Calea de mijloc. Adică moderația – interviu cu Cristian PREDA

Publicat în Dilema Veche nr. 791 din 18-24 aprilie 2019
Calea de mijloc  Adică moderația – interviu cu Cristian PREDA jpeg

La scurt timp după prăbușirea URSS, Francis Fukuyama a prezis „sfîrșitul istoriei“: lumea, credea el, avea să se înscrie definitiv pe calea liberalismului. A fost prea optimist?

La începutul anilor ’90, adversarii democrației liberale păreau să fi dispărut. Fukuyama avea, de fapt, în vedere totalitarismele. Era foarte optimist. Există încă și azi regimuri totalitare – în China, Coreea de Nord sau Cuba. Pe de altă parte, au apărut alți adversari: autoritarismele de tip Putin sau Erdogan sînt cele mai cunoscute. În general, e vorba despre regimuri care maimuțăresc alegerile și manipulează sistemele constituționale pentru a garanta perpetuarea la putere a unor lideri populiști. Democrația liberală e bazată pe două reguli: constituirea unor majorități prin alegeri libere și corecte e prima dintre ele, limitarea puterii e a doua. Unele regimuri au probleme cu prima, altele – cu cea din urmă.

Cum se explică declinul democrațiilor liberale?

Democratizarea s-a extins în întreaga lume atît de mult încît e greu să dai peste vreun loc în care ea să nu fie invocată, măcar ca ideal de atins. Nu la fel stau lucrurile atunci cînd vine vorba despre liberalism în sensul său politic, adică despre libertăți sau – cum se zice în ultimele decenii – drepturile omului. La Moscova ți se va spune că există un specific rusesc al acestor drepturi, la Riad sau la Teheran – că există un specific musulman, care ar fi, după caz, sunnit sau șiit, la Beijing – că poporul chinez are nevoie de drepturi economice, nu și de libertățile politice occidentale, văzute ca niște „rătăciri“. S-a mai petrecut ceva, de data asta chiar în sînul societăților politice europene, adică în democrații liberale care existau în mod efectiv, nu erau doar ambiții: populiștii au săpat încrederea în partidele care au construit Uniunea Europeană, dînd vina pe Bruxelles pentru tot ce nu merge în statele membre unde ei acționează. Ideologiile erau oricum erodate, acum s-au erodat și partidele ca instrumente ale politicii.

Termenul „liberalism“ e oarecum ambiguu. El se referă, pe de o parte, la libertățile individuale și civile și, pe de altă parte, la libertatea economică. Să nu mai vorbim de faptul că, la cum s-a așezat scena politică, a fi liberal, în SUA, înseamnă a fi de stînga, pe cînd, în Europa, a fi liberal indică o poziționare la dreapta. Cum vedeți aceste clivaje?

Statele Unite ale Americii au o scenă politică dominată de două partide, cel Republican și cel Democrat, în vreme ce în Europa – cu cîteva excepții – sistemele politice au mai multe partide, astfel încît liberalii sînt mai degrabă la centru, între diverse forme de conservatorism și diverse forme de socialism, inclusiv cel revoluționar. În Europa, liberalismul economic e îmbrățișat mai degrabă de partidele de dreapta, conservatoare din punct de vedere moral, la fel ca în tradiția republicană americană. Sistemele de partide din UE sînt foarte variate: cel cipriot e singurul de tip prezidențial, precum cel american, dar dacă la dreapta e un partid conservator, la stînga e unul comunist, iar recent s-a produs o fragmentare a spectrului politic precum într-un sistem de tip parlamentar. Asemănările dintre formele politice americane și cele europene sînt înșelătoare.


– Cristian Preda, foto: adevarul.ro

vii preda foto adevarul jpg jpeg

Cum (mai) poate fi susținut liberalismul economic după criza din 2008?

Dacă liberalismul politic e contestat, nu există alternativă credibilă la liberalismul economic. Pînă și chinezii vor liberă inițiativă și comerț. Criza din 2008 a pus în chestiune nu atît principiul schimbului liber, cît modul de intervenție al statelor sau, mai exact, responsabilitatea lor. În unele țări din Europa și în Statele Unite au apărut în schimb voci care contestă libertatea de circulație a lucrătorilor străini, ca și libertatea de a produce departe de casă cu mînă de lucru ieftină. E o revenire la o filosofie protecționistă. Nu știm ce efecte va avea.

De unde vine lipsa de încredere în valorile liberale în societăți postcomuniste, precum Polonia, Ungaria ori România?

Regulile democrației se învață mai repede decît valori liberale precum toleranța ori moderația. Una dintre cauze e aceea că ideea majorității e mult mai veche în cultura politică europeană decît ideea că nu trebuie să ucizi pe cineva pentru credințele sale. În Polonia, Ungaria și România, înțelesul dat democrației e ceea ce Tocqueville numea „tirania majorității“: dacă ajungi la putere, nu te mulțumești să schimbi politicile, ci vrei să acaparezi statul. Ceea ce presupune să politizezi instituțiile și să le obligi să funcționeze în interesul majorității, nu în interesul general.

Poate fi recuperat liberalismul acolo unde pierde teren?

