Ai mei aminteau de om. Eu mîncam cu poftă pantagruelică un boţ de colivă cît timp adormitului i se citea molifta. Ce știam eu, copilul? Habar n-aveam ce mîncam. Dar îmi părea rău cînd auzeam de mort. Auzisem ceva de sufletul care nu se spulberă odată cu trupul omului. Mă cunoșteau preoţii din cele două oraşe de provincie unde am copilărit. Clisăresele îmi cunoșteau bunicile și îmi făceau pofta. Păstrau după slujbă un păhăruț de grîu bun, încrustat cu bomboane Bonibon, pentru mine. Apoi mi-au spus preoții povestea colivei.

„Uite ce-i coliva, de fapt“, mi-a zis cu vorbă duhovnicească preotul: „dulcele pe care-l mîncam eu cînd eram copil era făcut din grîu fiert, cu nuci pisate, îndulcit cu miere sau zahar și închipuie în ortodoxism însuși trupul mortului. E prinosul pe care îl dăruiește familia răposatului“. Tot coliva e o expresie materială a credinței noastre în nemurire şi înviere, am citit în învățăturile preoților. Boabele de grîu au rostul lor bisericericesc, sînt înfăţişate ca simboluri ale învierii trupurilor.

La nuntă era banchet fastuos, era lume fericită, se dădeau comenzi de tort în oraşul meu, afișau cofetăresele în galantare deliciile. Mai vindeau și oamenilor, dacă tot aveau vorbă cu nuntașii să le facă pentru ziua de festin. Cînd se organizau nunți la mine în oraș, primeam într-un șervețel fondante în culori pastel. Bomboane preparate dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr și aromă de-mi lăsa gura apă, acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. Fistic, căpșune, portocală, rom, lămîie. Fetele dănțuiau, li se scosese voalul de pe cap, petrecuseră, oficiaseră tot, eu mîncam fondantele. Mă bucuram. Nici nunta nu știam ce însemna dincolo de fondantele pitite în hîrtie pe care mi le aduceau bunicii.

Ritualul – cu formula „Cunună-se robul lui Dumnezeu…“ – e rînduit de Biserică ca un ceremonial. Iisus a consfințit sărbătoarea cununiei cînd a fost prezent la Nunta din Cana Galileii și a preschimbat apa în vin.

Îmi plăceau toate. Bomboanele rotunde presărate pe colivă, fondantele mirilor. Doar mai tîrziu, cînd am văzut colivă la mine-n casă pe masă, preparată pentru pomeni triste de familie, nu mi-a mai plăcut grîul ei doldora de bomboane. Am uitat păhăruțele umplute buflei, am uitat cum e la gust. Nici fondante nu mai primesc de mult.

Văd nunți pe geam, în schimb. În cartierul bucureştean unde locuiesc. Se ia mireasa cu horă în spatele blocului, la mine. Acolo vine alaiul și începe lumea să se abţiguiască, femeile sînt îmbrăcate cu paiete, bărbații au costumele călcate și cămășile apretate. O pun pe scaun pe mireasă, pe asfaltul ciumpăvit de la periferia Bucureștiului, între blocuri. Nunta între blocuri e o ceremonie de-un kitsch candid, care scoate lumea lacomă de ritual la geam. Se uită ca la filme de dragoste. O să întreb la următoarea nuntă în cartier dacă n-au să-mi dea și mie o fondantă. 

Monica Stoica este redactor la HotNews, Haute Culture.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.