Există un aspect care îl jenează pe oricare cititor al presei din România. Al unui mare segment al presei din România: violenţa discursului. Uşurinţa cu care din pana celui care scrie curg insulte, injurii, cuvinte insuportabile pentru orice dicţionar. Este un aspect pus în valoare (ce ironie semantică!) de orice cititor al acestui produs. Presă egal cafea egal consum. Fie el român din diaspora sau cetăţean străin care a învăţat limba română în facultate, simplu jurnalist din Occident care ştie deja ce înseamnă porc, tîmpit, du-te dracului ş.a.m.d. 

La început au fost remarci: presa românească nu are valoare, este lipsită de bun-gust, de obiectivitate, de imparţialitate. Apoi, exclamaţii mirate: dar chiar aţi luat-o razna? Ce v-a apucat? Erau anii, nu foarte îndepărtaţi, în care presa românească decisese subit masacrarea unui Mircea Cărtărescu, uciderea mediatică a lui Horia-Roman Patapievici. Treptat, a venit dezgustul: nu aveau ce face cu presa românească. Este imposibil de citat. Este prea provincială, prea suficientă sie înseşi. De mahala, am adăugat eu, Eric, de mahala, chef. Mahala? C’est quoi? Ei bine, este exact acest prost gust fără fond care denumeşte o mare parte a presei din România. De aia ai dat din umeri cînd ţi-am cerut un Der Spiegel din România? De aia, chef. Şi, în fine, în vara anului 2012, cînd presa românească s-a împărţit fără jenă în pro şi contra Traian Băsescu, în respingere: gata, basta. 

Sînt etape ale unei transformări de imagine, imagine a presei din România în străinătate, a societăţii, dar şi a imaginii României, transformări care ar putea părea la prima vedere anodine. Însă ele reflectă decrepitudinea şi mocirla valorică în care ne scăldăm. 

Evident, este inutil ceva de genul „nu toată presa este aşa!“ Străinătatea are o meteahnă deloc lăudabilă: pune în aceeaşi găleată totul. În acest moment, de fapt de mai mulţi ani încoace, plătim cu toţii oalele sparte de unii. „Sîntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat...“, scrie Andrei Pleşu. Şi eu am fugit exasperată. Şi alţii fug încă. Sau rămîn exasperaţi pe loc. Ce mă doare este că această exasperare rămîne la stadiul de sentiment, nu se valorifică la nivelul de sancţiune a unei radicalizări a limbajului care s-a transformat în inacceptabil. Presa este asemeni unei cafele. Acum românii beau o cafea proastă, slabă. Ce îi împiedică să respingă acest surogat, să încerce altceva? Asemeni oricărui bun de consum, ar trebui respinsă de cei care o primesc cu forţa (pardon, cu televizorul, sau cu tembelizorul). Indiferenţa nu este suficientă. Francezii au sancţionat prompt o astfel de cafea, iar ziare ca Aujourd’hui Paris sau Le Parisien au devenit amintire. În redacţiile din Franţa, din Occident în general, se sancţionează cu concedierea orice derapare sau insultă. Un amic din Bucureşti îmi spunea că asta se întîmplă din cauză că în Franţa există sindicate ale jurnaliştilor. Există. Există şi un organism care sancţionează derapajele. Ce împiedică România să se doteze cu astfel de organisme? Ce-i împiedică pe ziarişti să se delimiteze de colegii care derapează? 

Sîntem, revenind la citatul din Andrei Pleşu – acel Andrei Pleşu care figurează ca nume pe podul cultural european care leagă Strasbourg de Kehl – în ţara care caută, cu disperarea unei femei care-şi prostituează corpul pentru a răzbuna cine ştie ce amant nefericit, care a şi ieşit din istorie, timpul pierdut. Este oare acesta unul dintre motivele pentru care românii sînt atît de fascinaţi de opera lui Marcel Proust? Complexaţi, de la origini, de o mulţime de tare: că sîntem români, că nimeni nu a auzit de noi, că nimeni nu ne vorbeşte limba, că nu am luat niciodată premiul Nobel (şi nici Eurovisionul), ne complacem într-un prost gust ridicat la rangul de valoare naţională. Şi ne-am transformat presa, din loc de valorificare a cuiva, ceva, etc., dintr-un mijloc de informare, simplu, bazic, eficace, primar, într-o arenă cu lei. Sîngeroasă, vulgară, lamentabilă. Nefericit cel care cade azi în gura presei, a arenei cu lei. Pînă cînd?

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă la Courrier International. Timp de cîţiva ani, a răspuns de secţiunea în limba română a portalului de ştiri Presseurop.