Bunul, răul și umorul

Publicat în Dilema Veche nr. 825 din 12–18 decembrie 2019
Bunul, răul și umorul jpeg

În urmă cu cîteva luni, comediantul Dave Chappelle își lansa, pe platforma Netflix, cel mai nou spectacol al său intitulat Sticks & Stones. Deși apreciat de public cu un scor de 99% pe agregatorul Rotten Tomatoes, show-ul a fost amplu disecat de critici. Cu un scor de doar 35%, lui Chappelle i s-au reproșat glumele ofensatoare la adresa femeilor și a minorităților etnice și sexuale. Discuția stîrnită în jurul spectacolului lui Chappelle nu a fost prima, dar cu siguranță nici ultima în care au fost puse în dezbatere limitele morale ale umorului. Spre exemplu, în urmă cu două decenii, George Carlin era criticat pe motiv că glumele sale sînt ofensatoare la adresa femeilor, în contextul în care societatea americană era în continuare una de factură patriarhală.

Serialul de animație South Park a fost prezentat drept exemplul paradigmatic al „umorului de toaletă“, insensibil la suferința pe care glumele sale le poate provoca în rîndul minorităților. Nici alte seriale de comedie, presupus mai „cuminți“, nu au scăpat de asemenea critici. The Simpsons au fost în mijlocul unui scandal mediatic stîrnit de personajul Apu, imigrantul de origine indiană care deține minimarket-ul din oraș, din cauza portretizării stereotipice a acestuia. Publicația americană Bustle alcătuia un top al celor mai ofensatoare glume din serialul Seinfeld într-un articol ajuns viral anul acesta. Deportarea accidentală a lui Babu Bhatt, glumele pe seama omului-porc („The Pigman“) ori cele privitoare la locul de parcare pentru persoanele cu dizabilități sau „nazistul supei“ au fost aduse drept exemple în acest sens.

Deși poate suna pompos, schimbarea Weltanschauung-ului cultural, cu precădere în rîndul a ceea ce sociologii s-au obișnuit să denumească generația milenialilor, va face ca discuțiile de acest gen pe tema limitelor morale ale umorului să fie din ce în ce mai dese.

Despre libertate în umor

A devenit o reală obișnuință ca aproape orice dezbatere privitoare la libertatea de exprimare fie să pornească, fie să ajungă la considerațiile lui John Stuart Mill din Despre libertate. Criteriul pe care Mill încerca să îl operaționalizeze este principiul non-vătămării. Doar în virtutea acestuia, nota filozoful englez, e legitim ca cineva (individual sau colectiv) să ne restrîngă aria libertății noastre, fie că vorbim de acțiuni, fie că vorbim de forme de exprimare. Incitarea la violență fizică la adresa unor persoane ori calomnia se încadrează perfect în aria de aplicabilitate a acestui principiu.

S-ar putea însă extinde această arie și în domeniul glumelor ofensatoare la adresa minorităților etnice sau sexuale?

Primul aspect, a include ofensa în rîndul tipurilor de acțiuni care provoacă vătămarea unor persoane (ori a unor întregi categorii definite pe baza unor trăsături arbitrare pe care aceștia le au precum sexul, etnia etc.), pare o sarcină dificilă. Spre exemplu, primele încercări de a preda teoria evoluției în sudul creștin al Statelor Unite s-au lovit de reacția profund ofensată a celor care vedeau în teoria științifică articulată de Darwin o ofensă adusă statutului privilegiat al omului care, opinau aceștia, în calitatea sa de creație a lui Dumnezeu, nu poate fi doar un simplu verișor al cimpanzeilor și urangutanilor. Apoi, dieta multora dintre noi bazată pe consumul de carne de vită este, cu siguranță, ofensatoare la adresa credințelor hinduse în sacralitatea acestui animal. Deși există argumente întemeiate pentru a ajunge la o concluzie privitoare la abandonarea consumului de carne de vită, ofensa nu pare a fi însă printre acestea.

Răul

Chiar dacă simpla ofensă nu constituie, cu necesitate, un temei pentru a argumenta că s-a petrecut o vătămare, discuția din secțiunea anterioară poate fi rafinată în contextul dezbaterii academice privitoare la limitele morale ale umorului.

