Cîțiva dintre profesorii mei

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Prima zi de școală și alte tribulații jpeg

Am mers opt ani la o școală din Berceni, patru – la liceul „N. Bălcescu“ (azi „Sfîntul Sava“) și alți 12 ani la trei facultăți – mai întîi la Universitatea din București, apoi pentru master la Sorbona, iar pentru doctorat, tot la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales.

Am avut două învățătoare în ciclul primar, cam 15 profesori în gimnaziu, în jur de 20 la liceu (la specializarea matematică-fizică) și vreo 30 în facultățile de filosofie și științe politice urmate în țară și în Franța. De la fiecare dintre profesorii mei am luat cîte ceva bun. Nu-i pot evoca aici pe fiecare în parte. Am ales doar cîțiva dintre cei care m-au format, și anume pe:

…doamna Mursa, prima mea învă-ță-toare, care mi-a cerut atît de insistent să scriu caligrafic încît și azi, de cîte ori încerc să descifrez ce-am mîzgălit de mînă, îi aud vocea calmă, dar fermă: „Mai drept și mai clar, Cristi, mai drept și mai clar!“;

…domnul Roland Cristescu, dirigintele din gimnaziu, care ne învăța franceză inclusiv prin teatru – așa am ajuns să capăt un rol într-o adaptare a romanului Tartarin din Tarascon! – și care m-a încurajat să caut în revista Pif un francez, cu care am început să corespondez imediat ce am împlinit 11 ani, pe care l-am întîlnit prima dată cînd aveam 25 și cu care am rămas în legătură pînă astăzi;

…profesoara de limba română Matilda Mincu, care ne-a convins pe mine și pe ceilalți colegi că gramatica înseamnă disciplină și că, dacă nu ne-o însușim „la perfecție“ pînă la 11-12 ani, nu vom putea vorbi îngrijit și corect niciodată;

…profesorul de fizică al cărui nume, din păcate, l-am uitat (Lăzărescu?) și care ne-a spus prin clasa a șaptea că „nu ne dă drumu’ la meci“, deși jucam cu Anglia, fiindcă există fizică fără fotbal, dar nu și fotbal fără fizică;

…doamna Guțu de germană, care ne a explicat că memoria n-are aliat mai bun decît declinările și conjugările dintr-o limbă străină, în primul rînd din cea pe care ne-a predat-o dumneaei;

…diriginta din liceu, doamna Pavnotescu, singura dintre profesoarele de română care mi-a spus că trebuie să citesc în fiecare săptămînă literatură universală și care ne-a dus „cu clasa“ la înmormîntarea idolului ei Nichita Stănescu, ca să vedem – ne-a explicat tot dînsa, în lacrimi – „cum se încheie prematur un capitol din istoria literaturii române“;

…Valentin Matrosenco, matematician sever și adept al cultului stahanovist, de la care am aflat că, întrucît exercițiul e sfînt, e musai să rezolvi zeci de probleme de pe o zi pe alta, fără ca asta să-ți aducă, atunci cînd n-ai greșit nimic, mai mult de nota 7;

…„doamna de fizică“, pe nume Godini, care se străduia să facă experimente într un laborator prost dotat, fără a renunța vreodată, și de la care am înțeles, pentru prima oară, ce înseamnă o explicație științifică, dar și invalidarea acesteia printr-o altă teorie;

…trioul universitar alcătuit din Dragan Stoianovici, Petre Bieltz și Gheorghe Enescu, cu care am studiat temeinic logică simbolică și teoria sistemelor logice, pînă în clipa în care am realizat că m-am străduit o lună întreagă să demonstrez o teoremă deja demonstrată într-un mod mult mai elegant;

…profesorul de istoria filosofiei Gheorghe Vlăduțescu, care preda Metafizica lui Aristotel în cheie hegeliană și care m-a îndrumat spre filosofia medievală, apoi spre Nicolaus Cusanus și opera lui teologică;

…Ligia Bîrzu și asistentul ei din acea vreme, Pupi Nistor, care mi-au arătat că paleoliticul nu e o pre-lume, ci parte a universului nostru omenesc;

…distinsul domn Mircea Flonta, care preda epistemologie și ne-a făcut să înțelegem că reflecția filosofică reclamă claritatea distincțiilor conceptuale și unul dintre foarte puținii profesori care au acceptat să ne primească de Crăciun cu colindul, într-o vreme cînd sărbătoarea era pusă sub interdicție publică;

