Cînd ne-apucă (pardon) dracii

Publicat în Dilema Veche nr. 334 din 8-14 iulie 2010
Cînd ne apucă (pardon) dracii jpeg

În ciuda faptului că înţelegem multe, din cînd în cînd rămînem pe întuneric. Aşa că ne-am întrebat, noi pe noi înşine: În ce situaţie/din ce motiv simţiţi că vă pierdeţi orice urmă de dilemă şi aveţi impulsul de a vă revolta? 

Marius CHIVU

Ultima oară cînd m-am revoltat în public era să iau bătaie. Mă aflam în tramvaiul 41 şi un tip nervos a început să înjure o fată care-l atinsese cu rucsacul. Degeaba şi-a cerut fata scuze şi s-a îndepărtat, tipul s-a luat după ea strigînd-o pe numele părţii genitale. Atunci am intervenit eu, cu un tupeu care trebuia deopotrivă să-mi dea curaj şi să-l intimideze pe individ. Numai că, la prima staţie, tipul a coborît după mine pe peronul pe care urma să-l stropesc cu sînge. Noroc că am cam fugit. În rîsetele celor din tramvai, care pînă atunci se căutaseră în tăcere prin buzunare.

Cristian GHINEA

Mă plictiseşte îngrozitor revolta degeaba, revolta care nu propune nimic, revolta aşa, ca să ne simţim bine, revolta că „aşa ceva numai în România e posibil“. Mă plictisesc chiar şi notiţele „3,14“ din această revistă cu „tipic românesc, bla-bla“. Mă oboseşte această tendinţă a trăitorilor alături de mine de a se revolta pe umărul meu, pe umărul nostru colectiv, şi atît. Şi asta pentru că sînt perfect incapabili să articuleze un răspuns la problemă, să propună ceva, să ducă revolta mai departe de etapa „am zis, m-am descărcat, v-am aruncat vouă în cap lăturile, eu mă duc înapoi în sictirismul meu“. Deci mă revoltă revolta fără cap şi coadă. Acum, mă scuzaţi, am făcut reclamaţie contra unui taximetrist care se credea la discotecă în maşină şi vreau să insist pentru concediere. Mulţumesc.

Stela GIURGEANU

Aproape zilnic am revolte pe care le consider mărunte şi pe care le ignor prin circumstanţa atenuantă „nu-i aşa de grav“. Uneori însă am revolte categorice, rezultate tocmai din suma acelor revolte mici, trecute aproape zilnic cu vederea.

Andrei MANOLESCU

Cînd mă prind că cineva încearcă să mă prostească în faţă sau prin intermediul televizorului (vînzătorul din piaţă, funcţionarul de la bancă sau politicianul care-mi cere votul promiţîndu-mi bazaconii), mă enervez. Probabil însă că mulţi m-au prostit pînă acum fără să mă prind şi, ca atare, nu m-am enervat. În general însă, ca idee, revoluţiile, revoltele sau chiar simplele indignări îmi repugnă. Prefer evoluţiile şi soluţiile.

Matei MARTIN

Cînd eram student (au trecut vreo zece ani de atunci), participam aproape sistematic la mitinguri, demonstraţii şi proteste de tot felul. Mă mobilizam mai degrabă „contra“ decît „pentru“. Nu susţineam nimic, dar eram împotriva a tot ce mişca. Acum mi-au cam trecut impulsurile de rebel. Ziarele, televiziunile şi radiourile se revoltă şi pentru mine, în ştirile alarmiste cu şi despre oamenii politici inculţi şi obtuzi. Le urmăresc ca pe un zgomot de fond. Rebeliunea s-a transformat într-un scepticism ofticos.

Patricia MIHAIL

Îmi pierd rapid spiritul dilematic şi umorul în anumite momente (din ce în ce mai frecvente în ultima vreme). Mă revoltă profund violenţa (fizică sau psihică), nedreptatea (în toate formele ei – de la Justiţie la grădiniţă), atribuirea unor vini închipuite, dorinţa/plăcerea unora de a-i umili pe ceilalţi, nesimţirea în stare pură, ego-urile uriaşe construite pe suflete mici, minţi înguste, portofele burduşite.

Adina POPESCU

Cred că omul cu dileme poate coexista cu rebelul şi/sau contestatarul. Una nu se exclude pe cealaltă, ba dimpotrivă. Personal, am o nehotărîre permanentă (dilematică?) şi ea mă macină atunci cînd trebuie să iau decizii importante, însă mă uimeşte faptul că pot deveni tranşantă sau chiar aş putea să o pun de-o revoluţie, dacă ar mai exista o cauză în care să cred. Mă revoltă în primul rînd ţara în care trăiesc, cu toate încrengăturile şi putreziciunile ei. Mă revoltă faptul că nişte oameni mediocri (ca să nu le spun oameni lipsiţi de valoare) pot ajunge factori de decizie şi pot hotărî după nişte criterii culturale provinciale care sînt marile opere, marile filme, marile scriituri. Mă revoltă cei care se autopromovează doar pe ei înşişi şi de care nu mai ai loc. S-ar părea că sînt un om revoltat... însă în cele mai multe dintre cazuri mă simt un om sfîrşit.

