Capra, varza şi noua spiritualitate

Publicat în Dilema Veche nr. 315 din 25 februarie - 3 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

„Asta mi-ar fi putut da şi mie prin cap“ – mi-a spus prietenul din copilărie, să-i zicem Zbengu. Era anul de graţie 1984 şi ne plimbam pe strada principală a Bradului, judeţul Hunedoara. Broadway-ului din Brad i se spunea pe-atunci strada Libertăţii şi, dacă nu mă-nşel, aşa i se mai spune şi astăzi. Conceptul de libertate rezistă la toate tăvălelile. Nu compromite pe nimeni, dar nici nu ajută cine ştie cît. Era trecut de ora stingerii, dar, fiind totuşi Uliţa Mare, cîţiva stîlpi de iluminat mai aruncau o lumină gălbuie şi plictisită precum comunismul. Puţin ne păsa. Aveam vreo şaptesprezece ani şi aveam de lămurit o dată pentru totdeauna problemele majore ale lumii şi vieţii. Discutam despre formulele lui Lorenz şi teoria relativităţii, despre Mircea Eliade şi García Márquez. N-aveam timp de prostii. „Asta cu karma e logică“ – a continuat Zbengu. „Faci fapte bune, aduni bile albe, faci fapte rele, aduni bile negre. La sfîrşit, un contabil trage linia şi face socotelile. În funcţie de rezultat, te încarnezi mai sus sau mai jos sau, dacă eşti norocos, scapi cu totul din ciclul ăsta. Asta pot pricepe. Tocmai de aia nu cred. Pentru că e prea simplu. Pentru că mi-ar fi dat şi mie prin cap. Sfînta Treime însă e o altă poveste. Cum să născoceşti un Dumnezeu în trei, care moare pe cruce?“ Nu-l cunoscusem încă pe Tertulian, dar descoperisem deja paradoxul lui „credo quia absurdum“. Cred pentru că este absurd. Cred pentru că mie asta nu mi-ar fi dat prin minte. Nici atunci, nici acum.

Asta e una dintre problemele majore pentru care spiritualitatea clasică (să-i zicem aşa, în lipsa unui termen mai bun), fie că e vorba de religie, fie că e vorba de filozofie, se izbeşte de indiferenţă în ziua de astăzi. Oamenii o caută ca bezmeticii, dau cu capul de ea, fac un cucui şi-o lasă baltă. Nu e comodă. Nu se lasă dusă de nas, rezistă ispitelor, nu se adaptează, nu-şi vopseşte părul, nu se pupă cu toată lumea. Nu e modernă. Ştie, cum s-ar zice, una şi bună. E dogmatică, da, în măsura în care crede că are dreptate. Crede, nu ştie. E orto-doxie: credinţă dreaptă, nu ştiinţă dreaptă. E un cadru în care mintea e deopotrivă disciplinată şi eliberată. Zice Platon în Scrisoarea a VII-a că nu a scris niciodată despre lucrurile care pot fi studiate, dar nu pot fi învăţate altfel decît printr-un soi de revelaţie mistică (o scînteie care aprinde o flacără în suflet), revelaţie ce survine unei îndelungate disciplinări a minţii. Şi-atunci cum să nu-ţi sfărîmi creierii încercînd să interpretezi încă o dată şi încă o dată, după vreo 2400 de ani şi cîteva mii de analize, Republica? De ce să te miri cînd în toamna trecută, la Harvard, am auzit-o pe Bonnie Honig interpretînd, dintr-o perspectivă complet nouă, Antigona lui Sofocle? Se dă o Sfîntă Treime şi se lasă muritorul să-şi izbească mintea de toţi pereţii ei – cum vine asta? Nimic nu e lesne în spiritualitatea clasică. Totul e bun-simţ – de aici şi transferul grecescului dogmatas în latinescul decentem. Dogma e decentă. Cere doar imposibilul. Gîndiţi-vă doar ce greu i-a fost arabului Ibn Sina (Avicenna) să stoarcă dintr-un Coran, altminteri destul de prozaic, o întreagă mistică şi filozofie. Sau cum e să transformi zilnic legatul şireturilor într-o meditaţie la Torah. Ca să nu mai lungim vorba, spiritualitatea clasică prezintă, din perspectivă modernă, un dezavantaj major: nu e comodă. Dimpotrivă, te solicită pînă peste poate.

