La început ni s-a spus că pandemia vine în valuri. După o vreme, specialiștii și-au luat seama: deocamdată, la noi e doar un val, dar cu două cocoașe. În fine, am folosit ideea de val pandemic drept pretext și am pus accentul pe val. Pentru că, dincolo de pandemia actuală, am fost atinși întruna de tot felul de valuri, de obicei nu atît de grave, care au venit și au trecut. Unele cu anvergură mondială, altele doar locale. Conținutul lor a fost mereu altul, dar mecanismul care le-a generat a fost de multe ori foarte asemănător. Astăzi sînt valurile de indignare de pe rețelele de socializare, care cresc și descresc frecvent ca undele formate de aruncarea unei pietre într-o baltă (de un nebun, cum zice vorba populară). Altădată au fost și valuri mai periculoase, de tipul mineriadelor (care lăsau în urmă pagube serioase), ori desele mode și metode prin care lumea era păcălită financiar (Caritas, Philadelphia, Gerald, SAFI, FNI, Banca Religiilor, băncile populare). A mai fost și „valul” privatizărilor prin așa-numita metodă MEBO sau „cuponiada lui Văcăroiu” prin care toată populația căpăta acțiuni. Ce s-a ales de ele?

Dar de isteria cu Y2K vă mai amintiți, acel sfîrșit al lumii care ar fi venit de la resetarea soft-urilor tuturor calculatoarelor în anul 2000? După doar alți 12 ani, peste noi a trecut o nouă spaimă apocaliptică stîrnită de „dezgroparea” unei vechi preziceri mayașe.

De fenomenul Emo, cu tinerii aceia fragili și nefericiți, își mai aduce aminte cineva? Dar de cruntele dispute de la începutul anilor ʼ90 dintre depeșari și rockeri? Cîtă energie au consumat și cît de repede au fost date uitării…

Isteria cu secta lui Bivolaru o mai știți? Dar moda consignațiilor, ca prime magazine particulare după comunism? Și apoi, cea a buticurilor (dacă n-aveai butic, nu existai)? Butic sau chioșc de termopan alb. Dar acoperișurile cu „onduline”? Peste ani o să ne amintim probabil și de „anveloparea blocurilor”, încă în plină desfășurare.

Presa a fost parte integrantă a acestor „valuri”. Întîi a fost ceaușescu scris cu „c” mic, apoi a venit moda publicațiilor grotești ale pubertății democrației noastre, d-alde Infractoarea mov, Sexy balamuc, Țîțe. A apărut și acel ziar „serios” condus de un „maestru”, în care găinile aveau trei picioare și nășteau pui vii. Ștafeta a fost ulterior preluată de televiziunile de scandal (unele fiind numite „de știri”). Cîte imagini, vorbe și cerneală nu s-au scurs pe scandaluri ca acelea dintre Irinel și Monica sau dintre Prigoană și Bahmuțeanu… S-a format fenomenul mediatic Elodia, în urma căruia a răsărit și un partid (al poporului) care a obținut în alegeri chiar locul al treilea, cu 14% din voturi. Ce s-a ales de el? Mai recent ne-a preocupat „cazul Dincă”. Sînt numai cîteva exemple. Toate nebuniile astea au fost trăite de public cu emoție și fervoare, și de regulă n-au dus nicăieri. Au fost repede uitate, de obicei pentru a face loc altora noi. Despre asta va fi vorba în Dosarul săptămînii, dar și despre lucruri care, prin contrast cu „modele” zilei, rămîn stabile, de referință, așa cum ar fi conservele pentru iarnă sau aurul. Da, aurul!

Ilustrație de Ion BARBU