Azur

Publicat în Dilema Veche nr. 620 din 7-13 ianuarie 2016
Azur jpeg

U nde se întîlnesc junii și veteranii, hipsterii și cocalarii, stîngacii și dreptacii, cei de sus cu cei de jos, progresiștii și naționaliștii, siliconatele și lesbienele, rockerii și rastafarienii, channelistele și talciocăresele, artiștii și proletarii, alternativii și populiștii, bikerii și jeepaniștii, patronii și asistații, mahalagiii și metrosexualii, provincialii și bucureștenii, matroanele și anorexicele, corporatiștii și anarhiștii, culturiștii și burtoșii? Și unde se lasă ei cuprinși de o exaltare cultistă, ca într-o congregație a adoratorilor muzicii de petrecere? La un concert  al formației „vocal-instrumentale“ Azur. Se întîmplă nu într-un teatru de vară din Saturnul comunist, ci în Bucureștiul lui 2015, de Ziua Națională. E un delir aici și zău dacă înțeleg ceva. Membrii trupei se scaldă în adulație, conștienți de puterea lor de subjugare. Noroc că tot ce doresc e să-și facă adepții, cam 1500 la număr, să danseze pînă pică. Îmbrăcați în negru ceremonios, muzicanții primesc incantațiile fanilor ca niște creaturi celeste cu cîntări lumești. La comandă, o pădure de celulare se ridică. Liderul Nelu Vlad, singurul înveșmîntat din picioare pînă-n pălărie într-un azuriu de Voroneț, anunță cu patos că va cînta pentru sufletul nostru 40 de piese strînse în 37 de ani de carieră. Să înceapă cheful: veselnicii dansează frenetic, îmbrățișează străini, se prind în horă cu o mînă (cu cealaltă se filmează), își ridică pe umeri plozii, își sărută nevestele și soacrele, viermuiesc și hăulesc. Unii se mișcă bolovănos, alții mai cu talent, ca fata cu toate cele la vedere care a sărit pe mese încă de la primele acorduri și nu se mai oprește (dacă ai putea conecta un dinam la centura contrafăcută D&G, ai avea energie curată pentru tot anul viitor). 

„D edicație pentru toți cei care mergeau cu Dacia la mare și dădeau casetofoanele la maxim pe muzica noastră.“ Amintirile dintr-o lume cu plăceri mai simple devin aproape solide… Ah, visînd la un Pepsi pe bancheta din spate, ce stă să se topească. 

În adolescență, Azur îmi provocau alergie pentru că disprețuiam subcultura betoanelor periferice. Băieții care mă curtau erau triați după gusturile muzicale: rockeri, depeșiști (aprobați) și azuriști (snobați). Dar acum mi-e greu să rezist momentului care îi face pe toți să-și piardă mințile în sincron – „Mona“. Lăsați orice ironie, voi, ce intrați. Vibe-ul predispune la hiperbole, dar nu exagerez cu nimic cînd spun că o asemenea „unitate în diversitate“ n-am mai văzut de la Revoluție încoace. Ce ocazie ratată de cercetare sociologică! Care să fie explicația incredibilului cîrlig intergenerațional al formației? Sigur nu e numai nostalgia, pentru că o treime din public are 20 de ani și nu pare „s-o ardă la mișto“ (tînărul de lîngă mine cu tricou Sons of Anarchy își scuipă sufletul vers cu vers). 

Azur a fost renegată de elite, de propagandă, de securiști și de televiziunea națională. N-a apărut în antologii de lux, dar a devenit cult. Avea un repertoriu suburban, cu melodii distribuite pe casete în autogări sau tîrguri, pe la paranghelii sau concerte semiclandestine. A fost etichetată drept precursoarea vulgarelor manelele pop, însă, comparativ, versurile sună de-a dreptul ingenuu (cine mai folosește cuvinte suave ca alint sau dezmierdare?): „Aoleu ce să mă fac, Doamne, eu / Se mărită Moooona / Nu știu, Doamne, ce-i cu ea“. Șlagărele, plasate undeva între lăutari și Mamaia, și bazate pe un sintetizator demodat ce azi se aude retro-cool, sînt simpliste, dar teribil de fredonabile, ca un vierme ce se strecoară, din ureche, direct în inimă și în picioare. 

D acă adolescenta de la finalul anilor ’80, obsedată de topurile de la Europa Liberă, ar fi călătorit în timp ca să se vadă în postura unei femei de vîrstă mijlocie dansînd dezlănțuită pe formația detestată, și-ar fi tăiat probabil venele (pe bune și nu doar simbolic, cu acel gest jubilatoriu practicat de fanii Azur și Generic, ce se traducea prin „îmi place așa de tare, că-mi vine să mă mutilez“). Dar refuz să analizez și să mă rușinez prea tare, că ratez comuniunea. Și cred că orice aduce împreună oameni atît de diferiți în vremuri atît de scindate ar trebui îmbuteliat. Azurenii s-au căpătuit cu o aură de renegați, de haiduci muzicali care, într-o conjunctură ca aceasta, prinde și nuanțe patriotice: de 1 Decembrie, „Mona“, bisată de vreo șapte ori, a fost ca un imn. Oare nu e ăsta scopul suprem al cîntecului popular: să adune românii, să-i scoată din enclavele lor sociale și să-i facă să se întîlnească, cu veselie și mirare, într-o horă mare? 

Anca Grădinariu este jurnalistă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.