Circulaţia ideilor

Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
Unde s a dus romantismul? jpeg

Sînt o autoare care a publicat trei cărţi în România. Am avut mai multe lecturi publice în străinătate decît în ţară (unde mă pot lăuda doar cu vreo două-trei). Şi asta pentru că nici o altă instituţie publică de la noi, în afară de Institutul Cultural Român sub managementul lui Horia-Roman Patapievici şi a echipei sale, nu ştie de existenţa mea şi a altor zeci, poate sute, de artişti contemporani. Pur şi simplu, nu figurăm în scriptele lor birocratice. Şi, slavă Domnului, poate e mai bine aşa.

Dar iată că, prin neexistenţa noastră, am devenit peste noapte o ficţiune periculoasă, de care politicienii se împiedică în regim de urgenţă.

În toate ţările civilizate din lumea asta există un sistem de rezidenţe, de susţinere activă, nu asistată, şi de strategie a promovării mediului artistic contemporan. O să spun doar că în România, pentru scriitori, nici un minister şi nici o comisie de cultură nu acordă nici măcar o bursă de creaţie. Aşa că fiecare îşi finanţează demersul artistic cînd şi cum poate.

N-am cum să nu pomenesc, aşadar, că una dintre cele două luni de rezidenţă pe care le-am avut de-a lungul timpului (prima fiind dată de ProHelvetia la Tescani), în care am putut să-mi iau un răgaz doar pentru scris, mi-a fost oferită tot de Institutul Cultural Român de la Berlin.

Defazarea şi provincialismul cu miros de naftalină ni se dau acum drept exemple de politici culturale eficiente pe care ICR-ul va trebui să le urmeze pe viitor.

În cazul de faţă, tocmai excepţia ar trebui să impună regula. Nu-i pasă nimănui că în ultimii opt ani nu ne-am mai simţit exotici ca nişte urşi carpatini duşi să danseze pe sîrmă şi că am putut participa la marile tîrguri de carte din lume, că ni s-a acordat încrederea de a avea toate reflectoarele îndreptate spre noi ca ţară invitată la Salone del libro Torino 2012, de exemplu? Sau că am avut prilejul să vorbim firesc şi fără complexe despre ce s-a întîmplat în cultura română, în general, şi în literatură, în special, şi după căderea lui Ceauşescu?

Ni se părea că ţine de o normalitate europeană să discutăm despre cărţile noastre, la New York, Leipzig, Paris, Torino, Budapesta, Istanbul etc., alături de alţi autori vii din lumea întreagă. Distanţele nu mai păreau atît de mari, iar România – atît de izolată.

Traducerile din mai toţi autorii de azi şi de ieri publicate ne-au legitimat şi au făcut posibil un dialog credibil şi eficient cu editori şi jurnalişti străini dintre cei mai importanţi.

În primii ani în care ICR m-a invitat să particip la diverse tîrguri de carte din străinătate mi-aduc aminte că oamenii veneau la lecturi, ascultau, erau curioşi să afle cît mai multe despre literatura noastră contemporană, această terra incognita pentru ei, dar cînd întrebau dacă pot să citească cartea pe care le-o prezentaseşi, ridicam stînjeniţi din umeri. Nu erau traducători prea mulţi, aşa că a fost nevoie de viziune pentru asta. Seminţele sădite în timp au dat roade. S-au şcolit traducători în cadrul Programului ICR, apoi au fost sprijinite financiar sute de apariţii editoriale. Acum putem vorbi, în sfîrşit, cu cărţile pe masă.

Publicarea literaturii în alte limbi nu înseamnă snobism literar. Ci o şansă imensă a cărţii respective de a ieşi în lume, de a duce mesajul său mai departe.

Pentru o cultură, circulaţia ideilor rămîne esenţială. O ştim de la paşoptişti. Să faci parte din desenul mare şi complicat al pieţei culturale internaţionale e de nepreţuit. Exact ca-n reclama pentru un celebru produs bancar. Pur şi simplu, pe unele lucruri nu poţi lipi o etichetă cu un preţ fix, aşa cum s-au grăbit să facă politicienii noştri acum. Chiar nu se întreabă nimeni de ce oare, de cele mai multe ori, literatura, cinematografia, artele vizuale româneşti au mai mare succes şi vizibilitate în străinătate decît acasă? Unde sînt semnele de sănătate instituţională şi educaţională pe care ni le flutură pe la nas guvernanţii, fără nici un pic de simţ al ridicolului?

P.S. Ironia sorţii face ca, cu cîteva ore înainte de a scrie acest articol, să fi participat, împreună cu alţi autori români, la o discuţie cu cîţiva editori americani, aflaţi pentru prima dată la Bucureşti, ca urmare a demersurilor eficiente şi susţinute a ICR New York în promovarea mişcării noastre artistice peste Ocean. Mă uitam la ei şi la noi şi mă întrebam dacă genul acesta de întîlniri plăcute şi cu bătaie lungă nu li se vor părea cumva senatorilor din ţărişoara noastră nişte mofturi inutile de artişti postmoderni.   

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 21 iunie 2012, la RFI România, cu Otilia Nuţu şi Mircea Vasilescu. Prin telefon a intervenit Cristi Puiu. Au fost difuzate fragmente înregistrate cu Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, şi senatorul Puiu Haşotti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.