Best of: memorialistica literară românească

Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Best of: memorialistica literară românească jpeg

Zece cărți de memorialistică ce problematizează, intrigă, frustrează, delectează, amuză, documentează, portretizează și psihologizează.

10) Matei Călinescu, Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp, ediție îngrijită de Raluca Dună, Humanitas, 2016.

Împărţindu-şi dimineţile în „bune” şi „rele”, agăţîndu-se (şi nu prea) de speranţa în chimioterapie, autorul acestui jurnal tulburător încearcă să ţină piept unui cancer la plămîni, descoperit în „stadiul 4”, bizuindu-se (şi) pe efectul calmant al scrisului, ca pe un aliat credincios. Dincolo de contextul traumatic, paginile traduc obsesii intelectuale dintre cele mai diverse: de la „efectul” Soljeniţîn în lumea occidentală pînă la nevoia strategică de a parcurge cu multă prudenţă dosarele Securităţii. Unul dintre cele mai nespectaculoase (v. şi Radu Petrescu) şi, totodată, tulburătoare jurnale pe care mi-a fost dat să le citesc.

9) Ion Ianoşi, Internaţionala mea: cronica unei vieţi, Polirom, 2012.

Alături de Paul Cornea, Ianoşi face parte din acel pluton fruntaş al intelectualilor de stînga, seduşi de marxism, dar dezamăgiţi (în grade uşor diferite) de maniera în care regimul comunist a dispus punerea în practică a doctrinei. Cu Ianoşi la timonă, te întorci în timp şi revii, după fiecare călătorie, cu multiple beneficii: eşti acolo atunci cînd plenara CC interzice apelativul „domnule”, înlocuindu-l prin „tovarăşe” sau „cetăţene”, sau cînd are loc emigrarea masivă a populaţiei evreieşti din România.

8) G.M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon, prefaţă de Nicolae Florescu, Editura Simetria, Bucureşti, 2010. 

Pretextul epistolar poate deveni o excelentă strategie narativă şi memorialistică. O probează şi volumul acestui arhitect, pictor şi scriitor, încarcerat la Jilava şi Aiud între 1948 şi 1953, eliberat pentru scurtă vreme, iar apoi reîncarcerat în vederea executării unor munci fizice, la limita supravieţuirii, în spaţiul sinistru pe atunci al canalului Dunăre – Marea Neagră. De reţinut şi această cugetare amară şi „pandemică”: „Se zice adesea că o mare durere şi un mare doliu suferit în comun leagă şi mai mult două fiinţe. Nu sînt chiar aşa de sigur de această afirmaţie. Mi-e teamă că adesea marile dureri izolează. De ce? Poate că acţiunea lor asupra memoriei e şi ea ucigătoare. Cu fiecare fiinţă care moare, începem şi noi a muri” (p. 142).

7) Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost, Polirom, 2013.

Înainte ca fiziologia să se răzvrătească, scrie Paul Cornea în prefaţa cărţii, merită ca aceste convorbiri, înţelese mai degrabă ca un „interviu aprofundat”, să aibă loc. Rezultatul este spectaculos: de la una dintre cele mai fine evocări ale lui Mihail Sebastian la rememorarea etapei romantice de „utecism ilegal”, de la o meditaţie comprehensivă asupra condiţiei evreităţii şi asupra posibilei fuziuni a ei cu românitatea la chestiunea disidenţei şi a controversatei rezistenţe prin cultură şi la clarificarea motivelor aderării şi abandonarea definitivă a comunismului (cel puţin pe scena interioară a subiectului), traseele sînt dintre cele mai interesante.

6) Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Cartea Românească, 2015.

Apariţie camusiană, N. este unul dintre cei mai charismatici intelectuali umanişti de la noi. Păcătuieşte însă prin discreţie (îndeosebi publicistică). Jurnalul de faţă este, în egală măsură, o rememorare şi o reevaluare a scrisului anterior. Graniţa postdecembristă a celor două scriituri este marcată în text prin secvenţele invariabil intitulate „Compleo fossam”. Radicalitatea acestui autodenunţ atrage anumite delicii în urma lecturii.

5) Eugen Barbu, Jurnal (în Opere, vol. II, ediţie de Mihai Ungheanu, prefaţă de Eugen Simion, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006). 

