La începutul anilor ’80, Nicolae Ceaușescu se afirmase în conștiința publică ca unul dintre campionii luptei pentru pace. Dezarmarea, desființarea blocurilor militare, reducerea cursei înarmărilor, renunțarea la construirea armelor nucleare au fost teme dominante ale retoricii regimului de la București. Potrivit propagandei oficiale, pe umerii liderului PCR apăsa responsabilitatea apărării ordinii universale. Meritele i-au fost recunoscute și pe plan internațional, Ceaușescu fiind decorat, în iunie 1980, de către revista indiană International Reporter cu distincția Om al anului 1980 – pentru pace. Un premiu mult prea modest pentru o personalitate atît de complexă! Un Nobel pentru pace ar fi fost mult mai potrivit, dar comitetul din Norvegia nu se grăbise să facă nici o nominalizare în acest sens. Liderul român s-a eschivat spunînd: „Am destule decorații!“ Fără îndoială că nu modestia l-a îndemnat să renunțe la premiu, ci ostilitatea nedisimulată față de un Occident mult prea critic pentru felul în care Ceaușescu înțelegea să guverneze și să respecte drepturile omului în România.

Lipsa recunoașterii internaționale a fost însă suplinită din plin în țară prin campaniile propagandistice care au promovat până la saturație ipostaza de luptător pentru cauza păcii mondiale. Congresele partidului, conferințele naționale, Daciada, „Cîntarea României“, Cenaclul „Flacăra“, zilele de naștere ale cuplului prezidențial, 1 Mai, 23 August, Ziua Copilului, a Învățătorului, a Constructorului, a Minerului etc. au stat sub semnul omagierii patriei socialiste și a conducătorului iubitor de pace. Încă din 1973, la marile adunări publice lozincile de pe pancarte ilustrau și această dimensiune a cultului personalității, de campion al păcii mondiale: Ceaușescu, România – Pacea și prietenia!, Ceaușescu – Pace!, Munca, pacea, omenia – Ceaușescu, România! (1981), Ne mîndrim cu tot ce face / Ceaușescu pentru pace!, Ceaușescu – erou al păcii! (1989). Comitete de oameni ai muncii din fabrici și uzine, detașamente de pionieri și șoimi ai patriei de pe întreg cuprinsul țării, scriitori, poeți, pictori, sculptori au fost mobilizați pentru susținerea campaniilor pacifiste și pentru adularea conducătorului. De departe, însă, poezia lui Adrian Păunescu, „Să fie pace în lume!“, cîntată pe marile stadioane ale țării în timpul spectacolelor Cenaclului „Flacăra“, a mobilizat afectiv națiunea socialistă în lupta pentru pace: „Să fie pîine pe masă / Și toți ai casei acasă /Și grîu-n brazdă să iasă, / Să fie pace, pace, pace pe Pămînt (…)“

Inspirați de propaganda oficială, oamenii obișnuiți au reacționat la retorica propagandistică și au cîntat în versuri politica înțeleaptă a partidului pentru păstrarea păcii și a securității internaționale. Însuflețit de curaj și animat de o dragoste profundă pentru liderul partidului, Constantin Năstăsoiu, din Constanța, a versificat acțiunile lui Nicolae Ceaușescu, „luptător înflăcărat al comunismului și păcii“. Scrisă în trei culori, însoțită de desene care zugrăveau porumbei ai păcii, steagul partidului și flori, rapsodul de ocazie și-a intitulat creația lirică „Poezie. Om al Păcii cel Viteaz“: „Auzitam de un viteaz / Ce la cîrma țării șade treaz / În problemele interne / Și în problemele externe / Pentru o pace și mai bogată / Pentru o lume și mai dreaptă / Este omul din popor / Ceaușescu Nemuritor (…).“ Nu au scăpat poeților de ocazie succesele din planul politicii externe, vizitele în străinătate fiind ilustrarea abilei diplomații promovate de Ceaușescu pentru menținerea păcii în lume. Lucian Dănilă, din Turceni, inspirat de vizita secretarului general în Uniunea Sovietică (august 1976), scrisese o baladă pe care o dorea publicată în Scînteia și, dacă era posibil, difuzată la radio la una dintre emisiunile matinale: „Floricică de bujor / Am un scump conducător / De dînsul mi-e tare dor / Orice-n lume s-a-ntîmplat / Acest om a fost bărbat / Înțelept și gînduri bune / Nici străinii n-au ce spune / Căci străinii zic astfel / Ceaușescu-i de oțel / Și cu dr. Chisinger / Căci mențin pacea sub cer“.

Tot mai izolat și contestat în plan internațional, Ceaușescu și-a găsit un refugiu în retorica luptei pentru pace. Un ultim gest a constat în organizarea, la 23 noiembrie 1986, a unui referendum prin care România anunța că își reduce cu 5% cheltuielile destinate armamentelor și efectivelor militare. Populația a fost mobilizată exemplar, iar rezultatul referendumului consemna o participare record de 100%. O simplă regie a unui regim care intrase în ultima fază a existenței sale. Curînd avea să devină istorie. 

Mioara Anton este cercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată este „Ceaușescu și poporul!“ Scrisori către iubitul conducător, Tîrgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016.

Foto: flickr