Charismă, mesaj, comportament/acţiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"90% dintre politicieni dau restului de 10% o proastă reputaţie." Henry Kissinger Proasta imagine a politicienilor, rezultată din percepţie, are o lungă istorie. Nikita Hruşciov spunea că "politicienii sînt la fel peste tot. Ei promit că fac un pod chiar şi acolo unde nu există nici un fluviu". Chiar dacă aceste vorbe se referă la moralitate, la caracter, cu mult înainte au fost criticate şi alte trăsături ale politicianului, ca persoană. Aristofan i se adresa unui personaj politic cu următoarele vorbe: "Ai toate defectele unui politician popular, o voce oribilă, proastă creştere şi maniere vulgare." În fond, politicianul este om şi el, iar natura umană nu este niciunde perfectă. Dar, tot adevărat este că politicianul nu este un om de rînd, un om ca oricare altul. El are putere şi vizibilitate publică. Ambele îl fac vulnerabil, expus, dar şi supus criticii. Şi, mai presus de toate, este vorba despre aşteptări. Distanţa între aşteptările oamenilor şi comportamentul politicienilor dă măsura reputaţiei, a legitimităţii lor în poziţia în care se află. Cea mai dificilă sarcină a politicienilor oriunde, dar mai ales în democraţii, este consistenţa între discursuri, promisiunile făcute înainte de alegeri şi acţiunile lor concrete, odată ce au fost aleşi. Omul de pe stradă, acest personaj central (la plural, el este percepţia publică), generalizează cu uşurinţă şi chiar convingere: toţi politicienii sînt la fel. Chiar şi politicienii la plural, aşa cum a spus-o Hruşciov. În mentalul colectiv, politicienii sînt acuzaţi de lăcomie, corupţie, indiferenţă la cei din jur, dezinteres faţă de problemele majore ale societăţii, dar foarte preocupaţi de afacerile lor proprii şi de folosirea poziţiei, pentru a obţine un şir întreg de avantaje pentru ei şi apropiaţii lor. Recentul sondaj, fără pretenţii de reprezentativitate naţională, făcut de postul Realitatea TV, ne-a arătat că 70% dintre cei care au telefonat pentru a-şi spune părerea despre Guvern, susţin că cei 23 de miniştri nu şi-au făcut bine treaba. Românii nu fac deloc excepţie. Sondajul BBC privind încrederea publică - Press Office din 18.03.2005 - arăta că 79% dintre englezii chestionaţi nu cred în ceea ce le spun politicienii, iar 87% afirmă că promisiunile politicienilor, făcute înainte de alegeri, nu sînt îndeplinite. Mai departe, 92% susţin că politicienii nu dau un răspuns direct cînd sînt interpelaţi. Media, la rîndul ei, este criticată pentru că în proporţie de 55% suferă de cinism politic, transferînd această atitudine asupra publicului. Chiar şi Charles De Gaulle a afirmat că "pentru că un politician niciodată nu crede ce spune, el este cu totul surprins cînd este crezut pe cuvînt". Cam toate acestea le regăsim şi în peisajul românesc. Criticile la adresa clasei politice, a felului în care lucrează aleşii noştri pentru noi, sînt exprimate fie direct, verbal, fie, mult mai convingător, cu un impact emoţional mai mare, prin imagini, conturînd un profil al politicianului român în care evaluările negative, dezacordul primează. Portretul-robot: este de vîrstă medie sau peste, grăsuţ, cu o postură şi aparenţă fizică relaxate, aproape neglijente, exprimînd absenteism, plictiseală mergînd pînă la somn. Adesea, camerele de luat vederi îl surprind moţăind sau chiar dormind, cu gura deschisă, ca navetiştii obosiţi din tren. Adeseori abordaţi de jurnalişti, ei se irită, se eschivează, întorc capul, au o mimică dezaprobatoare sau chiar trîntesc uşile, ca în scenele conjugale în care dialogul se arată a fi imposibil. Nu-şi cer scuze, nu pronunţă niciodată cuvîntul "am greşit", n-au umor şi se simt mereu nedreptăţiţi. Ei nu înţeleg că datoria lor este să dea socoteală pentru ceea ce fac, iar acest lucru este perceput ca aroganţă. Apariţiile jenante în faţa camerelor nu lasă urme, ei apărînd din nou în public ca nou-născuţi, uitînd că memoria colectivă