Artistul indie, prescurtarea de la independent, nu înseamnă „artist liber“. Independenţa sa nu este echivalentă cu libertatea, ci se reflectă strict asupra cîmpului în care noţiunea de artist este funcţională (şi asupra constrîngerilor sale), avînd astfel sensul de separaţie, distincţie şi anti-scenariu. Un artist poate fi independent de valorile dominante promovate de către piaţa de artă sau establishment-ul politic, dar dependent de legitimarea sa ca artist (ceea ce implică accesul la resurse şi informaţie, precum şi la reţele de concentrare a capitalului social – audienţa). Artistul indie este dependent de contextul prefigurat în semnificaţia culturală a noţiunii de „independent“ şi a distincţiilor pe care aceasta le poate crea.

Piaţa de artă din România are o valoare a tranzacţiilor de pînă la 20 de milioane de euro în 2012, din care – grosso modo – sub 10% reprezintă artă contemporană. Slaba infrastructură dedicată artei contemporane în România – un singur muzeu, trei centre artistice relevante (Fabrica de Pensule, Club Electroputere şi Pavilion Unicredit), cîteva galerii capabile să promoveze artişti români contemporani (Plan B, Sabot, Andreiana Mihail, Ivan Gallery, Ana Cristea şi alţii) – marchează dependenţa artistului de puţinele instituţii funcţionale pentru a-şi putea expune discursul artistic. În acelaşi timp, dorinţa de a se elibera de incompetenţa instituţiilor culturale ale statului în promovarea artei a facut ca mulţi artişti să se îndrepte spre zona privată din afara consacratei pieţe de artă – ilustratori şi graficieni sau street-artists defulînd astfel în sfera agenţiilor de publicitate.

Atributul indieness marchează mai întîi un tipar al identificării artistului într-un teren supus omogenizării de către capital sau practica politică. Independenţa nu este niciodată totală, ci fragmentară. Este independenţa crăpăturilor de pe suprafaţa sticlei faţă de unitatea ei structurală. Un fel de Deus ex machina, artistul indie îşi poate reduce propriile legături cu capitalul sau cu comunitatea. Indie nu are o dimensiune unilaterală. Poate însemna independenţa de stat şi capital, poate însemna un act artistic solitar, social sau conformist. Libertatea sa constă mai degrabă în dexteritatea poziţionărilor sale multiple – ideologice, politice, sociale, critice, artistice – şi în selecţia modalităţilor de acţiune. Într-un context precar instituţional, cu mecanisme de piaţă neracordate decît formal la scena internaţională, operînd cu instrumente apropriate doar teoretic în discursul autohton, artistul indie este deseori structural obligat să-şi găsească un patron/sponsor. Indie este şi tactică de supravieţuire, strategie în faţa unor forţe inegale.

Mijloace & mesaje

Independenţa artistului se reflectă în mijloacele de exprimare pe care le foloseşte şi în mesajele pe care le emite. Ocuppy Wall Street a avut o componentă performativă intrinsecă, chiar dacă resursele sale artistice veneau din spaţiul unui curent artistic intens financiarizat – arta pop. În Cluj, protestele organizate de GAS (Grupul pentru Acţiune Socială) a avut aproape întotdeauna o componentă artistic-performativă peste un strat de indieness. Dar în aceste cazuri, arta nu este individuală. Artistul indie ar putea fi artistul conectat la mişcări sociale, dar nu pentru artă, ci pentru oameni. Produsul său artistic ar fi secundar în raport cu valorile pe care le promovează. Independenţa sa nu s-ar măsura în libertatea faţă de constrîngerile sociale pe care şi le asumă, ci în libera sa alegere a acestor valori ca reprezentative. Cîteva exemple: Laurenţiu Ridichie, Dan Perjovschi sau Coate-Goale.

Indieness ca formă de ocupaţie socială nu este un mijloc către un scop, nu este supusă regulilor de producţie intrinsece unui cîmp artistic de consum. Transformarea lucrului în ocupaţie reflectă o trecere de la produs (artistic) la activitate sau performance. Totodată, arta ca ocupaţie socială semnifică un artist (relativ) independent de remunerarea artei ca mod de lucru. Să fie oare o simplă coincidenţă că artisul indie a apărut într-un context social mai larg al mişcărilor ecologiste, al reciclării, al DIY (do it yourself) şi less is more? Adică într-un cadru explicit îndreptat împotriva modului obişnuit de a face business?

Ce înseamnă, de fapt, pentru un artist, să nu fie independent?

E necesar ca industria să recunoască „opera de artă“ fie ca apropiată valorilor/intereselor acesteia, fie să anticipeze un vad investiţional încă neexploatat – iar indie a fost deja transformat într-un trend cu beneficii simbolice evidente, ceea ce îngreunează diferenţierea între indie ca atribut al artistului şi indie ca strategie artistică. Ar însemna să facă parte din circuitul naţional/internaţional al pieţei de artă. Să utilizeze mediile dominante şi să nu submineze terenul conceptual şi valoric pe care aceasta din urmă se întemeiază, iar dacă o face, să poată fi integrat şi clasificat în cîmpul teoretic al artei. S-ar ocupa cu „viaţa“ – semnificant-vid, fără conţinut şi neconectat la ceea ce cauzează manifestările vieţii. Artistul dependent produce pentru gusturile minorităţii cu suficienţi bani pentru a influenţa valoarea financiară a produsului.

