Pe urmă, Dumnezeu a luat

făină albă şi, cu apă

din cea mai limpede năstrapă,

va fi făcut nişte aluat;

l-a frămîntat, apoi, cu-o mînă

de zahăr pudră dintr-un chiub

şi, dîndu-i forma unui cub,

l-a subţiat o vreme, pînă

ajuns o foaie de clatită,

l-a decupat în pătrăţele,

păstrînd doar una dintre ele

prin care munca, răsplătită

i-a fost, cînd, răsucind-o galeş,

o zi întreagă, fără trevă,

s-a pomenit c-un fel de Evă

din cocă fragedă, ce cale-şi

tăia trufaş în spaţiul prud

şi falş al omului pervers,  

desfoliindu-se, în mers,

de feuilletage, pînă la nud .

 

                                    [Ş. F.]