Cine ne mai educă

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
Cine ne mai educă jpeg

„Fac ce vreau aici, în cartier!“ îmi spunea deunăzi un copil de 12 ani. „A înnebunit profesorul. Acum ne dă şi de citit. De parcă n-ar fi de-ajuns televizorul şi computerul!“ se arăta indignată o fetiţă de aceeaşi vîrstă. „Ce aia a mea vrei? Ia mai du-te-n pisici!“ îi striga un copil suav, de vreo 6 ani, unui tovarăş de joacă. Toate cele trei exclamaţii reţin în ele atît elemente ale mediului privat, cît, mai ales, ale celui public. În primul caz, este evidentă influenţa „găştii“, a nevoii de a însemna ceva într-un grup de copii, dar se poate ghici şi un părinte autoritar, slab educat, pentru care legea nu prea contează. În cazul fetei, e vorba atît de o anume frondă, cît şi despre tipul de educaţie primit anterior: în faţa televizorului, a computerului şi foarte rar – sau niciodată – în bibliotecă. Iar băiatul de doar cîţiva ani care înjură nu din fascinaţie pentru exprimarea interzisă, ci din obişnuinţă, e evident sub influenţa unui adult pentru care vorbirea colorată e o constantă. Oare unde sînt cei şapte ani de-acasă în exemplele de mai sus? Cum arată ei, mai există sau sînt o simplă expresie care ţine de o realitate vetustă, şi nu de lumea în care trăim?

La oraş (şi mai puţin la sat), în mod ideal, copilul creşte în familie pînă la 3 ani, după care trebuie înscris la grădiniţă. Educaţia preşcolară începe aşadar mult mai devreme decît în trecut şi are un rol foarte important pentru evoluţia şcolară ulterioară. Dar, în condiţiile în care concediul mamelor este de doar doi ani, cum se acoperă anul de tranziţie? Cine are grijă de micuţul care se află în plin proces de descoperire a lumii? Răspunsul nu mai este neapărat „bunica“, fiindcă modelul tradiţional de familie e tot mai desuet, ci mai curînd „bona“. Or, bona nu e responsabilă de viaţa interioară a celui mic, nu trebuie să fie cultivată, nici empatică, ci doar atentă la cele exterioare: igiena, mese regulate, plimbarea în parc etc. Serviciile bonei de obicei nu se sfîrşesc odată cu începerea grădiniţei, copiii avînd parte de ceea ce se numeşte „program scurt“. (În alte ţări europene nu există decît program lung, adică în acord cu orele de muncă ale părinţilor. În Germania, de pildă, şcolile şi grădiniţele se deschid la ora 6 dimineaţa – deşi programul de predare începe după ora 8 – şi se închid la 18. Părinţii nu trebuie să cheltuiască suplimentar şi să recurgă la cine ştie ce supraveghetori pentru a-şi creşte copiii adecvat.)

În configuraţia descrisă pînă acum, a creşte şi a educa un copil în România nu e deloc uşor. Dar doi? Dar trei? Cum poţi fi excepţia de la regula – consemnată în statistici – care arată că ocupaţiile principale ale copilului de azi sînt televizorul şi computerul? Prin urmare, parte a educaţiei lui vine prin canale agresive de desene animate, posturi de televiziune indecente, ziare cu imagini obscene, jocuri video sau filme cu grad ridicat de violenţă. Lumea adulţilor de azi este urîtă, destructurată şi deloc atentă să-şi apere copiii. Iar cei şapte ani de acasă sînt, fără nici o îndoială, istorie.

Şcoala este un alt vector de educaţie, care ar trebui să limiteze şi să echilibreze întrucîtva aceste tendinţe. În cel mai bun caz – şi mă refer aici mai ales la şcolile private – reuşeşte să o facă. În general însă, din foarte multe motive care ţin nu doar de puţinii bani care susţin învăţămîntul, ci şi de structura lui generală, de la programe supraîncărcate la profesori demotivaţi, prestigiul şcolii e şi el tot mai scăzut. Iar instituţia în sine pare tot mai anacronică şi mai puţin atrăgătoare.

Conform evaluărilor internaţionale, cele mai performante sisteme de învăţămînt sînt cel finlandez, urmat de cel chinez (n-are rost să ne întrebăm unde se află ţara noastră, fiindcă poţi să ai cîţiva olimpici de excepţie şi totuşi să te situezi în coada clasamentelor). Poziţia autoritaristă a chinezilor nu cred că poate fi un model. Dar cea nordică, în ciuda diferenţelor de calitate a vieţii, poate că da. În Finlanda, nu doar părinţii şi şcoala sînt răspunzători de educaţia unui copil, ci fiecare adult în parte, de fapt, întreaga comunitate. Politeţea este o valoare, respectul faţă de celălalt la fel, limbajul şi comportamentul adecvate contează, iar a-ţi face bine treaba (fie că rezolvi nişte teme, dirijezi traficul sau vinzi în supermarket) este un principiu. Şi toate acestea, oricît de nerealist ar părea, se reflectă în timp şi în conturile din bancă.

Civilizaţia actuală este pînă la urmă o consecinţă a educaţiei şi a omului educat. Doar cei care gestionează banul public şi care dau cele mai mici fonduri pentru educaţie uită sistematic asta.

Ioana Nicolaie este scriitoare şi profesoară la Şcoala Little London şi Şcoala „Hermann Oberth“ din Bucureşti. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.