salvează imagini şi expresii, atît de rezistente la schimbare încît devin emblematice. "Ciocul mic că acum noi sîntem la putere!" şi "Măi, animalule!", trîntitul uşii de către Norica Nicolai, după circul cu nepoata, nu sînt încununate decît de muşchii lui Dan Iosif care contribuie la binele comun. Ahmedou Ould-Abdallah, reprezentant special al Naţiunilor Unite la conferinţa IPRA (Istanbul, 2005), invitat fiind să vorbească despre "încrederea politică şi cum poate comunicarea să schimbe imaginea?", şi-a centrat discursul pe două concepte: neîncrederea şi cetăţeanul critic. El a pornit de la faptul că încrederea politică este centrală pentru stabilitate şi progresul naţiunilor. Mai mult decît atît, atitudinile cetăţenilor faţă de regim şi instituţiile lui, percepţia conducerii de către cetăţeni sînt esenţiale pentru încrederea politică. Totuşi, deşi încrederea politică este scăzută în general, ea poate fi influenţată de cultură, evoluţia socială şi standardele de viaţă ale cetăţenilor. De aceea, definiţia încrederii politice, referindu-se la relaţiile între populaţie şi conducerea ei politică şi instituţiile publice, nu funcţionează la fel în toate societăţile. Pentru el cîteva afirmaţii sînt de nezdruncinat: "pentru a funcţiona eficient, un guvern legitim are nevoie de încrederea majorităţii cetăţenilor (pe termen lung este suficient pentru a asigura legitimitatea)" şi "în practică, nici un guvern nu se bucură de încredere totală tot timpul". Cînd se bucură de încredere un guvern? Cînd este el perceput ca bucurîndu-se de încrederea cetăţenilor? Atunci cînd el este văzut ca un liberator sau ca un apărător al intereselor naţionale vitale. Poate cea mai dificilă sarcină este încrederea politică pe termen lung, pentru că aceasta trebuie cîştigată şi alimentată în mod continuu. În practică, încrederea se cîştigă uşor şi se pierde repede. Acest lucru trebuie învăţat de politicieni şi memorat mereu. Cetăţeanul critic şi cetăţeanul bodogănitor În general, dar evident la noi, nu se face o diferenţiere/distincţie între încrederea politică în natura regimului politic şi instituţiile lui, pe de o parte, şi actorii politici şi partidele politice, pe de altă parte. Ca în orice opinie, componenta cognitivă este importantă (cultura politică o fundamentează), dar exersarea judecăţii, rafinarea şi corectitudinea percepţiei depind mult de public, de capacitatea cetăţenilor de a discrimina, evalua şi folosi criteriile, în mod diferenţiat. Studiile politice arată că în democraţiile mature există o mai mică încredere în actorii politici, dar mai mare în instituţiile publice. De aceea, în aceste societăţi, cetăţeanul este critic. El crede în sistem, dar nu în mod necesar în actorii politici. La noi, cetăţenii înclină să acorde o mai mare atenţie actorilor politici şi sînt mai puţin preocupaţi de sistem şi de instituţiile publice. Absenteismul politic în democraţiile mature se referă la actorii politici. Noile democraţii, ca cea a noastră - "tînără şi fragilă" - au multe ambiguităţi. Cetăţeanul nostru este sărac şi lipsit de putere pentru că el se confruntă cu insecuritate economică şi un defectuos sistem de sănătate şi educaţie. De aceea, cetăţeanul nostru aşteaptă mult de la Guvern, neglijînd instituţiile. Imaginea a devenit parte a culturii moderne. Opinia publică, datorită complexităţii şi dinamismului societăţii, este eterogenă şi versatilă. Politicienii se confruntă cu această realitate: uneori nefiind foarte conştienţi, relaţiile publice, comunicarea şi cultura/educaţia politică formează o parte integrantă a guvernării democratice. De aceea, neîncrederea are un aspect pozitiv. Ea este un safeguard al capitalului social, cu condiţia ca să antreneze percepţia bazată pe criterii şi nu impresia neglijentă, bazată pe emoţii. Într-o lume dinamică, în criteriile spontan structurate, relaţia între competenţă şi moralitate necesită dezbateri publice.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.