Acum, în era Internetului (YouTube, FB, Instagram), iniţiative independente, burse private (inclusiv de la bănci), spaţii neconvenţionale etc., ce rol/rost mai au uniunile de creaţie/galeriile/tîrgurile de artă?

Dacă înţelegem arta doar ca industrie sau zonă economică, atunci sistemele clasice (galerii, tîrguri de artă) au acum alternative (online, DIY). Industria muzicală s-a adaptat prima la download, dar asta n-a condus, în general, la o muzică mai bună. Dacă însă înţelegem arta drept creaţie, schimb de idei, cercetare, atunci spaţiile convenţionale (muzee, galerii, bienale) şi neconvenţionale (nonprofit, pop-up, project based etc.) mai au viitor şi, dacă se reformează, încă unul mare. În schimb, uniunile nu mai sînt de mult ce-au fost (monopoluri de creaţie) şi, dacă nu-şi vor dezvolta caracterul sindical, managerial sau solidar, uniunile noastre născute în comunism vor deveni irelevante sau vor dispărea cu totul.

Arta s-a democratizat, toată lumea are Facebook, blog şi pune poze pe Instagram. Dar asta nu înseamnă că arta a devenit mai bună.

Poate exista artist vizual fără curator, galerist, muzeograf, critic de artă? Este vreunul dintre aceştia indispensabil?

Depinde ce înţelegi prin artist-fără şi artist-cu. Eu nu am curatorul sau criticul meu personal de artă. Cu alte cuvinte, nu sînt în situaţii exclusive. Dar colaborez cu critici sau curatori. Cu unii – de 25 de ani. La fel, deşi lucrez cu mai multe galerii internaţionale, nu mă simt captiv sau reprezentat fără rest de ele. Fiecare artist îşi păstrează cîtă independenţă vrea sau poate. Eu, pentru că fac naveta între mai multe sisteme (local şi global), moduri (profit şi non-profit) şi teritorii (artă şi jurnalism), nu depind total nici de unul, nici de altul, nici de aici, nici de acolo.

Eu nu cunosc artişti în afara sistemelor (clasice sau alternative), dar teoretic este posibil.

Dacă un artist refuză sistemul privat de promovare, după ce a refuzat să acceseze fonduri de stat, asta cum poate ajuta puritatea unui concept de tipul do-it-yourself?

Nu există puritate sută la sută. Şi, de fapt, nu asta contează, ci cîtă independenţă artistică ai indiferent de sursa financiară.

Pînă de curînd eu eram suspicios cu privire la fondurile publice (politic manipulabile), după aia am devenit suspicios şi la alea private (alt gen de manipulare – vezi cazurile de boicot al bienalelor internaţionale din cauza unui anumit sponsor). Acum judec de la caz la caz.

De doi ani de zile nu mai accesez nici un ban guvernamental şi nu colaborez deloc cu MAE sau ICR. Dar colaborez cu CNDB, instituţie de stat, sau cu Teatrul Naţional din Sibiu. Nu ştiu dacă am înţeles bine întrebarea ta, dar, pe de o parte, apreciez crowdfunding-ul sau campaniile de donaţie DIY şi, pe de altă parte, mi-e teamă că statul, dacă vede că merge aşa, pînă la urmă n-o să mai dea nici un ban pe artă.

De ce/cine are nevoie un artist pentru a-şi construi o carieră? Cît de mult poate face artistul de unul singur?

În opinia mea, artistul poate face mult de unul singur. În primul rînd, să se hotărască ce vrea. Dacă vrei succes, n-o să-l ai decît temporar; dacă vrei bani, s-ar putea să rămîi sărac. Dacă însă vrei să contribui cu expertiza ta la o lume complexă şi diversă, şi astfel să o faci mai profundă, mai devreme sau mai tîrziu o să reuşeşti. Restul ţine de practică şi poziţionare.

Care sînt cele mai importante resurse pentru un artist vizual?

Ideal, avem toţi nevoie de un sistem artistic performant, unde să existe toate instituţiile, iar toate practicile artei şi finanţării artei să fie posibile. Dar idealul nu există nicăieri şi principala resursă a artistului independent este propria-i putere de a naviga prin permanent schimbătoarea geografie a scenei internaţionale de artă.

Dvs. ce fel de artist vă consideraţi, cum vă definiţi? Cum vă raportaţi la instituţiile culturale şi la circuitul mainstream?

Păi, eu sînt alternativ în mainstream. Sînt cunoscut şi necunoscut, în acelaşi timp. Expun în muzee şi bienale celebre, dar şi în spaţii nonprofit de care n-a auzit nimeni. Şi pe geamurile librăriei dintr-un cartier mărginaş al Zagrebului, şi pe geamurile bienalei de la Sao Paolo. Expun la New York, locuiesc în Rahova.

Sînt şi artist, şi jurnalist; şi editor, şi editat.

Am cultivat ambiguitatea lui aici-şi-acolo a mainstreamului şi alternativului (lexicul meu ţine mai mult de „guerrilla“ şi „illegal“) care-mi dă libertatea să navighez cum vreau între economic şi activistic, între profitabil şi idealistic.

Sînt un desen regenerabil.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Dan Perjovschi