Dacă am lăsa la o parte dimensiunea etică şi l-am judeca pe E.B. strict ca scriitor, poate că am avea o revelaţie. Fireşte, există, pe undeva, şi acel fir al orgoliului morbid, tipic unei personalităţi care se manifestă excesiv, care poate corupe ori parazita suflul moral al textului. Ar rezulta, însă, o lectură fatalmente în oglindă, una nefericită şi contraproductivă, în care i-am răspunde autorului comentat cu aceeaşi monedă. Nu are rost să ne minţim: verdictul est-etic al Monicăi Lovinescu dă rar greş, dar este, totuşi, ca orice sistem interpretativ, supus greşelii, iar infirmitatea morală a lui E.B. nu poate eluda cu totul meritele prozatorului ori ale memorialistului.

4) Amelia Pavel, Un martor în plus, Editura Universalia, Bucureşti, 1997.

Probabil surpriza acestei selecţii vine prin acest volum foarte puţin cunoscut – şi dificil de procurat – aparţinînd cercetătoarei care s-a remarcat la noi mai degrabă prin lucrări erudite de istoria artei. Atuurile cărţii provin atît din descrierile foarte valoroase ale mediilor avangardiste de altădată, ale influenţelor culturale predominante în cercurile burgheze, interbelice (universul vienez al adolescenţei, de pildă, constituie o pasiune comună cu mai sus-pomenitul G.M. Cantacuzino), dar şi ale ciocnirilor dureroase dintre mentalitatea burgheză şi tăvălugul comunist.

3) Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, ediţie revăzută şi adăugită, Humanitas, 1991.

Alături de memoriile lui Mihail Sebastian, mi se pare jurnalul cu cel mai mare impact în literatura română recentă. S-a scris enorm în marginea lui şi a Epistolarului editat ulterior, a devenit repede prilej de polemici şi combustibil ideologic. De fiecare dată cînd am recitit Jurnalul, am făcut-o într-o stare de încordare crescîndă. Nu am putut digera, nici pînă astăzi, de pildă, tratarea superficială a cazului Vulcănescu, martir în închisoarea de la Aiud, beştelit pentru faptul că nu a preferat să stea deoparte şi „să-şi scrie opera”. Pe scurt, reţeta acestui Jurnal, sprijinită şi pe geografia de contraste a Epistolarului, incită, provoacă şi funcţionează în continuare.

2) Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, ediţie de Gabriela Omăt, prefaţă şi note de Leon Volovici, Humanitas, 1996.

Evenimentul editorial şi cultural care marchează întreruperea dominaţiei lipsite de nuanţe a moştenirii culturale interbelice îl reprezintă publicarea, în 1996, a Jurnalului lui Sebastian. Prin fineţea intuiţiilor şi prin calitatea scriiturii, memoriile sale pătrund, adesea cu uşurinţă, dincolo de coaja groasă a lucrurilor. Totuşi, aş fi nesincer dacă nu aş adăuga aici şi credinţa personală că S. suferă şi de un simptom al lamentaţiilor prelungite (inclusiv în plan erotic!), că are, cu alte cuvinte, şi un dar de a-şi face viaţa grea cu mîna lui, o atitudine deviantă pe care aş numi-o „a veşnicei amînări”. Dimensiunea de document, incontestabilă, m-a interesat însă mai puţin. Recitit, Jurnalul lui S. îmi vorbeşte, astăzi, mai degrabă despre scenariile amare ale falselor prietenii şi despre fenomenul de fake news, avant la lettre.

1) N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Virgil Ciomoş, Dacia, 1991 (ediţia Polirom, seria Opere, 2008).

Jurnalul lui Steinhardt este nu doar un document autentic al rezistenţei anticomuniste şi un produs al literaturii de sertar destinat, în acest sens, să umple un gol, ci şi un roman al detenţiei, care cucereşte prin scriitura barocă, prin farmecul unei limbi formate la întretăierea dintre nou şi vechi, dintre registrul reverenţios şi cel argotic, prin vocea care şi-a însuşit temeinic lecţiile lui Proust şi ale lui Mateiu Caragiale, prin galeria de portrete vii şi, nu mai puţin, prin convingătoarele descrieri statice.

Adrian Mureșan este eseist şi critic literar, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.