În 2021, România va găzdui, din nou, o capitală europeană a culturii. Capitala europeană a culturii din 2007, Sibiu, a marcat istoria micului oraș transilvănean: astăzi, Sibiu este unul dintre orașele cu cea mai vastă infrastructură culturală. În afară de deja celebrul Festival Internațional de Teatru (unul dintre cele mai mari din lume) au apărut zeci de festivaluri, instituții și mici organizații culturale. Pentru un leu investit în cultură, comunitatea cîștigă alți patru lei – spunea directorul festivalului, Constantin Chiriac. Asta e încă o miză importantă pentru capitala europeană a culturii: să arate că banii publici acordați culturii pot genera și profit. Să nu uităm că industriile culturale și creative au o pondere de 7-8% în PIB‑ul României. Altminteri, bunăstarea, calitatea vieții unui oraș nu se măsoară doar în autostrăzi, canalizare, parcuri și blocuri reabilitate. Ci și în creație culturală.

Nu e de mirare că în competiția pen­tru Capitala culturală a anului 2021 s-au înscris 14 orașe ro­mânești. Toate s-au angajat, prin aleșii locali, să continue să investească în sectorul  cultural indiferent dacă obțin sau nu titlul. Așa că această competiție e un cîștig în sine: administrația locală și-a pus la punct politicile culturale și și-a i­ma­ginat viitorul localității por­nind de la investiția în cultură. Pa­tru au obținut statutul de oraș-can­didat: Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara. Pînă în septembrie, cînd comisia de experți va stabili cîștigătorul, re­pre­zentanții celor patru orașe își vor defini strategiile și vor pregăti programele detaliate.

Am adresat directorilor de programe care au creat dosarele de candidatură același set de întrebări cu privire la oferta lor. În­cercăm, în Dosarul de față, să vedem care e oferta celor patru orașe candidate la acest titlu foarte rîvnit. Cum arată acum – și unde își propun să ajungă peste cinci ani. Este, cred, prima încercare sistematică a unei publicații românești de a analiza, în detaliu, oferta. Și nu, nu vom deveni arbitrii acestei întreceri, ci doar spectatorii ei. 

Ilustraţie de Ion BARBU