Cum planeta suferă din cauza exceselor activității umane, i-am întrebat in corpore pe activiștii de la Greenpeace România ce înseamnă pentru ei cumpătarea și, mai ales, ce e de făcut pentru a duce o viață echilibrată, în acord cu natura. A rezultat acest colaj de gînduri și îngrijorări, de idei, sfaturi și recomandări. (M .C.)

● Valentin SĂLĂGEANU: Via media aurea, zice un proverb dintre cele pe care le-am învățat papagalicește în liceu. Sau în gimnaziu. Calea de mijloc e de aur, situarea echilibrată în raport cu extremele e de dorit, cumpătarea în fața exceselor e dezirabilă. Sună cuminte, cumva precaut, a sfat care, livrat ca atare în momente de impetuozitate, creează mai mult iritare și respingere. E și un loc comun, o banalitate repetată de părinți și adulți, ori ca amenințare, ori cu un zîmbet condescendent, urmată de obicei de „Ai să vezi tu!” și, mai tîrziu, de „Ți-am zis eu!”. În fața prăbușirii ecosistemelor, a crizei climatice și a naturii pe care o traversăm, „ecologiștii”, apostolii apocalipsei laice, sînt în postura ingrată de a verbaliza emfatic asemenea sfaturi enervante. Cumpătarea, în toată bogăția ei semantică, ar trebui să fie virtutea pe care s-o exercităm acum pentru a reda mediului echilibrul necesar ca să poată susține viața. Oricît de enervant sună, acum este momentul să fim cumpătați. Că nu degeaba îi zice mediu. Sper.

● Vlad CĂTUNĂ: Cumpătarea nu a făcut niciodată casă bună cu homo sapiens, și cu atît mai puțin în zilele noastre. Trăim într-o societate care este fundamentată pe consumerism, excese și goană după lucruri. O societate în care ne demonstrăm valoarea prin lucrurile pe care le deținem și ne satisfacem nevoile emoționale prin supraconsum. În 2008, în plină recesiune economică, Jdimytai Damour, lucrător temporar la un magazin Wal-Mart din Valley Stream, a fost călcat în picioare și omorît de mulțimea care a dat năvală în magazin pentru a beneficia de ofertele Black Friday. An de an, omenirea consumă mai mult decît pot produce ecosistemele planetei. În 2019 am epuizat resursele naturale globale pentru anul în curs încă din luna iulie. Raportul United Nation din 2019 ne avertizează că peste un milion de specii de plante și animale sînt amenințate cu extincția în următoarele decenii din cauza activității umane. Criza în care ne aflăm – de mediu, sistemică, culturală, economică – e atît de profundă, încît salvarea nu o să vină din cumpătare. Sîntem lacomi de cînd lumea. 

● Carla DONCIU: Poate tot ce trăim acum e un prilej bun de a privi în noi, la excesele noastre, cu noi, cu ceilalți, cu natura. Și poate ce găsim ne va determina să ne așezăm viața pe alte coordonate, cu mai multă responsabilitate și grijă pentru tot ce ne înconjoară. Cumpătarea e despre echilibru, iar echilibrul nostru e esențial legat de cel al naturii. E nevoie să învățăm să trăim altfel împreună, să o ascultăm mai atent, să ne acordăm mai bine.

● Ciprian GĂLUȘCĂ: Cumpătarea nu e sexy. Nu poartă cele mai cool sau trendy haine, nu postează pe Instagram și nu știe să facă vlogging. Cumpătarea e oaia neagră a familiei capitaliste, cea care (cică) s-ar opune dezvoltării. Cumpătarea nu vede binar, știe că între foarte bine și foarte rău există un spațiu uriaș în care se poate bucura de cele mai organice plăceri, neinventate și nedescoperite încă de ochiul vigilent al prosperității eterne. Cumpătarea stă de cele mai multe ori ascunsă, apare la ziar doar în timp de crize, ca un pas intermediar. În acest rollercoaster, puțini norocoși reușesc să evite vîrtejul, iar dacă o fac, au o șansă bună să-și facă un selfie cu cumpătarea.

● Elena IONESCU: „Nu e bine să folosim plastic, otrăvim natura, mor delfinii și alte animale”, explică cu patos fiica mea de cinci ani la locul de joacă. Publicul este impresionat de discursul ei. Cu toate acestea, ori de cîte ori trecem pe lîngă magazinul de jucării din piață, dorința de a avea încă un set de cățeluși, aproape identici cu cei pe care îi are acasă, o copleșește. O înțeleg. Și eu mă trezesc, mai des decît mi-ar plăcea să recunosc, căutînd plăcerea pe care ți-o oferă un lucru nou, chiar dacă știu teoria mai bine decît fiica mea. Falsa nevoie de a avea cît mai mult, de a acumula, este ceea ce avem în comun cu proprietarii celor o sută de companii responsabile de 71% din emisiile de carbon. Cu toții sîntem vinovați de dezechilibrul în care se află planeta noastră, într-o mai mică sau mai mare măsură, chiar dacă doar cîțiva dintre noi distrug atît de mult. 

