Cazul Mihai Ralea sau „virtuţile“ oportunismului în politică şi cultură

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
Cazul Mihai Ralea sau „virtuţile“ oportunismului în politică şi cultură jpeg

Problema oportunismului politic şi a cedării intelectualilor sub dictatură s-a pus cu acuitate imediat după decembrie 1989. A urmat o dezbatere aprinsă referitoare la controversata biografie politică a unor reputaţi savanţi umanişti sau scriitori, încadraţi de unii istorici şi critici în categoria „colaboraţioniştilor“ sau măcar a celor care, după 1945, au recurs la „demisii morale“ mai mult sau mai puţin ruşinoase. De fapt, mai adecvat din punct de vedere istoric şi chiar moral ar fi fost ca această chestiune a colaborării indezirabile, compromiţătoare, să fi fost extinsă şi la intervalul precomunist (1938-1944) reprezentat de dictaturile carlistă, legionaro-antonesciană, militaro-antonesciană. În fond, România a fost victimă a unor regimuri autoritare/dictaturi succesive încă din 1938.

În general, s-a acceptat că intelectualii cuprinşi de oportunism reprezintă o categorie mai puţin „culpabilă“ moral, dar o distincţie între simpli oportunişti şi „colaboraţionişti“ a fost de multe ori greu de făcut. Imediat după 1989, scriitorul Bujor Nedelcovici a propus şi o tipologie a oportunismului, în funcţie atît de periodizare, de diferitele etape istorice traversate de comunismul românesc, cît şi de gradul de teroare / de presiune asupra individului: oportunismul explicabil (între 1950 şi 1964), oportunismul naiv (1964-1971), oportunismul ruşinii (1971-1989). Această împărţire, oricum incompletă, poate fi discutabilă, dar oferă un punct de plecare pentru o dezbatere mai elaborată.

Oportunismul în regimuri autoritare/dictatoriale

Publicarea mai recentă a unor liste cu sute de colaboratori ai Securităţii, dezvăluite de Mădălin Hodor în revista 22, a redeschis discuţia în contradictoriu pe tema oportunismului şi a colaborării cu regimuri ostile libertăţii şi demnităţii umane. În acest context au revenit pe agenda publică întrebări şi dileme legate atît de limitele adaptării şi colaborării cu Puterea, cît şi de moralitatea din viaţa intelectuală şi ştiinţifică, teme specifice anilor 1990. În urmă cu douăzeci de ani, în esenţă, pe marginea atitudinii politice a marilor intelectuali care au ales calea oportunismului pregnant şi a colaborării cu regimul comunist s-au confruntat poziţiile unor Gheorghe Grigurcu şi Z. Ornea; dacă primul propunea post factum o soluţie „în conformitate cu simţul moral“, cel de-al doilea a replicat conchizînd că: „Dacă toţi (inclusiv G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sadoveanu, Mihail Ralea, apoi Tudor Arghezi) ar fi tăcut, atunci cultura română şi-ar fi suspendat existenţa în dauna ei şi cu consecinţe catastrofale“. S-a vorbit chiar despre un oportunism pozitiv, încărcat de „virtuţi“, pornindu-se de la ideea că unii intelectuali oportunişti, odată ajunşi în demnităţi înalte, au salvat cariere şi oameni care altminteri ar fi rămas pe drumuri sau ar fi sfîrşit în închisoare. Poate că ambele perspective au păcătuit printr-o doză de simplificare. Astfel de poziţii contradictorii – cu unele variaţiuni – au revenit periodic pînă azi, cu precizarea importantă că, între timp, sursele istorice (fie că vorbim despre documente de arhivă relevante publicate, fie de memorialistică), dar şi lucrările de interpretare s-au îmbogătit simţitor.

Dintre numele sus-amintite de intelectuali, cazul Mihai Ralea mi se pare cel mai provocator, pentru că oportunismul său traversează mai multe regimuri politice autoritare (opuse ca orientare), pare să fie unul de durată şi, în plus, este singurul care a ocupat posturi ministeriale importante atît înainte, cît şi după Război, sub două dictaturi (sau, mai eufemistic spus, regimuri autoritare): ministru al Muncii (1938-1940) sub Carol al II-lea şi ministru al Artelor în Guvernul Groza (1945-1946). Prin abandonarea colegilor săi din Partidul Naţional Ţărănesc, M. Ralea îşi pierduse inocenţa politică şi ideologică, acceptînd – tocmai el, un om mai degrabă de centru-stînga, antifascist – să gireze un regim care, suprimînd libertatea, impunea o legislaţie antisemită şi imita regimul italian fascist. După venirea la putere a lui Antonescu, Ralea s a apropiat – printr-un fantomatic partid social-ţărănesc – de ilegalitatea comunistă, un pas decisiv care îi asigură poziţia de ministru în Guvernul Groza.

Adaptarea lui Ralea sub regimul comunist

Sînt indicii că M. Ralea nu a avut o colaborare uşoară cu celula comunistă din Ministerul Artelor. Acum şi aici se pare că a înţeles Ralea, probabil şi datorită formaţiei sale de psiholog, ce se poate şi ce nu se poate face într-un regim antidemocratic, care sînt „regulile artei şi ştiinţei“ într-un sistem politic în curs de comunizare. Pentru a supravieţui la vîrf trebuia să-şi renege trecutul şi să susţină ideologia comunistă, cu al său realism socialist şi cu noua politică educaţională ce suprima sociologia (un domeniu predilect al său); în plus, estetica lui Ralea – unul din marii eseişti şi stilişti ai culturii române – nu avea nimic în comun cu realismul socialist. M. Ralea a activat în diplomaţie, şi-a păstrat catedra universitară, a devenit academician şi şef al Secţiei de Filosofie (şi Psihologie) a Institutului de Istorie al Academiei RPR. Din 1955 a ajuns director al Institutului de Psihologie. Din aceste poziţii, Ralea a acceptat să semneze cele mai năstruşnice şi deplasate susţineri „academice“ despre ştiinţele sociale din Occident (mai ales despre psihologia americană).

