Cîţi români mai fac parte din naţiune?

Dorin C. DOMUŢA
Publicat în Dilema Veche nr. 105 din 26 Ian 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Naţiunea este formată din ansamblul persoanelor conştiente că sînt unite prin origine, limbă, legături istorice, religie, tradiţii, cultură şi un anumit teritoriu. Nici unul dintre aceste elemente nu reprezintă o condiţie absolut necesară pentru existenţa unei naţiuni şi toate la un loc nu sînt suficiente pentru a contura o naţiune. Lor trebuie să li se adauge liantul subtil, indispensabil, al aspiraţiilor şi idealurilor comune întregii populaţii, pentru ca aceasta să se constituie într-o naţiune. În ecuaţia dăinuirii unei naţiuni, valoarea unei istorii milenare şi glorioase tinde către zero. Nu reperele solide ale trecutului, ci visele, chiar utopice, despre viitor, sînt cele care dau măsura persistenţei naţiunii. Cum se prezintă naţia română la începutul mileniului trei? Mai au românii năzuinţe care nu se pot împlini decît în cadrul naţiunii, care să compenseze inerentele forţe centrifuge - mult potenţate de globalizare şi de tendinţa accentuată de nivelare a culturii şi civilizaţiei - şi să îi strîngă sub acelaşi stindard? Identificarea duşmanului comun, precum şi proximitatea unor momente istorice importante pot servi drept catalizator al sentimentului naţional. Ele se pot substitui, în momente de criză, numitorului comun al identităţii naţionale, dar nu reprezintă o soluţie pe termen lung. Recent, în ultimul deceniu şi jumătate, românii s-au unit în jurul proiectului de aderare la NATO şi integrare în Uniunea Europeană. Neîndoielnic, acesta a fost dezideratul care a coalizat toate energiile şi a făcut ca românii să accepte că interesele individuale - de securitate, prosperitate şi, eventual, recunoaştere - nu sînt neapărat divergente şi că pot fi cel mai bine urmărite printr-un efort colectiv. Aşteptările comune, legate de momentul aderării euro-atlantice, i-au făcut pe români să se comporte ca o naţiune. Cum acest stimulent începe să se apropie de sfîrşit, e legitim să dorim să aflăm ce va urma şi să încercăm o evaluare a stării naţiunii. Se impune, în acest context, o abordare cantitativă, care să ofere răspuns întrebării: cîţi dintre români mai fac parte din naţiunea română? Făcînd abstracţie de unii dintre românii din ţară, ale căror sentimente faţă de naţiune sînt amestecate, dar a căror apartenenţă la naţiune se prezumă, pînă la proba contrară, există două grupuri extrem de importante de români cu un statut incert, dacă îi raportăm la naţiune: românii din Republica Moldova şi cei din diaspora (privită unitar, fie că e vorba despre exil sau despre emigraţia mai veche sau de dată mai recentă). În dezbaterea raporturilor României cu Republica Moldova, se ignoră de regulă - din motive ce ţin fie de o aberantă corectitudine politică, fie de o insuficientă înţelegere a problemei în cauză - subiectul naţiunii. Cîtă vreme unirea înseamnă aducerea în cadrul teritoriului rezultant a mai multor componente ale aceleiaşi naţiuni, nu se poate vorbi despre ratarea, în 1991, a unirii României cu Republica Moldova şi, în general, despre unire între aceste două state, fără a demonstra, în prealabil, că românii şi moldovenii constituie, şi în prezent, părţi ale aceleiaşi naţiuni. Altminteri nu poate exista unire, ci mai curînd o "integrare", similară celei în Uniunea Europeană sau în alte organizaţii supranaţionale. Privită dintr-o asemenea perspectivă, tema unirii încetează să mai fie un subiect diplomatic sensibil: ea se va produce sau nu, în funcţie de felul în care cele două grupuri de români se raportează unii la alţii şi la naţiune. Insistentele reproşuri aduse diasporei române pentru insuficienta implicare în acţiuni concrete de lobby în favoarea ţării noastre trebuie abordate similar. Face diaspora, din oficiu, parte comună cu trunchiul naţiunii? Opţiunea românilor din exil sau emigraţie, de a sprijini ţara de extracţie, este, pînă la urmă, individuală şi încercările de a naţionaliza diaspora sînt cel puţin hazardate. Nu puţini dintre ei au optat deliberat - cu preţul unor traume greu de intuit - pentru un statut căruia termenul de diaspora nu i se potriveşte. Unii au evadat din sînul unei naţii căreia, din varii motive, simţeau că nu îi mai aparţin. Ei rămîn români, dar apartenenţa lor la naţiune nu se prezumă şi nici nu poate fi colectivă, ci ţine de decizia fiecăruia. Desigur, abordarea teoretică, obiectivistă, a stării naţiunii nu este suficientă, şi nici productivă. În salvgardarea identităţii naţionale şi în cultivarea unui patriotism de bună calitate, nu teoreticienii, ci statul şi, în subsidiar, organizaţiile neguvernamentale sînt chemate să joace rolul principal. Dacă aceşti actori continuă să rămînă pasivi, sau dacă activismul lor este prost direcţionat, putem vorbi despre un moment de cumpănă al naţiunii române. Integrarea europeană şi implacabilul curs al istoriei fac ca în prezent toate popoarele europene să se confrunte cu declinul statului naţional şi cu o diluare a identităţii naţionale. Cum, în materie de populaţie, funcţionează principiul naţiunilor comunicante - ceea ce pierde o naţiune, cîştigă o alta - românii au în viitor următoarele variante: fie vor fi iarăşi ce au fost, şi mai mult decît atît, sau (sumbră perspectivă) se vor disipa cu totul în sînul altor naţiuni, fie naşterea unei identităţi reale europene ne va îngloba pe toţi într-o ipotetică mare naţiune europeană. Nici cei mai exaltaţi euro-optimişti nu îndrăznesc să facă pronosticuri referitoare la apariţia naţiunii europene. Deşi improbabil, pe termen lung un asemenea scenariu nu e imposibil. Fără un deosebit efort de imaginaţie, multe din elementele definiţiei formale a naţiunii pot fi contabilizate în favoarea acestei idei. Şi cum nici imaginea duşmanului comun, încă difuză, nu va întîrzia să se contureze, în anul 3000, la recensămîntul populaţiei Uniunii Europene, s-ar putea să mai fie doar cîţiva excentrici care, asemenea "dacilor" anului 2002, se vor declara "români" şi nu "europeni", ca restul concetăţenilor lor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O problemă a unghiilor ar putea fi un semn mai puțin cunoscut al cancerului
Anumite modificări ale unghiilor ar putea fi un semn al problemelor grave de sănătate, inclusiv cancer și artrită reumatoidă. Avertismentul vine din partea dr. Amir Khan, de la ITV. Acesta a recomandat o programare la medic, în cazul în care observăm semnele.
image
Cei mai mari poluatori cu plastic din lume, dezvăluiți de un studiu. Ce companii binecunoscute otrăvesc planeta
Conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri, 56 de multinaționale sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din poluarea cu plastic la nivel mondial, iar cinci dintre ele sunt responsabile pentru un sfert din această poluare
image
BBC: Ucraina a folosit rachete cu rază lungă de acțiune, livrate în secret de SUA
Ucraina a început să folosească rachete balistice cu rază lungă de acțiune împotriva forțelor rusești. Faptul că armele au fost furnizate în secret de SUA a fost confirmat de către oficialii americani.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.