Filosoful american John Morreall avansa, într-o carte publicată în urmă cu zece ani, trei mari aspecte problematice din punct de vedere etic ale umorului. În primul rînd, umorul (cu precădere cel ofensator) poate trivializa experiențe umane traumatizante. A-l compara, așa cum au făcut scriitorii unui episod din Seinfeld, pe bucătarul extrem de rigid al unui restaurant unde se vînd cele mai bune supe din New York cu un nazist nu ar face nimic altceva decît să trivializeze drama prin care au trecut victimele naziștilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, pe cale de consecință, ar afecta negativ modul în care spectatorii serialului s-ar raporta în viitor la extremismul politic.

Apoi, glumele ofensatoare la adresa minorităților ne blochează empatia și compasiunea la adresa victimelor unor nedreptăți sistemice. Vătămarea adusă de glumele la adresa romilor nu survine, așadar, ca urmare a unor daune fizice directe, ci prin prisma faptului că persoanele care sînt amuzate la asemenea glume vor tinde să trateze suferința celor marginalizați fără empatia de care ar trebui să dea dovadă. Nu în ultimul rînd, glumele ofensatoare ar promova sau ar păstra vii stereotipuri și prejudecăți pe care le putem avea la adresa unor grupuri din interiorul societății. În acest fel, pentru a-l parafraza pe Foucault, glumele ofensatoare la adresa femeilor dintr-o societate în care violența la adresa acestora este încă un fapt banal ar normaliza această stare de fapt.

Cu alte cuvinte, am putea spune că, deși a priori nu este nimic greșit din punct de vedere moral în ceea ce privește glumele ofensatoare, ele pot deveni problematice atunci cînd ținta lor este reprezentată de grupuri sociale marginalizate, discriminate ori expuse la violență. Vătămarea survine ca urmare a faptului că glumele ar trivializa și normaliza suferința acestora, ar menține stereotipurile la adresa lor și ar bloca empatia față de respectivele grupuri.

Deși argumentul privitor la trasarea în acest fel a limitelor morale ale umorului sună plauzibil din punct de vedere intuitiv, este neclar în ce măsură există dovezi empirice care să susțină o asemenea teză. La fel cum nu există, pînă în prezent, dovezi temeinice că expunerea la jocurile video violente ori la pornografie ar crește gradul de violență al jucătorilor sau al privitorilor, nu putem spune că umorul conduce, cu necesitate, la ceea ce ne spune Morreall.

Cu toate acestea, consider că o soluție de compromis este, totuși, posibilă. Eticienii tind să distingă între acțiuni care sînt datorii morale (a salva un copil mic de la înec, spre exemplu) și acțiuni care sînt dincolo de datorie, denumite „supererogatorii“. Deși nu e obligatorie, supererogația este, totuși, lăudabilă moral. În mod similar, am putea privi abținerea de la a face glume sexiste/rasiste ori a rîde la acestea nu atît ca o limită morală a umorului, cît mai degrabă ca pe un fapt lăudabil care intră în sfera supererogației.

Apoi, nu trebuie să ignorăm faptul că a rîde la o glumă care ar normaliza antisemitismul nu înseamnă, cu necesitate, că persoana în cauză sprijină cu adevărat o asemenea atitudine. Între Jerry Seinfeld și Larry David, ambii evrei, creatori ai popularului serial din anii ’90, și o persoană alt-right din ziua de azi, care ar vedea într-un episod din Seinfeld normalizarea nazismului, este o diferență semnificativă care ține de contextul receptării glumei. Orice discuție rezonabilă privitoare la limitele umorului trebuie să țină cont de acest aspect esențial.

Bunul

Același Morreall notează că umorul are și o componentă eminamente pozitivă, stimulîndu-ne atît virtuțile intelectuale, cît – poate chiar mai important – și pe cele morale. În timpul Holocaustului, umorul a fost liantul care a întreținut și hrănit solidaritatea evreilor aflați într-o situație disperată. În mod similar, rezistența prin umor a fost o tehnică patentată în statele din spatele Cortinei de Fier comuniste. Nu degeaba trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit!

Radu Uszkai este asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane al Academiei de Studii Economice din București și cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.