Paradoxul face ca în țările ex-comuniste menționate să fie responsabile pentru derapaje ale statului de drept formațiuni sau personalități care erau liberale în anii ’80 sau la debutul tranzițiilor: așa apăreau în acele vremuri membrii Solidarității poloneze, Orbán Viktor sau Călin Popescu Tăriceanu. E greu de crezut că premierul maghiar, fostul premier român sau Jaroslaw Kaczynski ar putea să redevină într-o zi liberali. E nevoie de alte forțe pentru a reinventa o politică liberală în aceste țări, dar sînt convins că se vor găsi. Situația din vestul Europei e mai complicată. În țări precum Franța sau Italia, partidele care au dominat perioada postbelică sînt ca și dispărute, dar cei care le-au măturat de pe scena politică, cel puțin pentru moment, par foarte diferiți de la un caz la altul, și anume o forță liberală, în cazul Franței, respectiv o alianță între extrema dreaptă și un partid antisistem în Italia.

Cetățenii europeni au așteptări tot mai mari din partea statului, dar se revoltă atunci cînd li se impun taxe noi sau reglementări. Cum depășim acest impas?

Nivelul taxelor și dimensiunile statului fac obiectul unor negocieri care, în societățile moderne, nu se opresc niciodată. Consensul social evoluează în funcție de exigențele cetățenilor, de resursele statului și de responsabilitatea politicienilor. Azi, faptul că vrei și taxe mici, și servicii publice impecabile a devenit banal. Pe la mijlocul anilor ’70 se vorbea în teoria politică despre supraîncărcarea democrațiilor și era încurajată o anumită demobilizare a cetățenilor, pentru ca regimurile – cărora li se cer atîtea și atîtea lucruri – să mai poată fi guvernate. De trei decenii încoace, filosofia s-a schimbat: toată lumea vrea din nou participare, implicare și deliberare, consolidînd astfel simpatia pentru democrație, dar încrederea cetățeanului în instituțiile democratice nu pare să fi sporit.

Mai există partide liberale autentice în Europa?

Dacă ne uităm la structura grupului politic din PE intitulat Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, vom găsi 37 de formațiuni foarte diverse: valonii din Mișcarea Reformatoare și bulgarii de origine turcă din Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, spaniolii din Ciudadanos, dar și conaționalii lor din Partidul Naționalist Basc, voci pro-Kremlin precum cea a letonei Iveta Grigule, dar și anti-Kremlin, precum cea a lituanianului Petras Austrevicius, partidul lui Tăriceanu care și-a luat chiar numele fracțiunii parlamentare europene, dar și liberal-democrații britanici. Nu vreau să fac o listă cu cine e liberal autentic, fiindcă mi-e teamă să nu uit pe cineva. Voi spune, în schimb, că mulți maimuțăresc liberalismul: exemplul cel mai elocvent mi se pare cel al populistului rus Vladimir Jirinovski, care și-a numit formațiunea Partidul Liberal Democrat.

Liberalismul în Occident e un dat sau trebuie să fie apărat?

În Occident, liberalismul e o realitate politică și economică. Instituțiile construite pornind de la principiile sale sînt solide. Există însă și lucruri mai fragile, precum respectarea cuvîntului dat, în care Friedrich Hayek vedea un reper al moralei liberale, ori pasiunea numită de moderni „interes“, care a asigurat – potrivit lui Albert Hirschman – triumful intelectual al capitalismului înainte ca acesta să triumfe și în realitate. Trebuie să ne respectăm cuvîntul și avem nevoie de logica intereselor pentru ca liberalismul să dureze. Aș adăuga aici ceea ce spunea în Etica sa Spinoza, primul filosof din istorie care a considerat că democrația e cel mai bun regim: „omul liber“, zicea el, „nu lucrează niciodată cu viclenie, ci întotdeauna cu bună-credință“.

Cine sînt liberalii azi, în România?

Aș începe prin a vă spune cine nu sînt liberali: nostalgicii comunismului sau ai fascismului interbelic, susținătorii delirului protocronist despre daci, naționaliștii, toți cei care cred în teza marxistă a supremației economiei asupra politicii. E de la sine înțeles că nu sînt liberali nici cei care se definesc ei înșiși ca progresiști sau conservatori. Unii au ajuns să sus-țină că la noi există doar conservatori și progresiști. Nimeni nu i-a numărat pe cei care își spun așa. Dar retorica aceasta aproape că a evacuat numele liberal din vocabularul politic. Îl regăsim ca etichetă de partid, dar nu ca identitate politică. În opinia mea, e liberal cine e capabil să respecte demnitatea oricărei persoane, inclusiv a celei care nu e niciodată de acord cu tine. Singura limită a toleranței e dorința celuilalt de a te ucide. În acest sens, liberalii nu l au abandonat niciodată pe Hobbes, fondatorul individualismului, chiar dacă au repudiat apologia făcută de acesta absolutismului.

Care e viitorul liberalismului – în filozofia politică și-n politică?

Liberalii refuză să fie profeți, așa că doar un neliberal poate vorbi despre viitorul acestei doctrine. E mai bine să vedem ce e liberalismul în prezent: în politică, el e calea de mijloc sau moderația, cum ar zice Aurelian Crăiuțu, specialistul acestui concept. Din perspectiva filosofiei politice, liberalismul înseamnă azi istoria ideilor care au făcut posibilă trecerea de la absolutism la democrație.

Cristian Preda este membru al Parlamentului European (PPE). Profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Recent a publicat volumul Însemnări din vremuri tulburi și ținuturi exotice, Editura Polirom, 2018.

a consemnat Matei MARTIN

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.