O femeie care se află în lumina reflectoarelor simte o presiune mai mare legată de vîrstă?

Nimic nu e mai deprimant şi mai neproductiv decît constatarea, cu ciudă şi disperare, a evidenţei de neevitat: că îmbătrîneşti. Am înţeles asta la timp, de la femei frumoase şi celebre: Stela Popescu, Angela Similea – ca să dau doar două exemple. Cariera lor s-a bazat în primul rînd pe talent, de aceea cred că au îmbătrînit frumos şi senin şi au zîmbit, probabil, la fiecare rid nou din oglindă. Îmbătrînirea e o tragedie doar pentru femeile care n-au nimic altceva de povestit despre ele, dincolo de ce se vede...

Mi-aduc aminte de o întîmplare trăită de Florin Piersic, cu un taximetrist care-l iubea şi care-i văzuse toate filmele din tinereţe. Cînd, în sfîrşit, l-a întîlnit personal, a constatat cu uimire: „Vai, da’ ce-aţi îmbătrînit, domnu’ Piersic!“. Florin i-a luat faţa în mîini şi i-a spus, cu aceeaşi mîhnire: „Da’ tu, tu ce-ai îmbătrînit!“, lăsîndu-l cu gura căscată pe taximetristul convins că nu se întîlnise niciodată în tinereţe cu Florin Piersic.

Bunăoară, cu cît eşti mai în „vitrina cu produse publice“, cu atît ţi se văd mai abitir defectele şi mai ales vîrsta, subiectul preferat de bîrfă al femeilor, de la primul rid încolo.

Cum vă raportaţi la această cifră?

Am trecut nevătămată, cel puţin psihic, şi de 30, şi de 40. Am noroc şi de o avantajoasă moştenire genetică, dar şi de o umplere constantă şi benefică a sufletului, a minţii şi timpului cu treburi interesante, acaparante, de la cele care intră în atribuţiile de mamă, pînă la pasiuni şi căutări de toate soiurile. Nu m-am rătăcit pe coridoarele nici unei depresii şi am înţeles la timp că gravitaţia are nişte obsesii cu noi, pămîntenii – nu numai că vrea să ne ţină cît mai mult şi mai bine în picioare, dar vrea să tragă şi de toate cele în jos (din păcate, pe lista ei sînt şi colţurile buzelor, pielea de peste tot etc.), iar la un moment dat, o rudă de-a ei, destinul, vrea să ne vadă pe toţi sub pămînt.

Dacă ar fi să vă alegeţi o vîrstă ideală la care aţi vrea să fi rămas, care ar fi aceea şi de ce?

Dacă „staţiile“ ar fi posibile şi la libera alegere, probabil că cea cu numărul 35 mi s-ar potrivi cel mai bine. Atunci am simţit că viaţa mea e pe drumul cel bun, am devenit mamă, nu m-am mai îndoit de femeia care am devenit şi nici de cea care urma să fie, pentru tot restul vieţii, mamă de pui de om.  

a consemnat Ana Maria SANDU