De foarte multe ori, cînd vine vorba despre modă, personalităţi sau obiceiuri elegante, trecutul nu poate fi evitat. Cînd căutăm repere, ne referim mai ales la modelele impuse şi patentate de vreme. Pe site-ul distractify.com (un site pe care veţi găsi multe asemenea topuri), am descoperit un clasament al reperelor şi modelelor de altădată, care „ne reamintesc ce înseamnă, de fapt, să fii cool“.

Dintre personalităţi, cei menţionaţi în acest clasament sînt Paul Newman, Marlon Brando (proba pe care a dat-o acesta pentru Rebel fără cauză, în 1955), Audrey Hepburn, Sigourney Weaver (pozînd într-un costum bărbătesc), Harrison Ford – în tinereţe, Clint Eastwood – tînăr, Sean Connery – în tinereţe, Paul McCartney, Jimi Hendrix, Mick Jagger, Michael Cain – tot în tinereţe. Sophia Loren – tot timpul.

Dar nu doar personalităţile intră în acest top: linia superbă a gîtului femeilor, expusă şi cultivată de moda anilor ’50, sau obiceiurile legate de prima întîlnire, pe care adolescenţii acelor ani le practicau, copiii care dansau rock’n roll – toate sînt atitudini şi imagini cool ale trecutului.

Şi, deşi topul este încununat de „chintesenţa“ atitudinii cool, Cary Grant, personal prefer o fotografie avînd-o în prim plan pe Caroline Kennedy, iar în plan secund pe tatăl acesteia – cel mai puternic om al lumii acelor vremuri, cărînd păpuşa fiicei sale. (S.G.)