Poate că generația fiicei mele va înțelege mai bine ce înseamnă cumpătarea. Sper să trăiască într-o lume în care această înțelegere să fie intrinsecă, și nu forțată de condițiile pe care noi le vom fi creat, după ce nici măcar o pandemie nu ne va fi convins să ne schimbăm obiceiurile.

 Maia TESZLER: M-am tot gîndit la cumpătare și îmi apare în minte imaginea unor omuleți care-și agită brațele și picioarele încercînd să și le calmeze – o asociez cu un efort de a te opri, cu sudoare, cu un fel de dezintoxicare. După întoarcerea noastră în lume, mi-aș dori să văd că nu mai e un efort, că ne liniștim cu toții și trăim în sinonimie cu noi înșine, în primul rînd. Cumpătare în gînduri, în tendința de a ne suspecta mereu unii pe alții, de a vedea în două non-culori, de a fugi de griuri care, de fapt, colorează. Cumpătare în obiceiul de a umple compulsiv ce credem noi că sînt goluri cu un tăvălug de stimuli care ne îndepărtează și mai mult de noi și de ceilalți. Cred că sînt cîțiva primi pași ce trebuie făcuți pînă la o legătură onestă cu natura și resursele ei. Faptul că nu vrem să fim martori pasivi ai distrugerii și grija față de acum ar trebui să devină firești, părți ale reflexului nostru uman.

 Raluca RUSU: Am noroc cu niște părinți minunați. Niciodată nu mi-au impus prea multe, dar mi-au dăruit fiecare lucru învățat în viață. Deși m-am născut și am crescut în România pe care o cunoaștem cu toții, mereu mi-a fost greu să înțeleg excesul și dorința de a avea cît mai mult, pe care le tot văd în jur. Pentru mine, cumpătarea e parte din cine și ce sînt, am crescut cu ea și, la fiecare lucru pe care îl simt excesiv, mă întreb: „Chiar am nevoie de asta?”. E o întrebare mereu prezentă, întrebare după care mă ghidez și, datorită ei, nu am simțit niciodată că îmi lipsește ceva. Cumpătarea și echilibrul nu au un set de reguli generale, ci se pliază pe fiecare în parte, dar dacă sîntem sinceri cu noi și cu ce ne înconjoară, atingem echilibrul fără să ne impunem asta. Trăim într-o lume pe-repede-înainte, în care acționăm mai mult în circumstanță decît pentru noi, dar e important să ne amintim că trăim pentru a fi, și nu pentru a avea.

 Denis BLIDARIU: O să vorbesc despre cumpătare cînd facem alegeri alimentare. Mai ales acum, în momente de criză, să consumăm local: să încercăm să cumpărăm produse de la producători cît mai apropiați de casă. Să consumăm de sezon: e important, mai mult ca niciodată, să mîncăm ceea ce ne oferă natura, nu ce o forțăm noi să ofere. Să reducem risipa. Să mîncăm ce și cît vrem, dar să învățăm din fiecare masă și să aproximăm cît ne trebuie. Numai așa nu vom transforma hrana în deșeuri. Bineînțeles, să încercăm să consumăm alimente cît mai puțin procesate. E bine pentru sănătatea și imunitatea corpului, dar și fiindcă procesarea și conservarea vin la pachet cu un consum ineficient de carburant, apă, resurse. În cele din urmă, să reducem cît putem consumul de carne și derivate din carne. Industria cărnii generează mai mult de jumătate din emisiile de carbon din industria alimentară și nici nu are vreun beneficiu în sporirea sănătății sau a tinereții. Dimpotrivă, le slăbește.

 Alexandru OPRIȚA: Cumpătare e atunci cînd renunți la Cini Minis pentru că nu-ți place etica brand-ului, cînd îți repari blugii roși între picioare sau cînd pui de-o tocăniță din legumele aproape trecute pe care alții le aruncă. Cînd nu conduci mașina dacă nu ai loc de parcare, cînd scoți încărcătorul din priză dacă nu îl folosești sau cînd nu ții apa pornită cît timp te speli pe dinți. Poate exista cumpătare în gesturi mici, iar ele se adună în ceva mult mai mare, într-o stare de spirit care te definește ca persoană, care te face mai liber, mai puțin dependent de tot ceea ce e material. Și, pînă la urmă, fericirea e o stare care ține mai degrabă de calitate decît de cantitate.

 Cristinel BUZATU: A te gîndi de două ori și a acționa o dată, asta înseamnă pentru mine cumpătare. Cred că în lumea în care trăiam totul se petrecea prea repede, cu prea puțină considerație pentru consecințe și pentru ce va rămîne în urmă. Această pauză forțată ne oferă oportunitatea să reflectăm asupra lumii pe care ne-am construit-o și asupra celei în care vrem să locuim. Poate am putea folosi acest timp ca să ne gîndim la ce fel de orașe vrem pentru noi și copiii noștri, să ne gîndim mai mult care ar trebui să fie prioritățile noastre ca țară, ce fel de instituții publice vrem și ce fel de relație ne dorim cu natura. Sper ca după această criză să găsim resursele să acționăm pentru un viitor mai bun, unul în care ne-ar face plăcere să trăim. 

