Angajat şi angajator - interviu cu Alexandru GEAMĂNU

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Angajat şi angajator   interviu cu Alexandru GEAMĂNU jpeg

După ce a lucrat 12 ani ca angajat în mai multe agenţii de publicitate, Alexandru Geamănu s-a hotărît să-şi facă propria afacere într-un domeniu cu totul diferit – industria berii. Trecînd prin cele două ipostaze – angajat şi angajator –, a acumulat o experienţă interesantă în ceea ce priveşte munca.

Cum au fost cei 12 ani de serviciu, ca angajat, pînă cînd v-aţi hotărît să vă apucaţi de o activitate în care să aveţi propriii dvs. angajaţi?

În lumea asta există mai multe moduri de a face bani. Unul e să munceşti, altul să furi, un al treilea să cerşeşti şi mai există şi posibilitatea să moşteneşti nişte lucruri. A doua şi a treia variantă nu mi s-au părut interesante, nu ştiu să spun de ce, poate datorită mamei, familiei, educaţiei primite. Am rămas cu varianta muncii şi am avut noroc şi să-i moştenesc nişte lucruri. Pentru mine, munca a început ca o joacă, în momentul cînd un prieten, fost coleg de liceu, m-a sunat să mă întrebe dacă nu vreau să împart nişte bombonele. Ce bombonele? „Uite, sînt nişte bombonele Sugus“, mi-a spus – n-am să uit niciodată – „vii la un training (nu ştiam ce e aia). Ai maşină?“ „Am maşină“ (mi-o dădea mama). Mi s-a spus ce am de făcut, să distribui bombonelele la şcoli, la clasele I-IV, şi aşa a început munca la mine. Era în 1998, aveam 22 de ani. Acum poate părea o vîrstă tîrzie, dar pe vremea aceea, să te apuci de muncă la 22 de ani părea chiar timpuriu. Oamenii din jurul meu la vîrsta aia îşi făceau întîi facultatea şi nu prea aveau timp să mai aibă şi vreun job. Eu m-am apucat la 22 de ani, am mai stat acolo vreo două-trei luni, pînă cînd prietenul ăsta al meu mi-a spus: „Le-a plăcut de tine. Vii să mai faci ceva pentru ei, numai că acum nu mai eşti băiatul care distribuie bombonelele, eşti şeful distribuitorilor, ei vin la tine şi tu îi ajuţi cu rapoarte şi tot felul de lucruri.“ Asta se întîmpla la agenţia de publicitate OFC/DMB&B, care nu mai există. Cred că dacă nu se întîmpla să se închidă subit, aş fi lucrat şi astăzi tot acolo. Era un mediu în care oamenii munceau cu foarte mult drag. Ca un fel de a doua familie. Majoritatea angajaţilor erau foarte tineri, pînă în 25 de ani, nu aveau probleme cu copii, rate şi alte asemenea lucruri, munca era pe primul plan. Astăzi, lumea publicităţii e plină de oameni care au lucrat în OFC/DMB&B şi care sînt în nişte poziţii foarte înalte în multe agenţii importante. Adică, a fost o experienţă foarte bună pentru foarte mulţi.

După vreo patru ani şi jumătate, episodul cu OFC/DMB&B s-a terminat şi au urmat şi alte agenţii de publicitate – Saatchi & Saatchi, Mercury, Odyssey şi Publicis.

Bănuiesc că pe parcurs au fost şi nemulţumiri.

E greu de spus. Acum cîteva zile, un prieten foarte bun, care are o agenţie mică, mi-a povestit că trebuia să meargă împreună cu un angajat (cu care fusese coleg de liceu şi de facultate) la Sibiu, la un client. Colegul i-a propus s-o ia şi pe nevasta lui, pe care prietenul meu o cunoştea. Cît timp ei făceau prezentarea, ea ar fi urmat să se plimbe prin Sibiu. Şi, bineînţeles, prietenul meu a acceptat s-o ia cu ei. Dar cînd au ajuns la Sibiu, ea a spus că se simte rău şi i-a cerut soţului să stea cu ea. Iar prietenul meu a trebuit să facă prezentarea de unul singur. Nevasta colegului nu păţise ceva grav, era mai degrabă un răsfăţ. Ei bine, povestea asta mi-a pus un mare semn de întrebare. Pentru că la mine, pînă la ora 6, serviciul era cu siguranţă cu mult peste familie. Sigur, nu m-am confruntat cu probleme de viaţă şi de moarte. Ca o paranteză, vreau să menţionez că am trei copii cu soţia mea şi o familie OK. Dar, după povestea asta, mi-am pus problema: poţi să pui familia înaintea serviciului, în timpul serviciului? Mie nu mi-a spus vreodată cineva că asta se poate. Am fost ca-n povestea aceea cu maimuţele, eu am intrat într-o cuşcă unde trebuia să muncesc.

