Apărați-ne de democrație că de dictatură ne ocupăm singuri

Irina ZAMFIRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
Apărați ne de democrație că de dictatură ne ocupăm singuri jpeg

Am fost mai degrabă o elevă supusă. Cu un acut simţ al submisivităţii, pentru mine autoritatea se confirma prin statut: cine intră cu un catalog la subţioară, acela îmi e stăpîn. Au trecut nişte ani şi am ajuns să pun la îndoială orice reprezentant al autorităţii. Cu precădere al autorităţii publice. 

Trecerea nu a fost una bruscă sau vreo epifanie cauzată de insomnie. Cînd aveam 18 ani, Bucureştiul îmi părea perfect. Mirajul marelui oraş m-a ţinut „încremenită în proiect“ mai bine de trei ani. Însă voluntariatul într-o organizaţie nonguvernamentală m-a dezmeticit. După şase ani de activism, mi-am internalizat teoria lui Hobbes asupra statului – statul este contextul, cetăţenii sînt scopul. Acum sînt arogantă şi pretenţioasă – statul să facă bine să servească cetăţeanul şi să existe în jurul şi pentru el. Drumul a fost lung şi plin de umilinţă şi umilire. Azi, înainte de a fi plătitor de taxe, sînt persoana care se interesează de utilizarea acestor taxe. Nu mai sînt persoana care îşi freamătă metaforic căciula în mîini şi roagă frumos pentru respectarea unui drept. 

Ceea ce le lipseşte acum indivizilor este conştiinţa faptului că ei sînt mai mult decît entităţi separate ce se întîlnesc pe terase în Centrul Vechi ori în sălile de teatru. Teoretic, indivizii sînt cetăţeni chiar şi în cea mai acută solitudine. Aparţin unei colectivităţi ce nu le permite somnul. Or, statul guvernat în absenţa lor se transformă în totalitarism. În plan local, putem vorbi despre un soi de totalitarism postdecembrist, în care cetăţenii somnoroşi se lasă guvernaţi. Sau aşteaptă să fie hrăniţi de un sistem politic maladiv, care impregnează administraţia publică cu un miros de om bolnav. Astfel, se insinuează aşa-zisa incapacitate de a schimba ceva. 

Cu tastatura în faţă, dintr-un fotoliu comod al locuinţei, cetăţenii par resemnaţi – ce putem noi face? Totul! Mai mult decît un vis, un scop este acela de a scoate în stradă toţi aceşti oameni anchilozaţi în neputinţa alimentată de talk-show-urile incriminatorii. Clasa politică este prea coruptă, prea concentrată pe propriile beneficii şi prea lipsită de deontologia nescrisă, însă atît de necesară unui administrator de bunuri publice. De-aici decurge un sofism evident – toate acestea îşi fac loc într-o societate în care fişa de post a cetăţeanului este cel puţin la fel de ignorată. Iar relaţia dintre administraţia publică şi cetăţean funcţionează conform principiilor fizicii: acţiune şi reacţiune. 

Dacă pentru mine toate aceste lucruri par a fi o ştiinţă, am senzaţia că îmi sînt preluate ca o formă patologică de idealism. Propăvăduirea unui sistem prin care cetăţenii îşi conduc conducătorii pare o glumă proastă pentru o ţară cu un sistem politic atît de găunos. Cercul în care ajungem să ne învîrtim o să ne sugrume cu democraţie cu tot: nu putem schimba nimic. Dar vrem. Cu toţii. Oare nu sîntem cu toţii bolnavi de apatie, pesimism şi comoditate? Eu eram convinsă că avem de-a face cu un silogism – premisa 1: lucrurile trebuie schimbate; premisa 2: sistemul ne oferă pîrghiile de a face acest lucru. Concluzia: Să schimbăm sistemul prin utilizarea acestor pîrghii. Ce părere are statul despre activism? Este îngrijorat. Statul a reuşit, printr-un fenomen inedit şi necunoscut popoarelor democratice, să se disocieze de propriii cetăţeni şi să se simtă ameninţat de ei. Nu mai tîrziu de sfîrşitul lui august, Ministerul Administraţiei şi Internelor propune spre dezbatere publică un proiect de Lege prin care se modifică Legea organizării şi desfăşurării adunărilor publice. Dincolo de nişte prevederi aberante pe care nici nu e cazul să le aduc în discuţie aici (jignesc simţul comun), mi-a sărit în ochi o chestiune aparent minoră. Propunerea legislativă aminteşte despre cetăţenii ce nu participă la adunarea publică care trebuie să fie protejaţi astfel încît să nu se simtă ameninţaţi de adunare. Am senzaţia unui bocanc puternic apăsat pe creştetul fragil al cetăţeanului. Nu cred să existe un sentiment mai confortabil şi, deci, lipsit de vreo grijă pentru cetăţeni decît atunci cînd te afli în faţa unei mulţimi care te reprezintă pe tine şi interesele tale legitime. Sentimentul de siguranţă este cel mai acut în timpul acestor manifestaţii – ai certitudinea că există oameni care veghează, în ciuda somnului naţiunii. Indivizi care cunosc drepturile cetăţenilor şi recunosc abuzul lor îşi fac timp şi au energia să iasă pe caniculă ori pe ger şi să reclame. Siguranţa cetăţeanului în faţa abuzurilor politico-administrative este chiar scopul pentru care adunările publice există. Avem nevoie de o campanie publică de instigare a cetăţenilor la consumarea constructivă a frustrărilor de a trăi în România. Este futil de a aduce în discuţie complementaritatea intimă a obligaţiilor cu drepturile. Însă dreptul la o Românie democratică se cîştigă prin obligaţia de a fi un cetăţean treaz.

Irina Zamfirescu este absolventă de Filozofie, coordonatoare de proiect la „ActiveWatch“ – Agenţia de Monitorizare a Presei.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.