 Alin TĂNASE: Cumpătarea este strîns legată de aerul pe care îl respirăm. Mai ales în zilele acestea de pandemie, cumpătarea noastră se simte în aer. În București, nivelul de poluare a aerului din trafic a scăzut la jumătate față de „normal” – cel puțin așa defineam normalul înainte de COVID-19. Asta spun și oamenii de știință cînd vine vorba de măsuri pentru a rezolva criza climatică în care ne aflăm: să fim cumpătați în consum, în deplasări, în mai toate aspectele. Sper ca după această criză, în care politicienii la nivel mondial au plecat urechea către oamenii de știință și au implementat măsuri drastice, societățile să fie mult mai deschise la schimbări de anvergură precum cea necesară rezolvării crizei climatice.  

 Alina AFLECĂILOR: Trăim un context extraordinar, care ne ajută să acceptăm că această cumpătare este și va fi esențială. Pentru noi, ca umanitate, pentru natură, pentru biodiversitatea și sănătatea planetei, precum și ale generațiilor care vin din urmă. Este momentul cel mai potrivit, acum, în al doisprezecelea ceas, să ne reevaluăm valorile și cum dorim să continuăm: rămînem neutri și indiferenți sau ne poziționăm ca aliați în susținerea unui viitor sustenabil, echitabil și verde? Convingerea mea este că sîntem deja aliați. Trebuie doar să mai prindem nițel curaj și să devenim mai vocali. Atît.

 Cristian NEAGOE: Sophrosyne. Nu, nu e nickname-ul mătușii Eufrosina pe Tinder. Așa numeau vechii greci „cumpătarea”. Ce însemna asta pentru ei, care încă nu secătuiseră pămîntul și credeau că natura e imposibil de distrus? Etimologic, ar fi „sănătate a cugetului”, dar de la Platon la Plotin au fost dezbătute multe definiții: „armonie”, „cale de mijloc”, „cunoaștere a binelui ce trebuie ales și a răului ce trebuie evitat”. Stoicii identificau patru virtuți fundamentale: prudența, cumpătarea, tăria morală și dreptatea.       

Omenirea de azi, mult mai numeroasă și mai vorace, pare să aibă nevoie de o ditamai criza pentru a-și regăsi echilibrul. Arderea Amazonului, a Australiei, a mari părți din Africa, Indonezia sau Siberia n-au părut s-o miște prea tare, cîtă vreme motorul economiei a continuat să duduie și să fumege. A fost necesară o pandemie ca să ieșim din cursa asta dementă înspre buza prăpastiei. Mașinăria infernală pe care am construit-o a frînat brusc, și nu fiindcă am fi realizat cu toții simultan că nu mai poate continua să funcționeze prin amanetarea viitorului, ci fiindcă un organism minuscul, de 120 de nanometri, „i-a dat rușine”. N-ai cum să repari un mecanism din mers, iar noi nu l-am fi oprit niciodată într-un efort global precum acesta. L-am fi lăsat pur și simplu să ne explodeze în față, perfect conștienți că asta o să se întîmple, îmbătați de îmbuibare și de dorința nestăvilită de mai mult. 

Vom avea suficient timp să-i înlocuim părțile stricate, motorul cu combustie internă și externalități ucigașe, s-o dezbrăcăm de podoabele vanității, s-o înverzim și să-i redăm un loc mai modest în templul vieții? În ultimă instanță, această Superflu ne-ar putea face să mai renunțăm la superfluu.

 Marian MÂNDRU: Criză sau nu, soarele tot răsare! E singura sursă de energie cu care putem să nu fim cumpătați. Goliți rafturile de panouri solare, umpleți acoperișurile cu ele, burdușiți rețeaua cu mii de kWh și dați și altora energie curată, dacă aveți prea multă. Păstrați, însă, petrolul, gazele „naturale”, cărbunele acolo unde le e locul: sub pămînt. Vine era cumpătării energetice și, cum obiceiurile rele se schimbă greu, cel mai bine e să începem să gîndim altfel. Acum!

Echipa Greenpeace România: Valentin Sălăgeanu – director, Vlad Cătunăcampaigner pentru climă și energie, Carla Donciu – director de comunicare, Ciprian Gălușă – campaigner pentru păduri și viață sălbatică, Elena Ionescu coordonatoare oameni & cultură organizațională, Maia Teszler coordonatoare comunicare digitală, Raluca Rusu responsabilă de sprijin pentru voluntari și mișcări civice, Denis Blidariu coordonator de voluntari, Alexandru Oprița – campaigner digital, Cristinel Buzatu consilier juridic, Alin Tănase – campaigner pentru mobilitate și transport durabil, Alina Aflecăilor responsabilă de implicarea offline, Cristian Neagoe PR pentru păduri și viață sălbatică, Marian Mândru – campaigner pentru energie curată.