Cînd aţi început să vă gîndiţi să faceţi ceva pe cont propriu?

Prin 2009, am început să mă gîndesc, iar prin 2010 am vrut să plec din publicitate. Atunci, însă, n-am avut curajul. Avînd şi trei copii, tot timpul m-am gîndit pe ce pot să mă bazez la sfîrşitul lunii. E foarte important să ştii exact pe ce venituri contezi. Dar predictibilitatea asta are şi ea dezavantaje. Revenind însă la întrebare, prin 2009, avînd în vedere şi situaţia economică din publicitate, am cochetat cu ideea de a face o benzinărie cu GPL. Dar m-am izbit de problema autorizaţiilor şi de tot ce a însemnat obţinerea dreptului legal de a vinde un produs destul de delicat. În 2011, mi-am zis din nou că nu mai vreau publicitate şi m-am dus la un prieten care avea un magazin de mobilă. Am vîndut mobilă de bucătărie timp de vreo şapte luni, dar nu mi-a plăcut. M-am reîntors în publicitate, timp în care, însă, mi-a înflorit tot mai mult în minte ideea de a face ceva pe cont propriu. Mi-am dat seama că e foarte dificil să am firma mea chiar în domeniul publicităţii pentru că oamenii care mă cunoşteau mă percepeau, cred, ca veşnicul angajat, iar cei care nu mă cunoşteau păreau să nu aibă destulă încredere în mine. Şi atunci mi-am zis că trebuie să încerc pe altă linie.

Şi de unde tocmai ideea cu fabrica de bere?

O dată că sînt un foarte mare băutor de bere şi-mi place foarte mult berea. A doua, pentru că din 2009 mi-am dorit foarte tare să am un lucru pe care să-l simt ca fiind al meu, ceva pentru care să muncesc cu şi mai mult drag, dacă se poate spune aşa, cu şi mai multă încredere în ceea ce fac.

Deci, n-aţi fost un angajat oprimat, frustrat de cerinţele şefilor, de faptul că lucrează pentru alţii şi care, din revoltă, s-a decis, cînd a avut ocazia, să-şi întemeieze propria afacere.

N-am perceput niciodată serviciul ca pe o oprimare. Poate că asta vine şi din firea omului, pentru că am un prieten care spune: „Într-o dimineaţă, trebuia să plec la serviciu şi, aşa cum fac de obicei, să duc gunoiul. Primul gînd a fost – hai măi, iar trebuie să duc gunoiul? După care, următorul gînd a fost – eu vreau să duc gunoiul.“ Deci e o chestie legată de felul în care priveşti lucrurile. Şi acel „vreau“ în loc de „trebuie“ îmi ţine prietenul în formă şi-mi dau seama că e valabil şi pentru mine.

