Cei care scot săgețile

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Cei care scot săgețile jpeg

Reprezentările Sfîntului Sebastian vindecat de către îngeri, fie că e vorba de tabloul lui Giovanni Baglione, unul dintre emulii lui Caravaggio, fie că e vorba despre cel al lui Rubens, pictate în același secol, al XVII-lea, surprind forme ale bunătății: îndurare, compasiune, blîndețe. Inocența tămăduitoare și protectoare din gesturile foarte delicate ale îngerilor, care scot săgețile din corpul sfîntului, într-un cadru care pune laolaltă echilibrat realismul și miraculosul, era, ne spun istoricii artei, un mod nou a reprezenta angelitatea ca formă a bunătății într-o lume încărcată de necunoscute și spaime.

Mi-am adus aminte de aceste reprezentări anul acesta, după moartea bunicii mele paterne. Obișnuia să îmi spună înainte de culcare cîteva basme care se repetau și de care nu mă plictiseam niciodată. Într-una din acele nopți, un gînd neliniștitor mi-a populat mintea de copil: că viața aceasta are un sfîrșit, că nu sîntem ne-muritori. Ca în cazul tuturor copiilor care trec prin acest gînd la acea vîrstă fragedă, spaima care îmi invadase mintea era copleșitoare și mă ținea în acel moment departe de vocea semiadormită a bunicii. M-a simțit neatent. „Ce faci de ești așa agitat? La ce te gîndești?”, m-a întrebat cînd aproape o credeam adormită. După ce i-am spus, s-a ridicat în capul oaselor și mi-a spus cu o voce cît se poate de blîndă: „Nu te mai gîndi la asta acum. În orice situație ai fi, e un înger care te va păzi mereu, chiar și atunci cînd nu te aștepți. Mai bine fii atent la basm, că nu degeaba ți le tot zic. Să știi că poți spune și tu o poveste cuiva. Sau să ți-o zici ție. Și acum stai să te învelesc ca lumea, să nu te ia frigul”, a adăugat rîzînd, cu rîsul ei vital.

De atunci, cred, am rămas cu ideea aceasta că a ști să spui o poveste înseamnă în primul rînd să știi să spui o vorbă bună cuiva. Nici exemplul bunicilor materni nu era departe de gestul blînd al bunicii paterne. În serile de iarnă, cînd mergeam la ei în vacanțele școlare, asistam fascinat cum bunicul patern îi povestea soției lui ultimele capitole din cartea citită, ca să le mai treacă din oboseală. În aerul comod și simplu al camerei lor, cuvintele umpleau foarte liniștitor spațiul dintre ei. Ca și în cazul poveștilor spuse de bunica mea paternă, și în cazul celor astfel ascultate mă atrăgea vocea care se calma pe măsură ce ritmul poveștii continua. Tonul vocii, liniștea limbajului. Limbajul care, așa cum zice Roland Barthes, ne „interesează pentru că rănește sau seduce”.

Dar limbajul nu are această forță în afara factorului uman. Marile narațiuni (fie că e vorba de basme, de texte sacre sau de ficțiuni complexe), spune Richard Kearney în Despre povești, au această putere: de a încerca să răspundă „unor mistere insondabile – deopotrivă fizice și metafizice”, de a oferi „nu doar alinare în fața întunericului cotidian, ci și plăcere și încîntare: puterea de a face liniște într-o încăpere, de a ne face să ne ținem respirația, de a face inima să bată mai tare doar la auzul simplei formule «a fost odată ca niciodată»”. În fața unor spaime, dureri sau injustiții, personale sau colective, marile narațiuni au forța bunătății pentru că te fac să revii la ele ca o formă de liniștire. Sau cum spune romanciera indiană Arundhati Roy: „Marile Povești sînt acelea pe care le-ai auzit și vrei să le auzi din nou. Cele în care poți intra în orice punct și pe care le poți locui confortabil. Nu te dezamăgesc cu sentimente și finaluri înșelătoare. Nu te surprind prin neprevăzut. Sînt la fel de familiare cum este casa în care locuiești. Sau mirosul pielii iubitului tău. Știi cum se termină, și totuși asculți de parcă nu ai ști. Așa cum, deși știi că într-o zi vei muri, trăiești de parcă așa ceva nu s-ar întîmpla. În Marile Povești știi cine trăiește, cine moare, cine găsește dragostea și cine nu. Și totuși vrei să știi din nou. În asta constă magia și farmecul lor”.

Poate de aceea și marea literatură e mare. Acolo e secretul bunătății ei, nu doar în sensul estetic.  Secretul de a fi scrisă de „oameni încăpători pe dinăuntru”, așa cum blînd zice naratorul din romanul Inocenții al Ioanei Pârvulescu, secret care nu poate fi dezvăluit decît tot unor astfel de oameni. Sau pentru că încearcă, generos, de fiecare dată, să o facă cu oricine. Aceste narațiuni sînt bune nu doar pentru că au un limbaj atrăgător (cît de înșelător poate fi uneori, cum știm). Ci pentru că au forța bunătății de a reprezenta punerea în locul celuilalt, cel mai greu și cel mai folositor exercițiu al bunătății. Poate nu e deloc întîmplător, în ordinea reală, dar și miraculoasă a lumii. Una din rugăciunile foarte puternice pe care le-am citit îi aparține unui foarte mare scriitor și unui om foarte neliniștit, Lev Nikolaevici Tolstoi: „De fiecare dată cînd stau de vorbă cu un om, ajută-mă să mă văd pe mine în el”.

Cuvintele bune, din marile sau micile povești, în tonurile marilor scriitori, ale prietenilor sau ale unor necunoscuți, sînt angelice pentru că merg pe acest drum al empatiei. Scot săgețile durerii pricinuite de moartea cuiva drag, de tristețea unei despărțiri, de furia unei nedreptăți, de spaima de necunoscut. Te pot face să uiți chiar și o ratată poveste de iubire care poate a început la miezul nopții printr-o conversație pe un chat de socializare cu „Spune-mi o poveste”. Nu e ușor să vorbești despre bunătate. E, sigur, mai ușor să o asculți.

Bogdan Tănase este lector universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.