„Lumea artei“ (Arthur C. Danto) este o „comunitate imaginată“ (Benedict Anderson). Lumea artei ne spune doar că există ceva ce îşi poate determina şi reproduce propriile relaţii şi funcţii cu realitatea. Nu există „planuri“, doar „valuri“. Aceasta garantează numai că există o dinamică raportată la mediul său, dar nu şi scopuri proprii. Între artiştii contemporani români nu există solidaritate (iar cazul ICR ne-a demonstrat din plin lipsa acesteia), o conştiinţă comună a apartenenţei la o lume a artei, ci doar o agregare statistică într-o „clasă pe hîrtie“ (Pierre Bourdieu). Artiştii indie pot fi grupaţi într-o categorie aparte numai pentru a servi unui construct teoretic, iar independenţa, la rîndul ei, nu este mai mult de atît. Serveşte un scop teoretic, încercînd să delimiteze spaţiile în care controlul e posibil de cele în care nu este. Cui servesc asemenea delimitări? Statului, pieţei, societăţii civile. Statul va şti cui să-i încredinţeze resurse financiare, piaţa va şti care sînt cele mai bune nişe pentru investiţii, iar societatea civilă va şti cu cine să se alieze împotriva statului sau a pieţei.

Libertate vs securitate

Mai mult ca niciodată, arta este pusă în situaţia de a-şi re-legitima prezenţa în spaţiul public, odată ce securitatea statului şi ordinea publică sînt invocate tot mai des în numele protejării cetăţenilor. Libertatea şi securitatea au ajuns să fie noţiuni opuse, ce-şi dispută întîietatea asupra spaţiului public. Nevoia unui mediu controlat şi predictibil, resimţită de organismele economice cu influenţă, constrastează cu nevoia eliberării spaţiului public de interese private şi scopuri obscure. Arta este printre puţinele domenii ce percep necesitatea reafirmării spaţiului public ca expresie a libertăţii cetăţeneşti. Aceasta identifică artiştii ca membrii ai unei comunităţi, ca cetăţeni. Iar un cetăţean artist este mai liber decît un simplu cetăţean în modalităţile prin care protestează şi-şi reclamă drepturile. Valoarea simbolică a expresiei sale artistice poate aduce laolaltă oameni cu opinii divergente, dar cu acelaşi scop. Arta poate produce consens mult mai facil decît o dezbatere. Proiectul „Construieşte-ţi comunitatea“ al celor de la Ofensiva Generozităţii a introdus noţiunea de artă comunitară – implicarea la toate nivelurile actului artistic a membrilor comunităţii. E posibil ca, într-adevăr, calitatea artistică a actului să nu fie sporită de o astfel de structurare practică. Însă oferă noi înţelesuri independenţei artistice. Înţelegem prin aceasta lipsa raportării la canoane, la instituţii formale precum UAP şi aducerea de concepte noi în cîmpul funcţionalităţii artistice.

Cum să evaluăm atunci, în funcţie de cele spuse mai sus, exemple precum CNDB, Muzeul Orb, Kunsthalle Batiştei, PARApoliţia, Departamentul pentru Artă în Spaţiul Public, Candidatura la Preşedinţie, tranzit.ro? Acestea reflectă un tip de avangardă artistică ce pleacă de la lipsa unei infrastructuri. Independenţa lor se manifestă în abilitatea de a recunoaşte riscul la care arta este supusă odată ce determinarea practicilor sale este lăsată doar în grija instituţiilor. Deşi determinările sociale condiţionează o mare parte din practicile acestor artişti, independenţa lor se manifestă în alegerea exprimării acestor dependenţe. Independenţa artistică se măsoară în recunoaşterea dependenţelor sale, pentru că numai atunci există libertatea de a le asambla conştient în structuri ce pot evidenţia noi conexiuni.

Ideea „formelor fără fond“ e cu siguranţă în mintea unora drept o rezumare lipsită de rest a noţiunii de artist indie în România, deşi e superfluă într-o lume globalizată informaţional. Ţara noastră se află la începutul dezvoltării unei pieţe de artă funcţionale. Instituţiile se mişcă mai greu decît o face piaţa. Tot ceea ce este nou în artă se va referi într-un fel sau altul la ea. Inclusiv independenţa.

Pavel Sebastian-Raul este masterand în filozofie la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A studiat probleme de raţionalitate practică şi teoretică în Olanda, la Universitatea din Tilburg. În prezent este librar.

George Robescu este
art dealer şi maître-priseur în cadrul Artmark, curator al Proiectului „Plural/Mixed“.

Foto: Claudiu Popescu