…sociologul Ion Ungureanu, primul care mi-a vorbit despre Tocqueville și Raymond Aron, cu cîteva luni înainte de Revoluția din decembrie ’89, după ce ne îndrumase – pe mine și alți cîțiva studenți – într-o cercetare a presei românești la Biblioteca Academiei, apoi într-una de teren, în care am aplicat chestionare în satele din jurul Bucureștiului;

…Lucian Boia, singurul dintre istoricii audiați în facultate care n-a îmbrățișat o abordare cronologică a modernității, ci ne-a explicat problemele pe care modernii și le-au pus, fără a avea un răspuns definitiv, și în primul rînd problema cum reușește o revoluție;

…Radu Toma, profesor de franceză din facultate, de la care am învățat cum se folosesc dicționarele atunci cînd traduci;

…psihologul Paul Popescu-Neveanu, care ne putea vorbi liber, în fiecare săptămînă, cîte trei-patru ore, fără să ne plictisească;

…sociologul Lazăr Vlăsceanu, titularul unui curs de pedagogie, din care am aflat, de fapt, cum este structurată lumea instituțiilor occidentale;

…Sorin Vieru, care mi-a devenit profesor de istoria filosofiei imediat după Revoluție, pentru un seminar despre Platon, și care m-a recomandat pentru bursa guvernului francez, cu ajutorul căreia am plecat la Paris în toamna lui 1990;

…doamna Hélène Vedrine, specialistă în filosofia Renașterii și bună cunoscătoare a operei lui Ioan Petru Culianu, care mi-a îndrumat cercetarea masterală la Sorbona, punîndu-mă în legătură cu Maurice de Gandillac, marele comentator francez al operei lui Cusanus;

…colega doamnei Vedrine, Paulette Carrive, care preda gîndirea politică engleză modernă și cu care am deslușit – pe parcursul unui an – textul celui de al Doilea tratat despre guvernare al lui Locke, într-o mică sală din Facultatea de Filosofie de la Sorbona;

…dragul meu îndrumător de doctorat, Pierre Manent, pe care mai întîi l-am citit în colecția lui Sorin Antohi de la Humanitas, pe care l-am văzut prima dată „în carne și oase“ la o conferință ținută la Collège de France, pentru a-l întîlni apoi la seminarele săptămînale de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, ca și în discuțiile tête-à-tête pe marginea numeroaselor variante ale tezei mele de doctorat despre critica totalitarismului, citite și adnotate cu atenție, pînă la ceremonia de susținere, la capătul căreia titlul de doctor mi-a fost acordat cu mențiunea „très bien avec les félicitations du jury“;

…Pierre Rosanvallon, de la care am înțeles ce e statul, concept pe care el îl explica pornind de la secolul al XIX-lea, în prezența unui public foarte divers, care cuprindea – pe lîngă studenți înscriși la doctorat – și sindicaliști, gazetari ori simpli gură-cască, atrași de notorietatea profesorului;

…marele istoric François Furet, de la care am învățat cum se interpretează „textele minore“ ale unui autor, el făcînd o asemenea demonstrație cu ajutorul notelor despre Algeria ale lui Alexis de Toc-queville;

…Jean-Claude Casanova, colaborator apropiat, ca și Manent, al lui Raymond Aron, profesor în juriul meu de teză, care mi-a explicat – în redacția Commentaire, pe care o conduce din 1978 pînă azi – cum se face o revistă de politică;

…Alain Besançon, care – „tînăr pensionar“ fiind – venea la seminarul ținut de mult mai tînărul său coleg Pierre Manent, ca să discute – precum un student oarecare – bucățile de filosofie politică analizate, precum în Antichitatea tîrzie și în epoca medievală, rînd cu rînd, paragraf cu paragraf;

…Marcel Gauchet, vorbind la fel de ușor despre Port Royal și despre locul religiei în societatea de azi, despre democrație și campanie electorală, despre psihanaliză și Benjamin Constant;

…Andrei Pleșu, rectorul Colegiului Noua Europă, care a moderat discuțiile transdisciplinare pe care le-am purtat, sub privirile atente ale înțelepților Neagu Djuvara și Andrei Scrima, alături de colegi de „generație NEC“ precum Valentina Sandu-Dediu, Mircea Cărtărescu, Ioan Ică jr., Ștefan Borbely sau Cristina Codarcea.

Din 1992 predau la rîndul meu, căutînd să folosesc multele lucruri învățate de la profesorii de care am avut parte. Pentru greșelile pe care le voi fi făcut, dați vina pe mine, nu pe ei… 

Cristian Preda este profesor la Universitatea din București din 1992 și a fost europarlamentar pînă în 2019. Printre cărțile publicate: Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 pînă în prezent, Editura Polirom, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.