Aici e aici. Aici vine clipa în care noua spiritualitate ne eliberează picioarele din încălţările prea strîmte şi ni le vîră în confortabili papuci de casă. Era Vărsătorului, cum îi zice, e un nume potrivit – în limba română. Aquarius nu înseamnă mare lucru, dacă nu ştii că şi în zodiacul babilonian, şi în cel grecesc, ba chiar şi în cel hindus desemnează nu apa, ci „turnarea de apă“ (în capul Peştilor). Cînd verşi apa? Cînd eşti leneş, cînd te-ai puturoşit, cînd ai abandonat lupta de-a căra urciorul, cînd vrei să faci din ţărînă şi apă o mocirlă. Cînd nu te temi de o scatoalcă dacă scapi urciorul. E comod să verşi apa, mai greu e s-o cari pînă la capăt. Aşa se face că era Vărsătorului are succes. Noi vrem rezultate şi vrem rezultate hic et nunc. Nu mai avem răbdare pentru viaţa de dincolo. Vrem pace şi fericire acum. Vrem să împăcăm şi lupul, şi capra, şi varza. Acum. Aici. Pe malul ăsta. Nu mai avem nici răbdare şi nici nervi să le luăm în spinare şi să le transportăm încolo şi-ncoace de-a curmezişul rîului. Ne dorim din răsputeri ca toată lumea să aibă dreptate, cînd e evident că nu toată lumea poate avea dreptate. Ne dorim să ne mîntuim mîncînd un morcov, făcînd o clismă sau înghiţind o pastilă. Orice, dar să fie lesnicios şi rapid, numai să vie odată Împărăţia aia în care leul se pupă cu mielul, dacă se poate prin 2012, să le dăm şi mayaşilor o satisfacţie tîrzie!

Aşa se face că noua spiritualitate rezonează foarte bine cu exerciţiile abdominale făcute de o centură care încordează muşchii în locul tău, cu pilulele de slăbit fără dietă, cu orice se poate atinge fără efort, fără suferinţă, şi – mai presus de toate – fără bătăi de cap. Din acest punct de vedere, spiritualitatea nouă e destul de veche. Vrea confort, vrea vată în urechi şi izmene de iarnă. Harry Potter (un personaj altminteri delicios) nu e decît un soi de Făt-Frumos din lacrimă, lipsit însă de dimensiunea metafizică a tinereţii fără de bătrîneţe şi a vieţii fără de moarte. Spre deosebire de Făt-Frumos (sau Prometeu), Harry nu-şi mai pune astfel de probleme. El învaţă sîrguincios cum să mînuie bagheta pentru a transforma oamenii în şoareci sau ce descîntec să spună ca să zboare cu măiestrie pe mătură. De ce oamenii se transformă în şoareci sau zboară pe mătură nu mai interesează pe nimeni. Important e rezultatul, nu întrebarea. Nu căutarea.

P.S. 1984, toamna. Mă plimbam cu Zbengu pe strada Libertăţii şi ne certam. Pe problema mîntuirii ne certam. Deschide unul fereastra şi strigă: „Da’ mai tăceţi, bă, în aia-aia!“. La care Zbengu, om altminteri calm, azi profesor de fizică teoretică pe la Virginia State University, urlă şi el: „Bă, taci tu în aia-aia, şi ascultă ce vorbim, c-oi avea ceva de învăţat!“. Omul a închis fereastra şi n-a mai zis nimic.

Alin Fumurescu predă filozofie politică la Indiana University, SUA.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.