Pe de altă parte, un manager bun ar trebui să-şi dea seama de ce anume îi motivează fiecare angajat. Dar e simplu de vorbit. Însă, cînd eşti patron, ai o grămadă de probleme şi îţi vin ăia cu tot felul de taxe, de te fac să nu mai vezi pădurea de copaci. Trebuie, uneori, să faci un pas în spate şi să vezi şi ce le trebuie angajaţilor. Îmi place foarte mult povestirea aceea în care un domn, după o viaţă bună şi sănătoasă, în care a fost foarte bine văzut, a murit. A ajuns la poarta Raiului, la Sfîntul Petru, care l-a întîmpinat şi, înainte să-l poftească în Rai, l-a întrebat dacă are vreo dorinţă. Şi omul i-a spus că ar vrea să vadă ce i s-ar fi întîmplat dacă n-ar fi fost bun şi n-ar fi ajuns în Rai. Şi atunci, Sfîntul Petru i-a arătat Iadul. O încăpere mare, albă, în mijlocul căreia era o oală mare cu supă... de roşii, bineînţeles, pentru contrast. În jurul oalei, o mulţime de oameni care, în prelungirea mîinilor, aveau nişte linguri foarte lungi. Slabi, scheletici şi foarte nefericiţi că, deşi puteau băga lingura în oală, n-o puteau duce la gură din cauză că era prea lungă. Vizitatorul s-a îngrozit şi i-a cerut Sfîntului Petru să-l ducă la locul lui, în Rai. Acolo, surpriză: tot aşa, o încăpere mare, albă, cu o oală cu supă de roşii în mijloc şi, de jur împrejur, nişte oameni cu linguri lungi în prelungirea mîinilor, exact ca în Iad. Numai că oamenii aceştia păreau foarte fericiţi, erau graşi şi coloraţi în obraji. Cînd a venit ora mesei, noul venit a observat că oamenii îşi dădeau unul altuia să mănînce. Altfel, nici ei n-ar fi reuşit să-şi ducă propria lingură la gură.

Şi eu cred că toţi sîntem interconectaţi şi că binele făcut se întoarce la un moment dat.

Care e povestea cumpărării fabricii?

Povestirea scurtă e că am cîştigat-o la poker. Asta e însă o glumă pentru un prieten care joacă poker. În realitate, banii pe care i-am investit acolo provin dintr-o moştenire, un apartament rămas de la bunica mea. Am stat şi am judecat altfel decît făceam de obicei. Decît să ţin apartamentul şi să cîştig o sumă din chirie, mi-am zis că pot să-l vînd şi să folosesc altfel banii. Aveam şi vîrsta potrivită, şi putere, şi cred că dacă mai aşteptam, mă plafonam şi aş fi rămas veşnicul angajat. Drept pentru care am luat taurul de coarne. Am citit şi învăţ în continuare despre ce înseamnă berea şi cu ce se „mănîncă“ berea. Sper ca şi oamenii s-o cumpere la un moment dat.

Înţeleg că e vorba de o făbricuţă mică, unde se va face o bere specială. Acesta e un trend mai general, sînt la modă fabricile mici şi cu bere bună.

Da, nu cred că eu inovez ceva, ci, pur şi simplu, urmăresc un trend care în America a ajuns, probabil, la un punct culminant. Şi în Europa de Vest, povestea asta se apropie de apogeu, iar în Europa de Est încep să existe tot mai multe făbricuţe de acest gen.

Există un mit al afacerii pe cont propriu, al ideii de a-ţi deveni propriul şef şi propriul stăpîn. În afară de dorinţă, ce mai e necesar pentru a reuşi pe calea asta?

Cu siguranţă îţi trebuie puţin mai mult curaj decît ai avut pînă atunci. Eu, cînd eram puşti, îmi plăcea să sar în apă. Cu un prieten de-al meu, mergeam la podul de la barajul de la Paltinu, puţin mai sus de Cîmpina. Spre sfîrşitul lui august, cînd apa în lac era scăzută, diferenţa dintre pod şi suprafaţa apei era de vreo 20 de metri. Pe piciorul podului era o scară. Ne-am tot suit pe scara aia tot mai sus şi am sărit tot mai de sus, am prins tot mai mult curaj, pînă cînd am ajuns să sărim chiar de pe pod. Dar, înainte să sărim, am verificat apa. Ne-am scufundat cît am putut, să vedem dacă nu cumva e vreun obstacol, vreun buştean, ceva. Ce vreau să spun e că la o asemenea întreprindere, îţi trebuie curaj, dar nu inconştienţă. Înainte să investesc banii în fabrica asta, am studiat piaţa, am făcut un plan al afacerii. La sfîrşitul celor două luni de studii, am zis că merită. Şi nu ne-am propus să ne recuperăm investiţia într-un an, aşa cum se gîndeşte de obicei în România. Noi am ajuns la concluzia că în vreo şase ani e OK dacă ne recuperăm banii. 

a consemnat Andrei MANOLESCU 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.