Care înainte?

Marina CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
Care înainte? jpeg

Căldură mare. Aerul condiţionat nu îmi face bine şi îl evit cît pot. Merg cu maşina şi deschid toate geamurile. Uneori, cînd nu mă uit atent în jur şi boarea de vînticel împrăştie mirosurile, aş putea să jur că sînt într-o decapotabilă la Monte Carlo. Data viitoare mă leg cu o eşarfă, ca Grace Kelly. Căldură mare, cum zic. Pun maşina undeva lîngă Parcul Izvor ca să dau o tură. Mă întorc şi vreau să urc. O măturăreasă se desprinde ca din umbra unui stîlp. Se apropie încet, cu o mătură aproape inexistentă, şi mă întreabă dacă n-am un patent. Mă uit în jur, eram doar eu. Deci cu mine vorbeşte. „Un patent?” „Da, să prind sîrma asta mai bine că mi se duce de tot mătura.” „Aha. N-am.” „Dar sîrmă aveţi?” „Nu.” „Păi, şi eu ce fac?” „Păi, primăria nu vă dă nişte mături mai de Doamne-ajută, dacă tot sînteţi în stradă ca să faceţi curat?” Nu-mi răspunde şi dă din umeri vag, neputincios. Pare că îşi pierde formele şi se topeşte. O întreb la ce primărie lucrează. Nu ştie. Continuă aceeaşi mişcare, acum şi cu capul. Adică e cumva victimă nevinovată. Corect. „Cine este primar la primăria unde lucraţi?”. Nu ştie. Nu e din Bucureşti. „Dar acolo unde locuiţi ce fel de primar aveţi?” Gesturile din filmele mute continuă. „Cine este preşedintele României?” Ca trezită brusc din letargie, spune: „Ceuşescu”. Ultima silabă e nesigură. Ca la copii. „Iliescu!” De data asta, e sigură pe ea. Ameţesc puţin. Vede. „E cald rău.” Îi prind compătimirea din ton. „Auzi, n-ai o sticlă cu apă?” De obicei, sînt neglijentă şi nu am. Ea se uită în maşină şi zăreşte una pe jos. „E fiartă, cred.” „Ce dacă, e apă.” N-au primit de la primar, primărie, Iliescu. Dau să intru în maşină şi să plec cu creierii clocotiţi. „Da’ o ţigară n-ai?” Îi dau tot pachetul. Şi eu mai cer pe stradă, pe la vreo cîrciumă. Compătimim împreună. Cu ţigara în colţul gurii, cu apa într-o mînă şi mătura rahitică în cealaltă, mai relaxată acum, încearcă din nou: „N-ai un patent să strîng şi eu sîrma asta, că-mi cad de tot paiele?”

În spatele meu este clădirea Parlamentului. De azi. Cea mai oribilă construcţie paranoică a lui Ceauşescu. Sub ea, o parte poetică a Bucureştiului. Uranus. Suferinţă, lacrimi, case şi destine culcate la pămînt.

Oare ce e timpul ăsta? Cînd era mai bine pentru măturăreasa mea? De ce s-a oprit într-un trecut de peste treizeci de ani? De ce se agaţă ea, acolo? Poate de tinereţea ei. Poate de o sîrmă sau de un patent.

Pentru mine era cel mai bine cînd trăiau părinţii mei. De la ei am învăţat complicata şi subtila lecţie despre libertate. Zi de zi. Ei au fost modelele mele. Şi cei mai buni prieteni. Mergeam, uneori, duminica, la slujbă, la Antim. Vara. Pe urmă, beam o bere sau bragă şi ciuguleam mizilicuri. Stăteam la taifas cu tot felul de oameni mişto. Calmi şi liberi. Haioşi şi plini de umor. Normali. Deşi nimic nu era prea normal. Securitatea asculta şi urmărea cu sîrg, căldura lipsea din calorifere, ca şi mîncarea din magazine. „ŞŞŞŞŞTTTT” era un soi de onomatopee des folosită. Tăcerea şi spaima se cuibăriseră bine în minţi, în suflete, în tot. Trăiam în lumi complet paralele. În lumea lui „ŞŞŞŞŞT” şi în lumea părinţilor mei. Acolo, cuvîntul avea putere. Şi poveştile. Şi prietenia, serile de dezbateri literare, pe echipe, dansul pînă dimineaţa, petrecaniile, mersul pe munte, întinsul mării, ritualuri, rîsul, mese ad-hoc cu pălincă, ceapă şi slană venite din Maramureş, de la cei mai buni prieteni, spectacolele de teatru, de operă, concertele, cărţile, mîncatul împreună seara, sîrma şi patentul ca să ascultăm Radio Europa Liberă, cîinele cocker spaniel negru, care circula cu trenul, cu bilet, şi era trecut la întreţinere, ca să nu fie discuţii că se consumă apa ilicit cînd îl spălam, Sinaia, iarna şi vara, Sinaia din toate zilele şi nopţile. Chiar şi cînd a fost greu sau foarte greu, umorul fin şi inteligent al părinţilor mei ne-a salvat pe toţi. Totul se vorbea direct, fără perdele, fără subînţelesuri. Fără diminutive, fără limbaj esopic. Am călătorit în ţara mea în sus şi în jos. Ai mei nu aveau voie să iasă. Iar în patru... exclus. Celula asta a noastră este, pentru mine, ca o capsulă trimisă în univers sau aruncată în vreun ocean. În ea este lumea mea. De ieri, dar şi de azi. Învăţături pe care încerc să nu le uit şi care ar putea să-şi spună povestea celor care ar descoperi capsula azi. Acolo, în interiorul ei, este un fel de „mai bine”. Dar este şi binele meu de azi. Echilibrul. Principiile. Puterea. Vraja vieţii mele. Mirosul ei puternic şi unic. Odată, venită de la Florenţa, după o şedere mai lungă, am adus zeci de poze, de cartoline, de caiete cu însemnări ca să le arăt şi părinţilor mei, să nu uit nimic din ce am văzut. Să împărtăşesc cu ei. Sufeream că nu împărţisem miracolul cu cei care mi-au deschis ochii ca să-l descopăr. Şi să-l primesc în mine. Nu mai puteau călători. Era cumva prea tîrziu pentru ei. Patetică şi smucită, mă lansasem într-o pledoarie pentru „era mai bine pe vremea lui Michelangelo”. Oare? Pămîntul e rotund, se învîrteşte, dar timpul este relativ. Ca şi raportarea la el. Perspectiva. Cum o schimbi, vezi altceva. Timpul şi timpurile.

Înainte sau acum, cel mai bine este în lumea mea. Cu bunele şi relele ei. Cu fricile şi bucuriile mele. Mari sau mici. Cu împliniri, ratări, cu neputinţe, cu întîmplări şi întîlniri fantastice. De care mă agăţ. Astăzi, pămîntul şi cerul sînt la picioarele mele. Orizontul se mută mereu. Cunoaşterea se umflă în pene. Chestia cu „libertatea” se complică. În mod ciudat. Oricum m-aş întoarce, însă, cel mai bine este pe tărîmul unde există tinereţe fără bătrîneţe. Înapoi şi înainte. În visul meu din aburii caniculei de azi.

Marina Constantinescu, director al FNT, este critic de teatru, realizator TV și eseist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.