Iaromira POPOVICI

1) Cînd cineva, orice formă de autoritate, încearcă să mă constrîngă să fac ceva cu care nu sînt de acord şi care simt că îmi lezezează într-un fel sau altul libertatea personală. 2) Cînd cineva vrea să mă facă să mă simt vinovată de ceva despre care ştiu sigur că nu e aşa. Şi cînd văd că cineva mă minte, cu nonşalanţă, în faţă. 3) Cînd cineva apropiat, mai ales într-o situaţie dezavantajată (bolnav, copil…) este tratat prost sau nedrept, profitîndu-se de situaţia ei/lui dezavantajată.

Ana Maria SANDU

Rezistenţa mea la mitocănie, tupeu şi nesimţire pare din ce în ce mai fragilă. Indiferent că e vorba despre cele „de stat“ sau cele „private“. A început să semene cu o bucată de material care s-a uzat. Cînd ridic vocea şi îmi ies din ţîţîni nu mă recunosc. Starea conflictuală şi agresivitatea îmi fac rău fizic. Dar sînt momente în care n-am de ales. Dacă nu te revolţi eşti călcat pe cap cu voluptate şi mori. Ce-i drept, s-ar putea să se întîmple cu tot cu revoltă… Dar o mică mulţumire tot am în aceste situaţii, instinctul meu de supravieţuire a acţionat, nu s-a atrofiat de tot.

Simona SORA

Nu mă mai revoltă nici prostia cu pretenţii, nici bălmăjeala agramată, nici impostura, nici ingratitudinea. Nu mă mai revoltă nici medicii care nu pot pune un diagnostic, nu pot prescrie un tratament, dar iau şpăgi enorme. Nu mă mai revoltă nici televiziunile de doi bani (nimeni nu mă obligă să deschid televizorul la care nu pot renunţa), nici cărţile proaste (de cînd nu mai fac cronică literară, nimeni nu mă obligă să le citesc), nici filmele hollywoodiene, nici revistele literare din ce în ce mai ilizibile. Mai am puţin pînă să devin cu totul zen. Între timp, nu ies din casă decît atunci cînd e absolut obligatoriu, nu vorbesc la telefon decît atunci cînd n-am încotro şi, de obicei, nu răspund la anchete despre dilemele oamenilor revoltaţi.

Dan STANCIU

Cum frontiera dintre tolerabil şi inacceptabil s-a subţiat amarnic în ultima vreme, poate n-ar fi rău să ne gîndim la o Strategie pentru Revoltare Durabilă.

Mădălina ŞCHIOPU

a) Modul inchizitorial de a închide gura cuiva, cu argumente ideologice. Inchiziţia ca stare de spirit n-a dispărut niciodată, iar avatarul ei de acum se numeşte corectitudine politică. Oricine se revoltă astăzi împotriva ei a împrumutat ceva din duhul lui Galilei. b) Suferinţa copiilor provocată de adulţi. Ca Ivan Karamazov, cred că toate realizările umane pălesc în faţa unui singur copil chinuit. În astfel de situaţii, nu mai am dubii în privinţa pedepsei capitale.

Mircea VASILESCU

Rămîn aproape fără nici o dilemă cînd am de-a face cu prostia încăpăţînată şi fudulă a unora care cred că ştiu tot, că „s-au prins“ şi te iau de sus pe orice temă, fără măcar să-ţi asculte părerea. Dacă sînt „simpli cetăţeni“, îmi recapăt oarece dileme punînd atitudinea lor pe seama „firii umane“, a lui Dumnezeu, a Providenţei, a genomului – în fine, lucruri de-astea mari... Dar îmi pierd orice urmă de dilemă cînd văd proşti căpoşi şi încrezuţi cocoţaţi în copacul Puterii (sau mişunînd pe lîngă el, în speranţa că vor prinde vreo rămurică liberă) şi dînd lecţii nesimţite despre orice, fără să-şi fi dovedit vreun moment competenţa şi fără să fi făcut măcar un lucru bun. Şi mă revoltă moartea spiritului de revoltă: nu zic s-o ţinem tot în greve fără rost, ca francezii şi italienii, dar nici să înghiţim toate măgăriile cu aerul resemnat că „asta-i ţărişoara, cu trecutul ei zbuciumat la răscrucea marilor imperii...“. Cred că, mental, sîntem rămaşi la faza răscoalelor ţărăneşti şi la strigătul „Noi vrem pămînt!“ (sau salarii, sau sporuri, sau măcar să fim lăsaţi să muncim puţin şi prost, că „de banii ăştia“ oricum „nu se merită“). N-am făcut pasul spre protestul civic modern şi spre revolta pornită din vreo (umbră de) idee.

Luiza VASILIU

Cînd nedreptatea e bătătoare la ochi chiar şi pentru miopi, cînd cauza pare (doar pare) că scuză mijloacele, cînd persoane fără apărare sînt puse în situaţii cărora nu le pot face faţă, cînd bunul-simţ e maltratat cu bună ştiinţă, cînd autoritatea e un abuz sau, dimpotrivă, o mămăligă, cînd intoleranţa devine un reflex al nefericirii şi, de cele mai multe ori, cînd pur şi simplu mă ia gura pe dinainte. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.