Ce-am lăsat în urmă

Dana BUNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Ce am lăsat în urmă jpeg

Atunci cînd mi s-a propus să montez Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu am acceptat cu interesul celui care nu mai lucrase niciodată cu materiale de arhivă, fără să bănuiesc că întîmplarea asta avea să-mi schimbe viața. Proiectul fusese deja setat în datele lui generale de către regizorul Andrei Ujică, producătoarea Velvet Moraru și Titus Muntean, responsabilul cu documentarea în arhiva TVR. Adică era nevoie pentru început de cît mai mult și mai divers material, fără limita temporală a anului 1965 pe care am pus-o mai apoi în film, și, în măsura în care existau, Titus ar fi trebuit să depisteze imagini căzute la montajul din vremea Televiziunii Române Ne-Libere. La început, misiunea mea era să ordonez marfa pe masură ce venea după transferul din peliculă în DVD și să încep să croiesc proiectul de montaj. Evident că primul și cel mai logic criteriu de rînduire a apărut a fi cel cronologic, parte din date existînd în listele de la TVR, o altă parte trebuind a fi găsită prin cercetări în varii cărți de istorie. Și a venit vremea să vizionăm. Cu Andrei în stînga am început să studiem marfa care însemna tot felul de evenimente care mai de care mai fără legătură cu ceea ce avea să devină filmul nostru. Eram într-un parc de distracții tematic în care și cel mai insignifiant fragment căpăta dimensiuni eroice. După anii ʼ50 intrăm în anii ʼ60 și începem să ne animăm mai strașnic, odată pentru că Andrei era familiarizat cu o parte din evenimente și cu semnificația lor și mi le traducea și mie, apoi pentru că înțelegerea măcar parțială a lor mă forța să mă gîndesc la viața părinților mei, în circumstanțele schițate de ceea ce vedeam. Terenul arăta încă a parc de distracții, dar cu contondențele datorate implicării personale.

Din momentul în care am trecut de pragul critic al lui 1969, anul nașterii mele, tot ce apărea în cadre mă privea direct, completa biografia mea încă din vremea în care nu puteam formula vreo amintire. Pe măsură ce avansam se ițeau din memorie umbre de evenimente, la început cele mai violente, cutremurul și inundațiile, de pildă, cu un bagaj de senzații consistent, cum ar fi gustul de pere de iulie pe care le dăduse bunică-mea de la Sibiu unei femei din Alba, care căuta de-ale gurii pentru copiii ei, care trăiau de cîteva zile într-un pom în vara lui ʼ75, sunetul  de ceramică spartă din colecția tatei ajunsă țăndări în timpul cutremurului din ʼ77, mirosul de noapte de martie de pe terenul de joacă unde ne-au adunat ai noștri pentru că era la mare distanță de oricare dintre blocurile din cartier, în același ʼ77, și altele. După care memoria, gîdilată de imagini, a început să-mi restituie hălci de biografie pe care le îngropasem de mult.

Asta pînă ce am ajuns în anii ʼ80, ani de formare pentru mine și cei din generația mea, mai puțin familiari lui Andrei, care fusese scutit de imagistica deceniului ăluia, fiindcă plecase din țară în ʼ81. Atunci s-au schimbat raporturile noastre cu materialul. Dacă, pentru Andrei, interesul era dublat de amuzament copios, mai ales în fața spectacolelor idioate de pe stadioane, scălîmbe în ambiția grandiosului pe care trebuiau să-l inspire, pentru mine au început atacuri de panică din ce în ce mai frecvente. La început erau provocate de aceleași spectacole, nu pentru că le-aș fi știut deja de la TV (în Craiova prindeam televiziunea iugoslavă, așa că evadasem oarecum din marele proiect de educare socialistă prin media), ci pentru că aveam parte acum de imaginea de ansamblu a unuia pe care îl repetasem într-o intimitate de cîteva mii de juni olteni vreo trei săptămîni, pe stadion, vară, soare, căldură, eu fiind petală de floare dintr-un maldăr de flori. Din fericire, spectacolul n-a avut loc pentru că, pe cînd eram noi în poziții, Ceaușescu a decis să plece din urbe, survolînd totuși stadionul, iar noi am continuat să mestecăm înjurături în praful verii, pînă spre seară. Și așa, tot văzînd material, a început să mă doară din ce în ce mai tare din ce în ce mai tot. Am atins saturația la niște imagini din 15 noiembrie ʼ87, din București, cu piramide de sportivi semidezbrăcați într-o dimineață semicețoasă, într-un decor semiindustrial, piramide pe lîngă care convoiul prezidențial a trecut în goană. La Brașov începea revolta, în București niște prăpădiți, unul în capul celuilalt, își duceau semiviețile în corpuri translucide și tremurînde, iar 20 de ani mai tîrziu punțile spulberate dintre aceste două realități ar fi trebuit să fie restaurate. Am țîșnit din camera de montaj, Velvet m-a întrebat ce am pățit, „nu mai suport să văd materialele astea”, am răspuns, să vină altcineva să vizioneze, a zis ea, „cum adică, eu trebuie să le văd”, „păi, dacă zici că nu mai poți, nu știu cum...”

În fine, crize mai mult sau mai puțin violente au tot fost, în general generate de rezonanțe asemenea celor pomenite. Și a apărut ca obligatoriu un nou substrat în film, cel a fărîmelor de autobiografii, a lui Andrei și a mea, inserate în poveste. Fiecare a făcut cîte o listă cu momente speciale în speranța că vom găsi imagini corelabile cu ele, pe care să le putem integra în film, cu tot acel bagaj emoțional relevant, mai ales pentru noi. Și am găsit. Prezența anumitor elemente de imagine sau sunet din film este dictată de existența acestui substrat. Pentru că Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu este, nu în ultimul rînd, un film despre noi. În sensul ăsta mi-a schimbat viața. Am înțeles, studiind imagini de arhivă care serveau cu totul altui scop decît cunoașterii, cît de puternice sînt mărcile timpului socialismului multilateral dezvoltat în ceea ce sînt eu, cum o reprezentare denaturată a unui timp istoric poate să fie, cu efort, ce-i drept, decodificată, că metoda aceasta de cercetare mi se potrivește și că voi profita de orice prilej mi s-ar oferi să lucrez cu arhive tocmai pentru că dificultatea depistării prin ele a întrebărilor și răspunsurilor juste are recompensa enormă a unui pas către mine.

Dana Bunescu este monteur și a co-regizat, împreună cu Mona Nicoară, documentarul Distanța dintre mine și mine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.