Cînd începi să vezi cu urechile

Publicat în Dilema Veche nr. 580 din 26 martie - 1 aprilie 2015
Cînd începi să vezi cu urechile jpeg

Pentru mine, „istoria“ reportajului radio în România e foarte recentă. Era la începutul anilor 2000, cînd la BBC, secţia în limba română, avea să-şi găsească locul o rubrică săptămînală, marţea, la 14,20 – „Reportajul săptămînii“. Nu ştiu dacă ne-a învăţat cineva vreodată cum se face un reportaj la radio, ca la carte. Nu există o formulă clară, cum e în cazul ştirii, de exemplu, cu cele cinci întrebări clasice (cine, ce, cînd, unde şi de ce?). Dar şi la ştire, poţi să ai răspunsul la cele cinci întrebări, dar să nu iasă o ştire bună. Cu atît mai mult, la reportaj lucrurile sînt mai delicate. Există reguli, care diferenţiază reportajul radio de alte genuri, dar există şi libertatea de a încălca aceste reguli dacă rezultatul e unul bun. Eşti liber să fii creativ, să te joci cu sunetele, dar să nu fie doar o joacă. 

Eu cred că acest gen a început ca un experiment şi cred că se experimentează chiar şi astăzi. Nu de puţine ori aud la un post de radio că „urmează un reportaj despre“, iar ceea ce urmează e cu totul altceva. Se spune cu prea multă uşurinţă reportaj la aproape orice: un interviu pe sub care se aude o muzică în surdină, un vox în care oamenii îşi dau cu părerea despre te miri ce, o relatare sau o „creaţie“ radio fără cap şi fără coadă, care sună bine, dar nu spune nimic. Se ratează uneori subiectul, alteori – atmosfera, deseori – coerenţa. 

Oare cînd aţi ascultat ultima oară un reportaj la radio? Un reportaj bun, despre care să vorbiţi cu prietenii, pe care să-l share-uiţi pe Facebook sau care să vă facă să vreţi să mergeţi într-un loc sau să cunoaşteţi un om, tocmai pentru că reportajul cu pricina v-a incitat? 

Ascultam mereu, tot la BBC, emisiunile Arena, duminica, la prînz. Ele erau următorul nivel, după reportaj: documentarul radio. Sau ceea ce englezii numesc

(deşi, uneori, în această categorie intră şi reportajele şi documentarele).

tratau complet şi complex diferite subiecte, de la politică externă la istorie, muzică sau economie. După ce ascultai o

puteai să spui că înţelegi mult mai bine un subiect. Şi multe dintre aceste emisiuni sînt la fel de actuale şi astăzi.

Îmi amintesc că Tatiana Niculescu-Bran, pe atunci redactor-şef al secţiei în limba română a BBC, obişnuia să spună că ascultătorii înţeleg mult mai uşor ce se întîmplă dacă faptele sînt prezentate altfel decît sec, printr-o ştire. E ca şi cum „le-ai da un medicament, dar cu o linguriţă de miere“ – spunea ea. Ideea e că un reportaj sau un documentar radio nu îţi dă doar informaţia, ci şi atmosfera, povestea, dar şi contextul. Reportajul sau documentarul radio ar trebui să te ia de mînă, practic, şi să te plimbe prin locuri pe unde n-ai fost, să te ajute să cunoşti oameni pe care nu i-ai întîlnit. E adevărat că poţi să faci acest lucru citind o carte sau privind un documentar TV. La radio, însă, eu zic că e mult mai provocator. Sunetele ajută foarte mult. Reportajul sau documentarul ideal la radio e cel în care realizatorul reuşeşte să expună toată povestea fără să spună, de fapt, vreun cuvînt, iar povestea e prezentată doar prin sunetele, prin atmosfera şi prin interviurile pe care le-a înregistrat pe teren. Emisiunea e reuşită de-abia atunci cînd ascultătorul începe „să vadă“ cu urechile. 

Radiourile româneşti nu s-au dat niciodată în vînt după reportaj. Cu atît mai mult după documentar. Ar fi fost de aşteptat ca radioul public să încurajeze aceste genuri jurnalistice. Şi o face. Însă prea puţin. Nu se investeşte în acest produs. Emisiunile se fac fără deplasări (cu reţineri în privinţa anumitor subiecte, înregistrările se realizează mai mult în Bucureşti sau pe lîngă Capitală, printre alte sarcini de serviciu). La Radio România Cultural şi la Radio România Actualităţi există o emisiune dedicată documentarului radio. Dar la RRA totul se întîmplă la o oră la care, uneori, se transmit meciuri de fotbal în direct. Dacă te trezeşti de două-trei ori că în locul documentarului auzi fotbal… renunţi. Pe de altă parte, de multe ori vorbim, de fapt, despre nişte instantanee la radio (sub numele de reportaj), pentru că, în încercarea greşită, după părerea mea, de a ţine pasul cu radiourile comerciale, RRA a limitat foarte mult timpul acordat reportajului: un minut şi jumătate, maximum două. 

Dintre radiourile private, doar Europa FM are o emisiune săptămînală de reportaj – uneori documentar. Şi la RFI se pot asculta din cînd în cînd aceste genuri, dar fără să existe o emisiune specială. Încercări – uneori reuşite, alteori mai puţin – sînt şi la unele posturi locale de radio. Asta pentru că, aşa cum spuneam, cei care conduc radiourile nu susţin aceste genuri. Costă bani şi e nevoie de timp (deşi, uneori, cîţiva reporteri pasionaţi fac deplasările pe banii lor, iar editările – în timpul liber). E adevărat însă că, de multe ori, nici jurnaliştii nu se înghesuie să facă reportaj sau documentar. E nevoie de timp, de răbdare, de o anumită pricepere pe care o capeţi după multe încercări. Pentru că – aşa cum spuneam la început – nu există o formulă pe care o aplici. Iar cei care predau reportajul radio la facultăţile de jurnalism o fac de multe ori doar teoretic. 

Paradoxal în toată povestea asta este faptul că, deşi nici cei care conduc radiourile, nici mare parte dintre jurnalişti nu îşi doresc să facă reportaj sau documentar radio, ascultătorii sînt cei care vor să audă aşa ceva. Măsurătorile audienţelor arată că – acolo unde există emisiuni de reportaj sau de documentar radio – se înregistrează creşteri pe tronsonul respectiv. Pentru că oamenii vor să asculte poveşti. 

Liliana Nicolae este jurnalist la Radio Europa FM. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.