Însă ca şi G. Călinescu sau G. Oprescu, directorul de institut academic Mihai Ralea a insistat să angajeze inclusiv cercetători indezirabili, ce aveau la activ şi condamnări politice, dar care îi erau foarte apropiaţi şi ofereau garanţia derulării unor cercetări valabile ştiinţific (eventual, chiar în parteneriat cu directorul): Constantin I. Botez şi Traian Herseni, de pildă. Cel din urmă avea un dosar politic extrem de pătat – între 1951-1955 fusese închis din cauza trecutului său legionar. Recent, a ieşit la lumină şi informaţia că Ralea a reuşit să îl includă pe statele de plată ale Institutului de Istorie şi Filozofie, în colectivul de psihologie, şi pe Constantin Rădulescu-Motru, altminteri marginalizat şi ameninţat să moară în mizerie; în 1956, prin Ralea, lui Motru i s-a tipărit un studiu despre I.P. Pavlov. De altfel, adoptarea pavlovismului (cu lepădarea de orice formă de idealism) a devenit un fel de condiţie obligatorie pentru publicarea studiilor de psihologie după 1950; ea i se va aplica chiar şi lui M. Ralea. Acesta a acceptat senin să plătească un preţ moral ridicat pentru menţinerea sa în înalta birocraţie culturală a regimului (cu astfel de posibilităţi de recrutare de personal academic), în sensul că i s-a cerut (şi a acceptat) exhibarea unui discurs antioccidental şi antiamerican strident (a vorbit în texte pretins savante despre psihologia canibalică americană) care l-a compromis (cel puţin în lumea ştiinţifică din Vest şi în ochii mediilor intelectuale devenite victime ale totalitarismului comunist). În plus, s-a alăturat şi el criticii de tip oficial îndreptate contra freudismului – condamnat imediat după 1948 –, a psihanalizei şi a cercetărilor psihologice şi psihiatrice înrudite. În al doilea rînd, Ralea a fost constrîns să-i accepte în echipa sa pe unii „filozofi“ şi psihologi-activişti de partid precum Tamara Dobrin (cu care avusese, de altfel, mai multe ciocniri încă din timpul existenţei Sectorului de psihologie în cadrul Institutului de Istorie, la începutul anilor 1950).

„Rezistenţa“/supravieţuirea prin cărţi

Tratatul de istorie a psihologiei (1958) – parte a planului de cercetare de la Institutul de Psihologie – este un caz editorial interesant. M. Ralea şi Const. Botez şi-au împărţit munca la tratat. Foarte posibil este ca partea elaborată de Botez să fi fost mai consistentă, Ralea fiind prins între multe demnităţi şi instituţii (şef al catedrei de psihologie de la Universitatea din Bucureşti, preşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, preşedinte al Grupului român pentru Uniunea Interparlamentară etc.) şi avînd plecări dese în misiuni externe. Unii comentatori avizaţi apreciază că, pentru epoca respectivă, sinteza de istorie a psihologiei a fost deschizătoare de drumuri, aducînd în atenţie pe un ton calm, fără isterii ideologizante (pentru prima dată după 1948), direcţii şi curente din cercetarea psihologică precum freudismul, gestaltismul, behaviorismul. Este adevărat că în finalul capitolului despre freudism se înregistrează o schimbare de ton, revenindu-se la anumite clişee specifice începutului de deceniu, însă în paralel Ralea şi-a putut reedita scrierile de tinereţe în care vorbea pe un ton neutru sau de apreciere despre Freud, un caz editorial fără precedent în epocă. Pentru a realiza importanţa apariţiei sintezei de istorie a psihologiei trebuie spus că, cu cinci ani în urmă, pentru o prezumtivă asumare a gestaltismului, un psiholog/medic îşi pierdea serviciul şi putea ajunge în universul concentraţionar. În epoca de teroare antiintelectuală (1958-1962), „cîştigurile“ academice şi editoriale datorate lui M. Ralea nu au putut fi exploatate, însă ele s-au vădit în epoca liberalizării limitate.

Lui Ralea i se atribuie, probabil pe bună dreptate, salvarea prietenului său Tudor Vianu – aflat în pericol de a fi înlăturat de la catedră şi din sistemul institutelor Academiei. Fără să scuze în vreun fel oportunismul şi capitulările morale sub dictaturi (care nu trebuie ascunse sau edulcorate), anumite gesturi raliene au servit la menţinerea în anii stalinismului cultural a unui cîmp academic cu aparenţa profesionalismului. Poate prea puţin şi (uneori) prea tîrziu. 

Cristian Vasile este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ şi coeditor al revistei online Lapunkt.ro. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu, 1965-1974 (Humanitas, 2014). Recent a coordonat volumul intitulat „Ne trebuie oameni!“ Elite intelectuale şi transformări istorice în România modernă şi contemporană“ (Cetatea de Scaun, 2017). Are în pregătire o carte despre Cercetarea ştiinţifică umanistă între 1948 şi 1965.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.