Cîte ceva despre jemenfichismul dureros

Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Cîte ceva despre jemenfichismul dureros jpeg

jemenfichism

Cine s-ar fi gîndit, cine s-ar fi aşteptat, cine şi-ar fi imaginat că cei aproximativ 40.000 de români din Franţa vor reacţiona astfel? Momentul a fost propice. Din 1989, această diaspora, fragmentată în mai multe asociaţii culturale care nu interacţionau decît foarte puţin, care erau chiar în concurenţă, aceşti români care, unii, frecventau Institutul Cultural Român din Paris şi Ambasada României, iar alţii se ţineau departe de orice activitate comună de acest gen, aceşti exilaţi voluntari s-au regăsit în stradă. Votînd pentru preşedintele României. Stînd la coadă ore în şir, protestînd ca o singură voce, cerînd drepturile specifice oricărui om: cel de a vota, de a se exprima. Momentul a fost nu doar propice – emergenţa unei noi generaţii din diaspora, tineri care au sosit la studii şi care, la cei 20-25 de ani pe care îi au, nu mai au chef să fie o cantitate neglijabilă – ci şi matur. Românii care au decis să plece din ţară nu au făcut-o pentru că aveau o viaţă minunată, ci pentru că, avînd ocazia să vadă cum e în altă parte, auzind cum se trăieşte în alte state, au decis să experimenteze un alt stil de viaţă. Venise momentul, pentru ei, ca şi pentru cei rămaşi în ţară, de a accepta ideea că mersul actual al lucrurilor, în România anului 2015, nu mai poate fi acelaşi. La 25 de ani de la intrarea în ceea ce se numeşte o adevărată democraţie, este inacceptabil ca România să se dezvolte după reguli arhaice, corupţia să devină o stare

, este imposibil de acceptat că

nu se poate trăi ca

Diaspora românească din Franţa, dar şi diaspora în general, a ajuns la acel punct de maturitate dincolo de care nu se mai poate trece. Au zis, într-un fel, basta, şi au zis, într-un fel, liderilor români că s-au săturat. Au semnat, practic, un cec în alb noului preşedinte Klaus Iohannis, votîndu-l în proporţie de 88%. 

Ce facem deci mai departe? După ce a jucat cumva rolul lebedei negre, în accepţia dată de Taleb

Nassim Nicholas Taleb), declanşînd o extraordinară trezire şi mobilizare a spiritului civic al românilor, diaspora s-a retras liniştită în matca ei. La fel de discretă şi de insignifiantă ca întotdeauna, pe plan strict politic, diaspora s-a întors la ale ei: activităţi culturale, concerte, expoziţii, participări la recepţiile găzduite de ambasadă; munca zilnică, integrarea în marea masă a anonimilor, ducerea copiilor la şcoală, evitarea cu scrupulozitate, pe cît se poate, a grosului comunităţii româneşti; urmărirea programelor de televiziune din România, cu ajutorul satelitului; participarea la slujba de duminică, la bisericile ortodoxe din Paris sau împrejurimi; rareori participare la vreun tîrg de carte, salon, festival de muzică etc. Cred că, din păcate, la atît se reduce dorul de ţară al românilor din Franţa. Sigur, mai există momente foarte importante, pentru că sînt spontane, cînd elanurile generate de Ziua Naţională sau alte sărbători importante ajung să aibă o finalitate… plăcută: hore, concerte… Şi cu o nuanţă: sentimentul meu este – ca româncă locuind aici de 16 ani – că românii din Paris sînt mai dispersaţi decît cei din alte mari oraşe franceze. Am observat, de exemplu, la Bordeaux, o impresionantă comunitate română, foarte unită, întîlnindu-se cu plăcere nu doar la cocktailuri şi recepţii, ci şi în afara „programului“. La fel la Lyon sau Marsilia. Parisul, atît de cald şi de plăcut, ca oraş, să fie totuşi suficient de egoist pentru a nu crea relaţii strînse de prietenie? 

Oricum ar fi, fragmentarea este prezentă, ca valoare intrinsecă. Dar şi un anume resentiment de care vorbeşte foarte pertinent Mihaela Toader, într-un blog publicat de platforma

: „Legăturile cu ţara sînt strîns legate de nevoia prosperităţii şi menţinerea valorilor democratice în ţară şi e cert un lucru meritoriu, însă, pe de altă parte, asistăm, nu de puţine ori, la un puternic resentiment naţional. Uitîndu-se că unitatea culturii româneşti europene a fost puternic înrădăcinată în Europa de personalităţi marcante ale exilului românesc“ (în „O diasporă ce a iubit independenţa şi cultura română“). Aş îndrăzni să spun că acest resentiment este cu atît mai puternic în Franţa, ţară şi cultură care şi-a însuşit cîteva mari nume ale culturii româneşti. Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Brâncuşi – este greu şi umilitor, în acelaşi timp, să accepţi ideea că, deşi eşti la fel de român ca ei şi vii din aceeaşi ţară, imaginarul din care ei făceau parte nu-ţi mai serveşte drept carte de vizită; că astăzi, un român în Franţa este destul de des identificat ca fiind o persoană care este susceptibilă să te păcălească, să-ţi ia alocaţiile, un infractor, pe scurt. Trimiterile la egalitatea rom – român sînt şi ele frecvente. 

Deci dorinţa de recunoaştere şi valorizare este extrem de importantă, de unde, pînă la urmă, şi decepţia foarte mare. Frustrată, diaspora română din Franţa este într-o perpetuă căutare a identităţii sale pierdute. O dorinţă pe care politicienii români au tot interesul să nu o neglijeze. Cred că în legenda urbană care spune că diaspora influenţează pînă la urmă votul final este ceva adevăr. S-a mai întîmplat ca această diasporă, care aparent nu contează – doar 47 de români înregistraţi oficial, de exemplu, la Consulatul din Paris –, dar cu mult mai importantă potrivit cifrelor ministerului francez de interne, să facă şi să desfacă regi… Presimt că nu şi-a spus ultimul cuvînt şi că foarte curînd va cere să fie considerată ca făcătoare a imaginii României şi nu doar participant net la PIB. 

Courrier International. 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.