Există acea valoare liberală, legată în special de cultura anglo-saxonă, acel sistem care pune accent pe afirmarea, pe creativitatea şi pe calităţile individului şi în care, deşi fiecare îşi urmăreşte interesele în mod liber, independent şi într-o competiţie cu ceilalţi (bine reglementată), suma activităţilor individuale creează prosperitatea întregii societăţi. Se numeşte individualism. Dar termenul poate fi înţeles şi cu totul altfel, ca o lipsă totală de sistem, în care fiecare face ce vrea, într-o competiţie în care regulile nu există sau nu se respectă.Dacă în primul caz e vorba de un cadru în care se pot dezvolta calităţile umane ale fiecărui individ, în cel de-al doilea sînt potenţate mai degrabă obiceiuri apropiate de regnul animal, iar societatea devine un fel de junglă. Aproape că e de prisos a mai spune care din cele două înţelesuri e preferat în România ultimilor ani. E cel bazat pe meschinărie, un fel de egoism îngust, fără orizont, în care calculele se fac pe termen scurt, în care nu se urmăreşte depăşirea concurenţei, ci distrugerea ei de-a dreptul, în care individul nu crede că are vreo responsabilitate, ci doar drepturi care, eventual, le încalcă pe ale vecinului. De la unii care ajung în funcţii publice înalte pînă la alţii care ajung doar administratori de bloc, de la mari patroni pînă la proprietari ai cîte unei mici afaceri, bucuria de a-şi exploata poziţia într-un mod cît mai meschin e desăvîrşită. Predomină concepţii de tipul: n-ai decît o viaţă, nu ştii ce nenorocire vine mai tîrziu, nu ştii cum se întoarce roata. Iar concluziile unui asemenea tip de gîndire sînt evidente: profită din orice, cît mai mult şi cît mai repede. La extrem, ajungem la vorba "îţi furi singur căciula", în care se concentrează maximum imaginabil de individualism în sens autohton. Întrebarea e dacă acest fenomen vine din instinctul de supravieţuire care ni s-a exersat şi dezvoltat în comunism sau ca o reacţie radicală la colectivismul forţat al acelor ani. Asta dacă nu cumva e o problemă de dinainte de comunism şi de cînd ne ştim noi pe aici. (A. M.)