Cei şapte ani de-acasă...

Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
Iubirea şi ritualurile sale în literatura medievală jpeg

În copilărie mi se vorbea despre importanţa lor, aşa că mi-au rămas întipăriţi în minte, poate şi datorită asocierii cu un film memorabil văzut în perioada respectivă,

o comedie spumoasă cum doar la Cinematecă mai poţi vedea. În zilele noastre, stăm destul de prost cu comediile bune, iar despre cei şapte ani de-acasă, ce să mai vorbim... E cît se poate de trist să vezi cum s-au degradat lucrurile, iar confuzia valorilor duce la evenimente din ce în ce mai grave. Parcă nu-mi mai vine să deschid televizorul pe un canal de ştiri, ca să nu mai văd ce catastrofe şi barbarii s-au mai întîmplat. 

Probabil că trăim în lumi paralele, care uneori se intersectează în mod ineluctabil, ca să recurg la un cuvînt drag francofonilor, pe care, mărturisesc cu regret, îl am din ce în ce mai puţin la suflet. Limba învăţată cu drag în copilărie nu prea are nimic în comun cu vorbitorii ei nativi din prezent. Pe vremea aceea mai eram suficient de naiv să-mi închipui că fiecare limbă străină învăţată îţi deschide noi universuri şi îţi dezvăluie noi realităţi. Acum constat cu amărăciune că, pentru unii, fiecare nouă limbă e, dimpotrivă, o nouă posibilitate de a minţi şi a ascunde realitatea într-o ceaţă cît mai densă. În perioada regimurilor comuniste, lucrurile erau mult mai simple, cînd ştiam cu toţii că discursul oficial e eminamente mincinos şi, prin urmare, nici nu ne mai întrebam ce vrea, de fapt, să spună. Acum, în pretinsa lume liberă, amestecul e mult mai insidios, cu contribuţia majoră a aşa-numitei corectitudini politice, care pare să vrea cu tot dinadinsul să extindă la scară planetară „New Speak“-ul lui George Orwell. 

Totul e doar aparenţă. Oameni care lucrează în acelaşi loc se salută la serviciu, dar se fac că nu se văd pe stradă, cu excepţia cazului în care au vreun interes ori consideră că merită să se (re)cunoască şi în viaţa privată. Precizez că e vorba de experienţe din Occident, pe care sper să nu le întîlnesc şi în România. 

În serile petrecute la gura sobei, o ascultam pe bunica mea din partea tatălui povestindu-mi despre perioada interbelică, iar povestirile erau ilustrate de fotografiile din albumele cu file îngălbenite de vreme. Doamnele erau elegante în rochii de mătase, cu părul tuns relativ scurt şi cîrlionţii specifici epocii. Rochiile de seară erau într-adevăr extrem de decoltate, însă domnii nu le atingeau pielea doamnelor decît cu mănuşi, ca să evite orice contact prea intim. Domnii nu ieşeau din casă decît cu sacou şi pălărie, chiar şi vara, cînd locul stofelor bune era luat de hainele de in, cînepă şi bumbac. Ceea ce contrasta extrem de puternic cu realitatea epocii în care mi se povesteau mie lucrurile respective, în plină perioadă hippy, în care tinerii umblau în blugi evazaţi care stăteau să pleznească din toate încheieturile, iar în picioare aveau nişte şlapi ordinari. Privindu-i acum, după atîţia ani, au căpătat şi ei o aură nostalgică şi chiar sexy, pe care atunci eram prea mic ca să o pot aprecia. Modele vin şi se duc, şi uneori revin, cu farmecul lor retro, pe care un observator atent va şti să-l aprecieze la justa lui valoare. 

În studenţie, la Bucureşti, în a doua jumătate a anilor optzeci, iernile erau teribil de friguroase, iar vremurile erau cu adevărat cumplite.  Aveam o singură prietenă mai apropiată, cu o mamă absolut cinematografică, despre care sper să am prilejul să scriu mai mult cu altă ocazie. Era o seară friguroasă, în care centrul oraşului se acoperise de polei. Aveam oroare de gheaţă şi polei, ca şi de ideea de a cădea şi a mă lovi. Era parcă puţin trecut de ora zece, şi citeam zgribulit în camera cu chirie de pe strada Povernei, cînd aud că sună telefonul de pe hol şi proprietarul mă cheamă să răspund. Era prietena respectivă, care mă suna de la un telefon public de la Universitate. Fiind polei, mă ruga să mă duc şi să o conduc pînă acasă, în zona Pieţei Lahovary, pe atunci numită Cosmonauţilor. Mi se părea că nu aud bine. Adică să plec eu, de la jumătatea distanţei dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană, pe jos, pînă la Universitate, ca apoi să o conduc pe ea înapoi, pînă aproape de Romană? Pe vremea aceea, trebuie precizat, staţia de metrou Piaţa Romană încă nu reintrase în legalitate, şi prin urmare nici nu exista. Metroul nu oprea decît la Victoriei şi la Universitate. Chiar aşa, îmi spunea ea, pentru că eu sînt prietenul ei cel mai bun şi ea mă roagă să fac asta pentru ea. După un moment de ezitare, tipic pentru un Capricorn, am acceptat. Zis şi făcut! 

Ar fi trebuit să ne vedeţi pe amîndoi, eu Capricorn tipicar şi disciplinat, ea Berbece capricios şi imprevizibil, navigînd precum două personaje dintr-o piesă de Beckett printre obstacolele mai mult sau mai puţin ascunse ale Bucureştiului acoperit de polei. Ea îmi explica senin că fusese învăţată în familie cum că un adevărat cavaler îşi aşterne haina peste o baltă, astfel încît o domnişoară ca ea să nu îşi mînjească pantofii cu noroi. 

Am avut noroc amîndoi, şi nu am căzut nici măcar o dată... De acolo, de undeva, de sus, din cerul înstelat de deasupra noastră, cineva drag probabil că ne veghea paşii. S-au dus şi anii respectivi, şi prospeţimea tinereţii. Dar ne-au rămas amintirile, în albumul lor puţin desuet, pe care îl răsfoim cînd vrem să evadăm, chiar şi doar pentru cîteva clipe, din prezentul insipid. 

Cît despre cavaleri, singurul cu care mă simt cît de cît înrudit e Cavalerul Tristei Figuri. Fiecare cu morile lui de vînt.  

Alcor C. Crişan este membru al Asociaţiei Internaţionale a Interpreţilor de Conferinţă. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.