Ca fotograf, am învățat să aștept

Ioana MOLDOVAN
Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Ca fotograf, am învățat să aștept jpeg

Aștept. Să bată vîntul. Să nu bată vîntul. Să cadă lumina fix în locul acela din cameră. O privire. Un gest. Un personaj care să facă un întreg din combinația de elemente din dreptunghiul la care mă uit de minute bune. Să meargă doctorița la culcare. Să se trezească soldații. Să găsesc subiectul ăla de care să mă țin cu anii. O abordare nouă. Un e-mail de răspuns la povestea propusă spre publicare. Să intre banii de la ultimul assignment. Mai aștept.

img 3499 jpg jpeg

În 2002 îmi luam primul aparat pe film semiprofesionist. Voiam să fac poze, nu să devin fotograf. Eram în ultimul an de facultate la Marketing și visam la o carieră în publicitate. Dăm pe repede-înainte perioada în care nici n-am făcut atît de multe poze pe cît îmi doream, nici nu am intrat în advertising, pînă în 2008, cînd am ajuns pentru prima oară într-o fostă colonie muncitorească. Acolo a început să prindă contur ideea că vreau să fac fotojurnalism. A urmat o perioadă în care aveam în continuare un job stabil, dar de-abia așteptam timpul liber în care să fac foto. Din 2013 a încolțit un sentiment de nerăbdare care mușca, în fiecare zi, cîte puțin din liniștea sufletului și încrederea minții. Începusem să am mai multe proiecte și așteptam momentul în care să îmi fac curaj să îmi dau demisia. A durat aproape doi ani. Mi s-au părut o veșnicie. Cred că eram la jumătate de pas de depresie. Știam de la prieteni din domeniu că e greu, aproape imposibil, să trăiești din fotojurnalism în România. Dar, Doamne, cît îmi doream să fiu ca ei! Vedeam în viața lor doar libertatea pe care munca la birou mi-o îngrădise atîta timp. Azi, în dreptul numelui meu scrie fotojurnalist, deși nu îmi cîștig existența doar din asta. Iar pentru mine, motto-ul unui coleg fotograf de pe site-ul său, „Fotografia este rezultatul așteptării”, a căpătat multe valențe.

img 4990 jpg jpeg

Am așteptat mult să ajung fotograf. Iar ca fotograf am învățat să aștept. Însă așteptarea e singura parte din răbdare care mi-e familiară sau la îndemînă. Liniștea din timpul așteptării, care definește răbdarea, mi-e străină.

Aștept momentul pe care sper să îl surprind într-o fotografie, pentru că mi-e clar că, fără așteptare, nu o să ajung niciodată la el. Cea mai mare provocare, cu orice proiect de fotografie documentară, este nivelul de profunzime pe care îl poți atinge spunînd povestea respectivă. Asta vine desigur cu accesul, care, la rîndul său, vine cu timpul dedicat subiectului. Preocuparea constantă este dacă reușesc sau nu să mă apropii suficient de mult pentru a surprinde acele cadre pe care știu că le vreau, cele pe care nu le văd sau la care nu ajung să fiu martoră decît dacă petrec mult timp pe subiect, dacă prezența mea ca fotograf, deși evidentă, devine în mare parte ignorată. Sînt cea mai fericită cînd ajung în punctul în care oamenii se simt confortabil cu mine, în sensul că se simt confortabil să facă lucrurile de parcă eu nu aș fi acolo. Și, atunci, aștept ca oamenii fotografiați să ajungă în acel punct. Dar așteptarea asta nu e una marcată de liniște. E o așteptare activă, atentă, concentrată, mereu în căutare de momente semnificative. Ba mai mult, e pe alocuri atinsă de întrebări despre relevanță, de incertitudini legate de atingerea profunzimii dorite, de frica ratării unor cadre. De multe ori, e o așteptare marcată chiar de nerăbdare.

img 7159 jpg jpeg

Îmi aduc aminte de vremea cînd făceam fotografie doar pe film. Faptul că nu îmi permiteam să trag filme „fără număr” m-a învățat să aștept mai mult un cadru, să-l gîndesc mai bine înainte să declanșez. Mai țin minte însă și nerăbdarea de a vedea pozele după ce ieșeau filmele de la developat. Acea „surpriză” pe care digitalul a trivializat-o. Departe de mine să nu recunosc meritele digitalului, în ritmul în care se lucrează azi și cînd nu vrei să dai o avere pe filme, e o comoditate binevenită. Îmi amintesc doar, cu drag, de momentul revelării fotografiilor de pe un film. Nici acum, pe digital, nu verific imediat fiecare poză, pe ecranul aparatului. Prefer să mă pierd în subiect. Desigur, uneori intervine ba nerăbdarea, ba curiozitatea, ba nesiguranța, și mai arunc un ochi.

img 0348 jpg jpeg

Cînd vine vorba de răbdare, mai am mult de lucru. Atît în viața profesională, cît și în cea personală. Ca fotojurnalist, cel mai mult îmi doresc să am răbdare cu un proiect. Să învăț să îl aștept cu adevărat. Să-l las să-și ia timpul necesar, să-l cuprind, să nu mă grăbesc să-l termin, să-l văd publicat. Și mor de nerăbdare să găsesc o idee nouă, o abordare nouă, acel „ceva” care să îmi zgîndăre curiozitatea și să-mi țină viu entuziasmul.

Mai vreau să reușesc să aștept și ca om, nu doar ca fotograf. Așa cum aștept cadrul dorit, să pot aștepta și momentul potrivit pentru o discuție. Așa cum aștept să bată vîntul, să aștept și să treacă impulsul de a răspunde la nervi sau supărare. Așa cum aștept un gest al unui personaj pe care îl fotografiez, să aștept și o vorbă caldă de la cineva drag. Cu (și în) liniște. 

Ioana Moldovan este fotojurnalist freelancer (www.ioanamoldovan.com).

Fotografii de Ioana Moldovan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.