În Franţa, România e cunoscută prin figurile importante ale exilului: Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Eliade. La imaginea de mare cultură din Est au contribuit, în ultimii ani, şi filmele din „noul val“, care au avut succes la Cannes. Chiar dacă numele unor Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu etc. sînt, poate, mai greu de pronunţat, filmele lor sînt cunoscute şi recunoscute ca valoare românească. La imaginea României mai contribuie – dar într-o măsură mult mai mică – literatura contemporană, prin Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu sau Matei Vişniec.

Dincolo de apariţiile conjuncturale la paginile culturale, România e prezentă în presa franceză în articole (cu apariţie destul de frecventă) despre situaţia romilor. „Romii români“ apar săptămînal în presă (în ştiri legate de infracţionalitate) şi zilnic pe străzile marilor oraşe ale Franţei. Sînt o prezenţă vizibilă, chiar dacă numărul acestor imigranţi este mult mai mic decît al celor proveniţi din ţările magrebine. Şi totuşi, împotriva romilor români se îndreaptă mereu stigmatul, pe ei vor să-i evacueze, să-i repatrieze, să-i expulzeze etc. primarii şi ministrul de Interne. Reacţia presei – şi a opiniei publice – e ipocrită. Pe de o parte, s-ar bucura dacă romii ar dispărea, pur şi simplu; pe de altă parte, o bună parte a presei găseşte o infinită bucurie în a-i putea acuza pe liderii politici, pe baza declaraţiilor politice nefericite, de rasism, xenofobie, şovinism. Ministrul de Interne Manuel Valls are de înfruntat un proces pentru incitare la ură rasială – iată o ştire prezentată, pe larg, de toate ziarele. Şi predecesorul său, Claude Guéant, fusese acuzat de rasism, după ce anunţase, literalmente, un „plan de luptă împotriva tinerilor români“ pentru a pune capăt „delincvenţei româneşti“. „Planul“ a apărut anunţat pe prima pagină din Le Parisien şi a făcut, rapid, înconjurul Internetului. Franţei i s-a atras atenţia inclusiv de către Comisia Europeană.

De fapt, acelaşi Claude Guéant declarase, nu cu mult timp înainte, că „doar 2% dintre infracţiunile produse în Franţa sînt fapte comise de cetăţeni români“ şi că, oricum, e vorba de mica delincvenţă. Statistic, „pericolul românesc“ e mic, doar reacţiile sînt peste măsură de mari. După cum s-a constatat, aceste reacţii xenofobe venite de la oameni ai puterii intervin, de regulă, în preajma alegerilor (municipale, parlamentare, prezidenţiale).

Că Europa e în criză ştim deja. Că efectele crizei se simt în buzunarele aproape oricărui european e, iarăşi, un lucru ştiut. Ceea ce am aflat de-abia de puţină vreme e amploarea unui fenomen îngrijorător, a cărui cauză e, din cîte se pare, criza euro: xenofobia. Victime ale xenofobiei, romii din România sînt un fel de ţapi ispăşitori pentru relele care se abat asupra Europei.  

Dincolo de mediile consacrate, există, în Franţa, şi numeroase publicaţii alternative sau „de nişă“ – deşi audienţa unora dintre ele se apropie, adesea, de circulaţia marilor ziare. Rue89.com, de pildă, evită locurile comune ale agendei politice şi urmăreşte cu precădere probleme sociale. În urmă cu cîteva săptămîni, acest site prezenta cazul unui român pe nume Virgil, care a fost oprit pentru interogatorii într-un supermarket Auchan dintr-un mic orăşel francez. Virgil trăia deja de ani buni în Franţa, avea actele în regulă, era client vechi al magazinului. Cînd a vrut să plătească cu un cec, casiera a chemat paznicii magazinului, care, la rîndul lor, au chemat poliţia pentru a-l verifica pe individ. După o oră de verificări, omul a putut pleca acasă – însă incidentul l-a derminat să investigheze care au fost raţiunile pentru care a fost oprit. Poliţia nu a reuşit să dea explicaţii clare, dînd vina pe reprezentanţii Auchan; aceştia, la rîndul lor, au afirmat că existau „suspiciuni“ cu privire la valabilitatea actelor. În sfîrşit, din aceste bîlbe a reieşit, de fapt, că Virgil a fost încă o victimă a rasismului latent din Franţa: arăta diferit, deci era suspect.